Alimentația înainte și după antrenament îi dictează organismului dacă să slăbească sau să pună mușchi

Alimentația înainte și după antrenament îi dictează organismului dacă să slăbească sau să pună mușchi

În funcție de ceea ce-ți dorești de la sport trebuie să-ți ajustezi alimentația înainte și după antrenament. Trainerul de fitness și aerobic al ABC fitness school Moldova, Elena Ozun, care are o experiență de peste 6 ani, fiind și specialistă în remodelare corporală, a vorbit în fața unui public interesat despre cum să ne alimentăm înainte și după antrenament.

 

Seminarul poate fi urmărit și pe video-ul plasat pe FACEBOOK.

 

Astfel, specialista a menționat că organismul nostru are nevoie de toți macronutrienții pentru a activa normal – carbohidrați, proteine și lipide. Carbohidrații ne dau energie pentru creier, mușchi etc. Grăsimile la fel sunt o sursă de energie, foarte importantă mai ales dacă sunt excluși carbohidrații. Proteine sunt alimentul care ne construiește mușchii, pielea, hormonii etc.

Un stomac gol înainte de antrenament duce la hipoglicemie și oboseală. Pentru a nu admite aceasta, înainte de antrenament, cu 2 ore, se ia o masă complexă, care să conțină toți macronutrienții. Diferența este că în funcție de scopul pe care îl avem – să slăbim sau să creștem masa musculară – ajustăm și volumul de proteine, glucide și lipide.

Cei care își doresc să slăbească, înainte de antrenament cu două ore trebuie să ia o masă mai bogată în proteine. Dacă nu reușești să iei masa cu două ore înainte, atunci se poate să mănânci și cu o oră mai devreme, doar că mănânci mai multe proteine și puțini carbohidrați. În ziua în care ai antrenament, te străduiești să consumi mai mulți carbohidrați ca să ai forțe la sport. În ziua fără antrenament deja reduci numărul de glucide consumate. Este important ca și după antrenament să mănânci ceva, în special proteine de calitate din carne de pui și pește, ca mușchii să se refacă. Dacă ai antrenamentul târziu, după acesta e bine să iei măcar un shake proteic pentru ca mușchii să se recupereze.

Pentru creșterea masei musculare la fel este importantă proteina. Însă masa înainte de antrenament trebuie să conțină și carbohidrați destui pentru că altfel proteina nu se absoarbe în mușchi. De asemenea sunt importante și lipidele, căci ele conferă stare de sațietate.

Elena Ozun a mai spus că noi putem slăbi și crește masa musculară în același timp, plus la aceasta, cu cât mușchiul este mai antrenat, cu atât acesta consumă mai multă energie, respectiv ajută la slăbit. În cazul în care ne dorim și să slăbim, și să creștem masa musculară, ne „jucăm” cu carbohidrații. 2-4 zile mâncăm glucide în volum mai mare, apoi 2-4 zile în volum mediu, iar alte 2-4 zile – reducem la minimum. Astfel organismul nu va reuși să depoziteze grăsime. Este foarte importantă cazeina înainte de somn – aceasta se conține în lapte și ajută la păstrarea masei musculare.

Specialista Elena Ozun a vorbit și despre suplimentele alimentare și sportive menționând importanța lor în special dacă este nevoie de un caloraj mai mare pentru a crește mușchii, dar persoana nu poate mânca atât de mult. În astfel de cazuri cocktail-urile proteice ajută la atingerea scopului stabilit.

Evenimentul de informare a fost organizat duminică, 12 februarie, de ABC Fitness school Moldova la Fundația Bitonic.

 

Foto simbol: healtylife.ro

Adaugă comentariu

Închide