Noi surprize pentru cei mici la Crăciunul Copiilor

Noi surprize pentru cei mici la Crăciunul Copiilor

 

În comparație cu edițiile trecute, anul acesta pregătim noi surprize dulci și deosebite pentru odorașii prezenți la Crăciunul Copiilor, dar și un concert de neuitat cu participarea artiștilor autohtoni.

Una dintre surprizele delicioase va fi un master-class de ciocolată prezentat de echipa Chocomagic, care va oferi copiilor o experiență unică în producerea ciocolatei și posibilitatea de a-și lua propria capodoperă acasă. Mai mult, fiecare copil va fi premiat cu o diplomă  „Micul Chocolatier” pentru ingeniozitatea și dibăcia de care va da dovadă.

 

O altă surpriză inedită va fi organizată de compania ICE ROLL care va prezenta o animație culinară inovativă și anume prepararea unui desert cu adevărat spectaculos - înghețata prăjită. Această înghețată delicioasă într-un înveliș crocant este un adevărat deliciu exotic și va fi preparată chiar în fața celor prezenți. Datorită tehnicii de congelare instant, pe o plită din oțel care este răcită până la o temperatură de -25 grade, înghețata este amestecată, întinsă și strânsă în forma unor rulouri. Prin amestecarea și agitarea ei în mod continuu în „tigaia” rece, se creează o cremă ce îngheață rapid în doar 5-10 secunde. Acest desert asiatic frecvent întâlnit în Thailanda este preparat cu ingrediente proaspete, precum fructe de sezon sau dulciurile tale preferate.

 

De asemenea, va avea loc un concert de sărbătoare cu cântece și colinde de iarnă interpretate de cele mai talentate vedete de la noi, iar pentru prima dată la Crăciunul Copiilor vor fi prezenți –Adrian Ursu și Bety, Ana Cernicova cu fiica sa - Amelia Uzun. Din programul artistic nu vor lipsi nici Adriana Ochișanu, Mariana Șura, Aurel Chirtoacă, Carma Dance etc.

 

Pentru a aduce o notă unică evenimentului, am optat pentru două cabine foto, unde fiecare participant va avea posibilitatea să capteze momentele frumoase și să le păstreze pentru totdeauna într-o fotografie.  Iar dacă doriți să surprindeți întreaga atmosferă de iarnă v-am pregătit o zonă specială pentru fotografii, cu un decor ce întregește spiritul și atmosfera de Crăciun.

 

În premieră, pe lângă defilările copiilor în ținute de sărbătoare, va avea loc și un defileu al câștigătorilor concursului „Fii modelul Odoraș”.

Vino împreună cu întreaga familie la cel mai frumos bal din această iarnă și descoperă povestea magică de Crăciun.

Surse foto: pinterest.com

Adaugă comentariu

Închide