Odoraș.

Odoraș.

Efectele traumelor din copilărie asupra vieții de adult. Cum să renunți la bagajul emoțional care te blochează

Efectele traumelor din copilărie asupra vieții de adult. Cum să renunți la bagajul emoțional care te blochează

Ți s-a întâmplat de multe ori, în viața de adult, să te întrebi: Ce e greșit cu mine? De ce mi se întâmplă mereu asta? De ce mă simt goală și de ce mi-e tot timpul teamă? S-ar putea să te fi întrebat de multe ori de ce nu funcționează, pe termen lung, relațiile tale și să nu înțelegi de ce, adesea, te simți ca o impostoare. Ei bine, este posibil să suferi de anxietate sau chiar de depresie și nici măcar să nu realizezi acest lucru. Sau poate sunt traumele din copilărie care nu te lasă să te bucuri ca un adult de ceea ce trăiești și atunci este nevoie să renunți la bagajul emoțional care te blochează aproape în fiecare domeniu al vieții tale.

Dacă rezonezi cu rândurile de mai sus, atunci poate ar trebui să faci o scurtă incursiune către copilăria ta, să vezi clar ce a fost acolo și să vindeci – pentru că nu există altă cale de a fi bine, în viața de adult, dacă nu vindeci copilul rănit. Și nu, nu este vorba despre a-ți critica părinții pentru modul în care au știut să îți ofere iubirea – atât au știut, atât au făcut – dar este despre a privi cu claritate în trecut, a înțelege de ce doare și acum și a încerca să vindeci, pentru că, din fericire, chiar se poate face acest lucru!

Iată câteva semne că ai crescut într-o familie disfuncțională care, în viața de adult, te-a lăsat cu câteva bagaje care te blochează și de care trebuie să te descotorosești:

1.    Te simți vinovată când trebuie să te pui pe primul plan sau să îți susții punctul de vedere. Se întâmplă cumva ca atunci când îți provoci partenerul, prietenii sau chiar pe cineva străin să te simți vinovat, de parcă ai făcut ceva rău? Cel mai probabil, acest lucru se întâmplă pentru că, în copilărie, ți s-a spus că, dacă îți pui propriile nevoi pe primul plan, ești un copil egoist și nu este bine să te gândești întâi la tine și la ceea ce îți dorești tu, ci doar la binele celorlalți. Această atitudine este complet greșită pentru că, atunci când tu nu ești bine cu tine și cu ceea ce îți dorești tu, nici nu poți oferi la rândul tău nimic din toată inima. Mai mult, dacă ești un astfel de părinte, copilul va imita modelul tău și nu se va valoriza niciodată și nici nu își va pune propria fericire pe primul plan. Asta îți dorești tu, pentru copilul tău?

2.    Suferi de teama de abandon sau, mai exact, resimți o teamă continuă că ai putea rămâne singură. S-ar putea ca de multe ori să te fi simți părăsită în copilărie, atât fizic, cât și emoțional. Spre exemplu, poate că părinții tăi te-au făcut de rușine pentru lucrurile pe care le-ai spus, poate au fost excesiv de critici sau au fost sarcastici cu privire la comportamentele și emoțiile tale. În felul acesta, au făcut să te simți privată de iubirea lor, transformându-te în obiectul furiei lor. Din acest motiv, te temi că s-ar putea întâmpla din nou și întotdeauna reacționezi cu teamă față de partener sau te anulezi pe tine și dorințele tale, din teama de a fi abandonată.

3.    Vrei să îi mulțumești pe toți sau, cum s-ar spune, ești un people pleaser. Acest lucru se dezvoltă de obicei ca urmare a abandonului pe care l-ai experimentat frecvent. Este o încercare de a dezarma oamenii, atunci când te temi de criticile lor. Dar rezultatul este că de fapt te abandonezi modelându-ți personalitatea într-o persoană care încearcă să fie „suficient de bună”, astfel încât nimeni să nu te părăsească. Ca adult, te subestimezi pe tine însuți, nu poți să te simți egal cu toți ceilalți și crezi că ceilalți merită mai mult decât tine.

4.    Te simți adesea ca o victimă. Să te comporți și să te simți mereu ca o victimă ar putea fi, de fapt, modalitate de încerca să îți satisfaci nevoile emoționale. Mentalitatea de victimă descrie o trăsătură de personalitate a celor care cred că sunt în mod constant victimele acțiunilor dăunătoare externe. Tabloul clinic include învinuirea frecventă a altora și dificultatea de a accepta responsabilitatea personală. Cum se rezolvă neputința învățată ce însoțește mentalitatea de victimă? S-ar putea să-ți fie greu să ceri ajutor într-un mod direct și adult pentru că, în copilărie, ți-a fost rușine că ai cerut și nu vrei să recreezi acele sentimente astăzi. Antidotul la neputința învățată este, însă, acțiunea: să te privești cu blândețe și să îți dezvolți autoeficacitatea (convingerea constantă că poți face ceva cu succes, dacă depui efort susținut și ești realist în ceea ce dorești să obții).

Cum să te vindeci de traumele din copilărie:

Dacă te-ai identificat cu cele de mai sus, avem o veste bună și una mai puțin bună: cea mai puțin bună este că nu poți schimba trecutul, dar vestea bună este că poți face multe pentru a schimba felul în care te simți acum, pentru un viitor mai bun. Ceea ce trebuie să faci este să fii blândă cu tine, să îți reactualizezi tiparele de comportament, să începi să vorbești despre ceea ce ți s-a întâmplat și să ai încredere în sentimentele tale.

Cum poți face toate aceste lucruri? Un terapeut ți-ar fi de mare ajutor, dar acest lucru nu înseamnă că nu te poți ajuta și singură: începe prin a deveni propriul tău „părinte iubitor”.

Cu toții suntem familiarizați cu „părintele critic”. Îl cunoști pe cel care stă pe umărul tău, care te critică și care îți dă durere de cap toată ziua. Însă pe celălalt umăr al tău ar putea fi părintele iubitor - vocea compasiunii și a acceptării. Este partea blândă a ta care știe ce este corect și te va privi cu blândețe. Este partea din tine care te menține în siguranță și, când te oprești și asculți, îți va arăta deciziile corecte. Un părinte iubitor va auzi cum te simți fără să judece și va înțelege DE CE simți ceea ce simți.

Tehnica mâna stângă/mâna dreaptă

Ia un jurnal și deschide-l astfel încât să ai două pagini goale. Pe pagina din dreapta (dacă ești dreptace) scrie ceva pentru sinele tău interior... partea din tine care se luptă. De exemplu, prezintă-ți părintele iubitor: „Bună Andreea, aș dori să mă prezint. Cum te simți?’ sau ‘Sunt aici să te ascult dacă vrei să vorbim.
Apoi scrie gândurile care apar pe pagina opusă. Aceste gânduri pot fi aleatorii, poate fără sens, dar nu le judeca. Lasă gândurile să curgă. Scrisul va fi uneori dureros, alteori copilăresc. Aceste gânduri vin din sinele tău mai tânăr și mai fragil.

Răspunde la ceea ce ai scris pe cealaltă parte a paginii. Imaginează-ți ce ar spune un părinte iubitor. Acesta este un exercițiu intim ce îți permite să gândești liber. Lasă cuvintele să cadă pe hârtie și continuă dialogul scris de la pagina din dreapta și înapoi la pagina din stânga, până când simți schimbarea din interiorul tău.
Exersează puțin în fiecare zi, ai răbdare și nu încerca să forțezi rezultatele. În timp, te vei reconecta la acea parte din tine care a fost pierdută și te vei simți liniștit că TU ai vocea autoritară pe care ai căutat-o. Apelând la acest părinte iubitor, vei avea câteva beneficii uimitoare.
 

  • Nu mai presupui mereu că ai făcut ceva greșit
  • Vezi greșelile drept provocări care te ajută să crești
  • Înveți să te concentrezi pe prezent, nu pe trecut sau pe viitor.
  • Recunoști că ai posibilitatea să alegi
  • Te ridici fără să te simți vinovată
  • Dizolvi anxietatea cronică și depresia
  • Trăiești un sentiment de libertate pe care nu l-ai crezut niciodată posibil

În timp, vei ajunge să vezi că părinții tăi ți-au dat o viață, dar prin propriul tău părinte iubitor poți crea viața pe care ți-o dorești.

Share:

Articole recomandate