Francezii au interzis prin lege bătaia la fund a copiilor

Francezii au interzis prin lege bătaia la fund a copiilor

Deputații din Parlamentul francez au adoptat o lege menită să protejeze copii de bătaia la fund. Potrivit legii, o palmă părintească dată la fund copilului este încadrată la categoria tratament degrandant şi umilitor, potrivit informatiazilei.ro

Franţa şi Marea Britanie sunt singurele ţări din Uniunea Europeană care nu au interzis oficial violenţa educativă. Anul trecut, Consiliul Europei a ameninţat Franța cu condamnarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului dacă nu se aliniază normelor civlizate.

Potrivit unui sondaj, însă, 70 la sută dintre francezi nu sunt de acord cu interzicerea bătăii la fund.

În același timp, în Republica Moldova, violența  împotriva copiilor este larg răspândită. Aceasta se întâlneşte în familie, în stradă şi chiar în şcoală. Studiile UNICEF arată că 25% din copii sunt bătuţi de propriii părinţi, 13% sunt pedepsiţi pe cale violentă de profesori, iar 10% au fost abuzaţi sexual sau molestaţi cel puţin o dată.

Legislaţia Republicii Moldova interzice violenţa asupra copilului, dar nu obligă profesioniştii să raporteze fiecare caz descoperit. 70% din profesionişti au recunoscut că au auzit despre cazuri de abuz asupra copiilor, 60% s-au ciocnit cu asemenea situaţii şi doar 40% au înregistrat cazurile de abuz faţă de copii.

Foto: crestemoameni.ro

Adaugă comentariu

Închide