Indemnizația pentru creșterea copilului va fi păstrată dacă părintele revine la muncă sau se concediază

Indemnizația pentru creșterea copilului va fi păstrată dacă părintele revine la muncă sau se concediază

Plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la 3 ani, în cazul în care mama sau tatăl copilului (beneficiari de indemnizație) se angajează ori își reia activitatea de muncă sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului, nu va fi suspendată până la expirarea acestui concediu, beneficiarul primind în același timp - indemnizația și salariul. Un proiect în acest sens, a fost aprobat de Cabinetul de miniștri. Această hotărâre va intra în vigoare la 1 iulie 2019.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2020,  dreptul la indemnizația lunară pentru creșterea copilului va fi realizat opțional, și anume:

-         de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și până la data împlinirii vârstei de 3 ani a acestuia, cu menținerea schemei actuale de acordare și plată a indemnizației de creștere a copilului - în cuantum de 30% din baza de calcul stabilită pentru fiecare an;

-         de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și până la data împlinirii vârstei de 2 ani a acestuia, în cuantum de 60% - pentru primul an și în cuantum de 30 % - pentru anul al doilea, din baza de calcul stabilită pentru fiecare an. La alegerea acestei opțiuni, pentru perioada după împlinirea vârstei de 2 ani - până la împlinirea vârstei de 3 ani, indemnizația lunară pentru creșterea copilului nu se acordă.

Scopul introducerii acestor opțiuni este promovarea măsurilor de dezvoltare a unor scheme motivaționale și de suport pentru părinți, prin încurajarea revenirii acestora în câmpul muncii, iar obiectivul constă în concilierea vieții de familie cu cea profesională în vederea asigurării implicării echitabile a părinților la creșterea și educarea copiilor. 

 

Foto simbol: ipn.md

Adaugă comentariu

Închide