Tot ce trebuie să știi despre infecţia cu temutul coronavirus: simptome, tratament, prevenţie

Tot ce trebuie să știi despre infecţia cu temutul coronavirus: simptome, tratament, prevenţie

Coronavirusurile sunt un grup de virusuri zoonotice comune în rândul animalelor, dar care se pot răspândi şi la oameni. O nouă tulpină a acestui coronavirus, respectiv 2019-nCoV, a fost descoperită la începutul lunii ianuarie a acestui an în Wuhan, China, de către cercetătorul Leo Poon, virusolog la School of Public Health din cadrul Universităţii din Hong Kong. Până în prezent, câteva mii de oameni au fost infectaţi cu această tulpină de coronavirus şi 80 au decedat ca urmare a complicaţiilor. Majoritatea cazurilor au fost raportate în Wuhan, Beijing, Shenzhen (China), dar există persoane infectate şi în Coreea de Sud, Thailanda, Japonia, America şi, posibil, un caz în Australia.

Infecţia cu coronavirus se manifestă similar gripei şi răcelii, dar poate evolua în afecţiuni mult mai severe, mai ales dacă persoana infectată prezintă şi alte boli care reduc capacitatea de apărare a sistemului imunitar.

Infecţia cu coronavirus se manifestă mai agresiv în cazul persoanelor imunodeprimate, care suferă şi de alte boli, al vârstnicilor şi gravidelor. În urma raportărilor efectuate către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, s-a observat că vârsta medie a persoanelor infectate este de peste  40 de ani. Până acum nu a fost raportat niciun caz de infecţie cu noua tulpină de coronavirus la copii.

Printre simptomele frecvente ale infecţiei cu noua tulpină de coronavirus se numără:

febra crescută

tusea

dificultăţile de respiraţie

nasul înfundat

rinoreea (secreţii nazale)

dureri în gât

dureri de cap

oboseală

Între 15 şi 20% dintre cazurile de infecţie cu coronavirus 2019-nCoV au necesitat spitalizare, ca urmare a agravării simptomelor.

Infecţia se transmite pe cale aeriană, adică inhalarea particulelor infectate din tusea sau strănutul unei persoane infectate, sau prin contactul cu o suprafaţă contaminată şi atingerea nasului, gurii sau a ochilor cu mâinile murdare.

Deşi experţii cunosc modul de transmitere a noii tulpini de coronavirus, încă se fac cercetări pentru a identifica acele categorii de persoane mai expuse riscului de infecţie, dar şi persoanele care au un potenţial mai ridicat de contagiozitate.

Simptomele infecţiei cu coronavirus 2019-nCoV se pot agrava în cazul anumitor categorii de persoane, cum ar fi vârstnicii şi gravidele, care au sistemul imunitar deficitar, cauzând complicaţii precum:

sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV)

sindromul respirator acut sever (SARS-CoV)

pneumonia (aceasta nu răspunde la tratamentul standard cu antibiotice)

naştere prematură, avort spontan, complicaţii sau deces la naştere

În cazurile severe, infecţia cu coronavirus poate duce la insuficienţă renală sau chiar deces.

Nu există un tratament specific pentru infecţia cu această tulpină de coronavirus, însă, în multe cazuri, simptomele trec de la sine. Acestea pot fi însă ameliorate cu antipiretice, analgezice, sirop de tuse şi spray-uri nazale decongestionante.

Folosirea unui umidificator în cameră, consumul ridicat de lichide, dieta bogată în fructe şi legume şi odihna la pat sunt, de asemenea, măsuri care pot reduce severitatea simptomelor şi durata acestora.

Dacă manifestările se agravează, adresaţi-vă de urgenţă medicului!

Având în vedere că infecţia se transmite pe cale aeriană, adică prin tuse, strănut, măsurile standard de prevenire constau în:

- spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun (timp de cel puţin 20 de secunde)

- acoperirea gurii şi a nasului cu un şerveţel de unică folosinţă

- evitarea contactului apropiat cu o persoană care prezintă semne ale infecţiei

- purtarea unei măşti de protecţie

- dezinfecţia obiectelor şi suprafeţelor cu care intraţi des în contact

- evitarea spaţiilor aglomerate

- limitarea sau evitarea călătoriilor în Wuhan şi alte oraşe unde au fost confirmate cazuri de infecţie cu noua tulpină de coronavirus.

În prezent nu există un vaccin care să prevină infecţia cu noua tulpină de coronavirus. Specialiştii de la US National Institutes of Health lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva noii tulpini de coronavirus, însă studiile clinice pot dura luni sau chiar ani până să confirme eficacitatea acestuia. Prin urmare, prevenţia este cea mai eficientă metodă de protecţie împotriva coronavirusurilor, inclusiv a celui provenit din Wuhan.

 

Sursa: csid.ro; kp.ru

Adaugă comentariu