Acerumen

Dorința de a-și boteza copiii conform obiceiurilor a făcut-o pe o mămică să lanseze o afacere inedită pentru Moldova

Dorința de a-și boteza copiii conform obiceiurilor a făcut-o pe o mămică să lanseze o afacere inedită pentru Moldova

A vrut pentru copiii săi un botez la care să se respecte tradițiile, dar a văzut că nu găsește toate cele necesare în Moldova și astfel i-a venit ideea de a lansa o afacere foarte gingașă și unicală pentru țara noastră. Olga Limonova a devenit pentru prima dată mamă 6 ani în urmă. La câteva luni după ce a născut primul băiețel a decis că e timpul să-l încreștineze și a început să caute toate cele necesare pentru un botez la care să se respecte tradițiile și obiceiurile. Iată atunci pentru prima dată mămica a descoperit că în Moldova nu poate găsi toate accesoriile tradiționale.

6 ani în urmă Olga și-a rugat sora, care locuiește în Rusia, să-i transmită o cămașă, prosoape pentru biserică și copil, și altele, toate în același stil în conformitate cu canoanele bisericești, pentru a-și boteza băiețelul. Peste 5 ani, Olga a mai adus pe lume un băiețel și iarăși a venit timpul să-l boteze. Mămica și-a dorit din nou un botez făcut conform tradițiilor. Dar și de această dată s-a pomenit că nu găsește ceea ce caută. La al doilea botez a folosit cămașa primului copilaș, iar restul de ce avea nevoie iarăși i-a fost adus de sora sa de peste hotare.

Olga zice că după cel de-al doilea botez au năvălit nașii copilului cu întrebări de unde a luat toate accesoriile atât de bine asortate și de gingașe, de o calitate impecabilă. În acel moment mămica a înțeles că un astfel de produs este necesar în Moldova și așa a apărut baby-botez.

Baby-botez este un loc unde părinții găsesc toate cele necesare pentru o încreștinare tradițională a copilașilor lor. Aici puteți găsi seturi complete pentru botez, care sunt elaborate pentru orice buzunar, sau puteți lua aparte cămeșuică de botez, crâjme, scutece de botez, prosoape pentru biserică, punguțe frumos încrustate cu pietricele pentru cruciuliță, iar mamele și nașele copilașului găsesc și șaluri foarte gingașe pe care să le poarte în timpul ceremoniei, dar nu numai. Părinții mai primesc și o cutie frumoasă în care pot păstra toate aceste accesorii importante în viața unui creștin.

Olga zice că toate produsele sunt din materiale naturale și absolut inofensive pentru copilași. Toate se produc în atelier la Chișinău, fiind posibilă și personalizarea seturilor. Dacă familia dorește spre exemplu ca pe cămașa de botez să apară și numele copilașului sau un semn al familiei, atunci la atelier se realizează și o astfel de solicitare în termen de maximum o săptămână.

De asemenea, aici se mai produc și cearșafuri-plic, care pot fi utilizate atât la externarea din maternitate, cât și la încreștinarea unui copilaș mai micuț, în cazurile când părinții vor ca copilul să fie botezat în primele 2 luni de la naștere. Olga a mai comunicat că se propun și accesorii pentru botezurile în perioada mai rece a anului. Mama a subliniat că atunci când ea și-a botezat copiii, mai ales în primul caz, a avut griji enorme și nici nu a putut să se bucure de acest moment important pentru copil și părinți. În context, crede că părinții procurând toate cele necesare dintr-un singur loc și asigurându-se din timp pentru un botez tradițional, vor avea parte de liniște la ceremonie și se vor pătrunde pe deplin de atmosfera din biserică.

Toate accesoriile au fost elaborate după ce creatoarea lor s-a consultat cu duhovnicul său. Părintele i-a comunicat care semne sunt creștine ca mămica să nu coase ceva greșit. Olga zice că preoții care i-au mai văzut produsele au rămas impresionați menționând că copilașul arată ca un îngeraș în acea cămașă de botez.

 

Comenzile pot fi făcute foarte ușor online pe baby-botez.md și sunt livrate în toate regiunile din Chișinău. Pot fi acceptate comenzi și din toată țara, doar că livrarea se discută individual cu fiecare client alegându-se cea mai potrivită cale pentru ambele părți.

Mai multe detalii, inclusiv informații utile despre cum arată botezurile tradiționale, puteți afla accesând pagina www.baby-botez.md, sau apelând la numerele 022 71 62 60, 069 125 325, sau mergând chiar la atelierul care se află în sectorul Buiucani, str. I. Neculce 61. Pagina de Facebook poate fi accesată AICI.

 

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu

Închide