Acerumen

Somnul în siguranță al bebelușului: 10 sfaturi pentru părinți

Somnul în siguranță al bebelușului: 10 sfaturi pentru părinți

Dacă aveți un copil, atunci trebuie să cunoașteți neapărat condițiile pentru un somn în siguranță și să urmați recomandările specialiștilor pentru reducerea riscului Sindromului de moarte subită a sugarului, care, de exemplu, ia anual viața a aproximativ 2500 de bebeluși în Statele Unite. Medscape Medical News accentuează că aproximativ 80% din decesele subite ale sugarilor sunt asociate cu acest sindrom.

Aceste sfaturi le-am luat de pe pagina oficială a pediatrului ucrainean Evghenii Komarovskii, semn că și el susține cele recomandate de specialiștii de la Medscape Medical News.

Iată factorii care pot duce la Sindromul de moarte subită a sugarului

- doarme pe burtă sau pe o parte.

- doarme pe suprafețe prea moi (saltea moale, saltea cu apă, pături de blană, pernă, în pat cu părinții).
- acoperirea capului sau a feței bebelușului cu așternuturi sau jucării care ar putea duce la sufocare accidentală și supraîncălzire.

- fumatul părinților în timpul sarcinii sau după naștere.

10 sfaturi pentru a asigura un somn sigur pentru bebeluși

1. Evitați așternuturile suplimentare: este recomandat să folosiți o saltea specială pentru copii, și nu prea moale sau saltea cu apă, ca să nu mai vorbim de dormitul în patul părinților. Experții se opun ca în pătucul copilului să fie amplasate perne, așternuturi pufoase sau jucării moi - cu alte cuvinte, tot ceea ce ar putea să acopere capul copilului sau să-i blocheze căile respiratorii în timpul somnului.

2. Cât mai simplu înseamnă cât mai sigur. Nu folosiți pături sau eșarfe din lână ca lenjerie de pat sau izolare. Patul trebuie să aibă o saltea rigidă suficient de potrivită și un cearșaf bine întins, fixat,, astfel încât copilul să nu-l poată mișca. Laturile pătuțului trebuie să fie suficient de înalte, astfel încât copilul să nu poată cădea sau să iasă din el.

3. Nu acoperiți capul copilului: pătură ar trebui să acopere numai pieptul copilului, lăsând mâinile libere pentru a evita să fie deplasate pe cap. Academia Americană de Pediatrie recomandă părinților să folosească un „sac de dormit” ca un tip de lenjerie de pat - în acesta copilului nu-i va fi frig și nu va putea să se asfixieze acoperindu-se accidental peste cap. Cea mai mare siguranță o au sacii de dormit fără glugă, cu sloturi pentru cap și brațe.

4. Evitați supraîncălzirea: bebelușii trebuie să fie îmbrăcați pentru somn în funcție de temperatura camerei. Nu-i puneți o sumedenie de haine și verificați periodic dacă nu-i este prea cald.

5. Creații condiții optime pentru somn: este important să se mențină un regim de umiditate și o temperatură de aproximativ 20 de grade Celsius în camera unde doarme copilul.

6. Vaccinați-vă copilul la timp: un studiu modern a arătat că „o creștere a acoperirii de vaccinare împotriva vaccinului difterie-pertussis-tetanos este asociată cu o scădere a mortalității cauzată de Sindromul morții subite a sugarului.

7. Dați-i suzeta la somn copilului: Academia Americană de Pediatrie a constatat că suzeta este unul dintre modurile de prevenire a Sindromului. Cu toate acestea, nu forțați bebelușul să ia suzeta dacă nu o dorește sau dacă îi cade din gură. Dacă alăptați, așteptați până când lactația s-a instalat bine și numai după aceea îi puteți oferi copilului o suzetă. De obicei, lactația se stabilizează în trei sau patru săptămâni.

8. Folosiți tehnologiile moderne: pentru a vă asigura că copilul doarme bine, puteți utiliza o bonă video sau audio.

9. Dormiți cu copilul în aceeași cameră: părinții ar trebui să fie cu copilul în aceeași cameră, astfel încât să fie mai comod să-l alăptați și să mențineți contactul. Cel mai bine e ca pătuțul copilului să fie amplasat lângă patul părinților.

10. Nu dormiți în același pat cu copilul: bebelușii nu ar trebui să stea în același pat cu părinții lor, alți adulți, frați și surori noaptea. Gemenii sau tripleții ar trebui să doarmă separat unul de altul. Nici într-un caz nu dormi cu copilul, mai ales dacă tu sau partenerul tău consumă alcool, fumează sau ia medicamente care pot provoca somn profund. Fumatul și utilizarea substanțelor precum drogurile sau alcoolul cresc semnificativ riscul de Sindrom de moarte subită a sugarului și sufocarea.

 

Sursa: http://lib.komarovskiy.net; rdbkomi.ru

Adaugă comentariu

Închide