Regulile renumitului bucătar Jamie Oliver privind alimentația sănătoasă a copiilor

Regulile renumitului bucătar Jamie Oliver privind alimentația sănătoasă a copiilor

Jamie Oliver este un bucătar renumit din Marea Britanie și tatăl a 5 copii. Deja de câțiva ani el luptă cu sistemul de alimentație din școlile britanice considerându-l nesănătos în special pentru copii. Bucătarul consider că este destul de ușor să te alimentezi corect și sănătos, dar trebuie să ții cont doar de câteva reguli.

Împărțiți la 5

În timpul zilei trebuie să vă amintiți de mâncare de 5 ori și nu contează dacă e zi de școală sau week-end. Gustările sănătoase ajută la păstrarea nivelului normal de glucoză în sânge, respectiv nu veți simți foame de lup care să vă facă să mâncați mai mult decât necesarul.

Mâncarea trebuie să fie colorată

Copilul are nevoie de mâncare diferită (să-i zicem colorată): lactate, nuci, carne, pește, fructe uscate, tot felul de verdeață. Fructele și legumele trebuie să fie de diferite culori și aceasta va asigura organismul în creștere cu diversitatea de elemente de care are nevoie.

Combinați alimentația cu învățatul

La masă vorbiți-le copiilor despre alimentele pe care le-ați pregătit și care sunt beneficiile lor. Copilului mai micuț este destul să-i explicați ce mâncați, altuia mai măricel îi puteți spune spre exemplu despre cașcaval că a fost făcut din laptele văcuței care a mâncat iarbă și datorită cașcavalului el va avea oasele puternice și sănătoase. Copilului care învață la școală îi puteți da chiar unele indicații să caute pe internet informații despre un produs sau altul, despre beneficiile lui, unde crește, cum se prepară etc.

Acordați o atenție deosebită micului dejun

Masa de la micul dejun este practic cea mai importantă căci îi asigură copilului energie pentru toată ziua. Ca acesta să nu simtă foame prea devreme este bine să-i oferiți alimente bogate în fibre, cum ar fi terciurile. Nu puneți în terci zahăr sau miere ca să-l faceți mai gustos, ci fructe proaspete sau uscate. Un mic-dejun ideal pentru copil constă din terci și pentru necesarul de proteine - o bucățică de cașcaval, sau un ou fiert, sau un pahar de lapte.

Limită la sare și zahăr

Renumitul bucătar susține că trebuie limitată sarea în alimentația copilului și le recomandă părinților să analizeze componența produselor cumpărate astfel se vor convinge că practic fiecare conține sare și nu ar trebui adăugată suplimentară. La fel, Jamie Oliver e de părere că trebuie redus la minimum consumul de zahăr cum ar fi cel din componența produselor de patiserie din comerț, iar dulciurile oferite copiilor să fie făcute din fructe uscate sau cu miere, iar cel mai bine e ca picii să consume mai multe fructe în loc de dulciuri.

Soarele și sportul – cele mai bune „mirodenii”

Lactate, brocoli, somon, tofu, ficat, carne, ciuperci, soare și sport – asta este totul de ce are nevoie un copil ca să crească sănătos. Lactate și brocoli pentru calciu; soare, somon, ficat, ouă pentru necesarul de vitamina D. În rest copilul mai are nevoie și de mișcare cât mai multă pentru a se dezvolta armonios.

 

Informații: deti.mail.ru

Foto: instagram.com/@jamieoliver

Adaugă comentariu

Închide