5 beneficii ale dansului pentru dezvoltarea copiilor

5 beneficii ale dansului pentru dezvoltarea copiilor

Sunteți un părinte aflat în căutarea unei activități benefice pentru dezvoltarea copilului, dar nu doriți ca aceasta să fie un anumit gen de sport? Atunci trebuie să îl înscrieți la cursurile de dans, despre beneficiile căruia urmează să aflați în articolul de mai jos de la Valeri Burlacu, antrenor de dans pentru copii și tot el fondatorul școlii de dans Passion Dance.

După șapte ani de experiență în lucrul cu copiii m-am convins de nenumărate ori că dansul este foarte important pentru dezvoltarea armonioasă a oricărui copil. Nu o dată am întâlnit copii timizi, care ulterior să se autodescopere.  Așadar:

Beneficiile dansului asupra dezvoltării copilului sunt enorme. Ajută la concentrare și dezvoltă echilibrul, forța, coordonarea și flexibilitatea. Practicarea constantă a dansului dezvoltă și tonifică toate grupele de mușchi, și contribuie la creșterea și modelarea armonioasă a corpului celui mic. Unele categorii de dans, precum baletul, mai dezvoltă și grațiozitatea. 

Un alt avantaj care trebuie de luat în considerație este faptul că dansul este o formă de distracție și relaxare. Copiii au posibilitatea de a se distra și a se amuza alături de alți copii. Prin dans ei își manifestă trăirile și se descarcă psihologic de micile lor probleme copilărești.

Copiii care luptă cu fricile și anxietatea capătă încredere în forțele proprii și simt o creștere a stimei de sine! Dansurile oferă copiilor posibilitatea de a participa frecvent la diverse concerte și concursuri naționale și internaționale. Astfel, ei ajung să aibă parte de ieșiri pe marile scene, iar fiecare succes înregistrat îi ajută să își consolideze încrederea în forțele proprii. Am avut copii care inițial erau atât de retrași și timizi, dar în decurs de câțiva ani au devenit de nerecunoscut, nu doar prin faptul că au înfruntat frica, ci pentru că și-au dezvoltat spiritul de competiție.  

Dezvoltă responsabilitatea și îmbunătățește memoria. Mai ales când este vorba de lecții la anumite ore și în anumite zile, de figuri de dans care trebuiesc învățate exact așa cum arată antrenorul, până la perfecțiune, de reguli interne care trebuiesc respectate. Iar repetițiile le stimulează și mai mult memoria. 

Dansurile rezolvă, inclusiv, anumite probleme medicale, precum: mersul incorect, poziția deficitară a coloanei vertebrale (cifoză, scolioză, lombalgie), tulburări de echilibru, tulburări de tonus muscular, întărește sistemul osos, crește imunitatea copiilor.

Și acum cea mai importantă întrebare – care este cea ma bună vârstă pentru a înscrie copilul la un cerc de dans? Din proprie experiență vă pot spune că este de la patru ani. Mulți părinți ajung să observe talentele copiilor pe când aceștia încă își mișcă ritmat fundulețul îmbrăcat în scutec și tot de atunci își promit că de îndată ce vor crește un pic îi vor înscrie pe copii la un cerc de dans. Unii încep să îi aducă pe când aceștia au trei sau chiar doi ani. Dar ne-am convins nu o dată că vârsta ideală este de patru ani, în cazuri foarte rare trei și jumătate, asta dacă copilul nu plânge și nu se cere constant la mama.

Și acum despre Passion Dance. Este o școală de dans care s-a deschis în 2010 și care azi numără peste 100 de elevi, împărțiți în opt grupe – șase de copii și două de maturi. La moment, cei mai micuți învățăcei ai școlii au patru ani. Copiii învață dansuri moderne, sportive, populare și chiar clasice, precum baletul. Grupele de copii mici au lecții de două ori pe săptămână. Copiii începând cu vârsta de 6 -7 ani au un număr mai mare de lecții - de trei ori în săptămână. Grupele sunt alcătuite din maximum 20 de elevi și sunt instruiți de cei patru antrenori ai școlii, specializați pe diferite categorii de dans – sportive, hip-hop, zumba, populare, dansul mirilor etc. Prețurile sunt accesibile - de la 450 la 590 de lei lunar. De asemenea, Passion Dance oferă lecții gratuite pentru elevii săi de cel puțin două ori pe lună.  

Passion Dance organizează frecvent concerte, unde părinții au ocazia să vadă prestația copiilor lor. De menționat este faptul că administrația își asumă toate cheltuielile pentru chiria hainelor sau a locației unde are loc evenimentul. La fel, copiii care frecventează școala de dans Passion Dance au ocazia să participe în perechi sau în grup aproape în fiecare lună la concursuri naționale și internaționale. De asemenea, operează frecvent oferte și reduceri pentru elevii școlii. Școala dispune de toate condițiile necesare cu acces liber: parcare, wi-fi, apă de băut, ceai /cafea, sală de așteptare. Activează pe tot parcursul anului.

Școala Passion Dance se găsește pe bulevardul Moscova 6 (în incinta restaurantului Plovdiv). Mai multe informații puteți primi apelând la numărul de telefon  0796 00 700, pe pagina de internet www.dansuri.md  sau pe pagina de facebook

Foto: facebook

 

Adaugă comentariu

Închide