Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Ce au reușit să schimbe cataloagele electronice în liceele din Chișinău

Ce au reușit să schimbe cataloagele electronice în liceele din Chișinău

Mai multe licee din capitală au trecut la registrul electronic de notare a elevilor, ceea ce a dus la o îmbunătățire considerabilă a calității studiilor.

Unul dintre acestea este și liceul „Prometeu - Prim” din capitală, în care notele și absențele elevilor, dar și diferite notițe și statistici sunt introduse într-un registru online. Catalogul este securizat și accesibil doar în bază de parolă părinților. 

Astfel, în toate sălile de clasă ale Liceului este instalat câte un computer, pentru ca profesorii să poată introduce informațiile despre elev în baza de date, imediat ce acesta primește o notă, absentează sau are o problemă. Profesorii au fost instruiți în prealabil de o echipă din România, cei care au și elaborat platforma dată.

Părinții sunt mai informați, copiii mai motivați

Părinții spun că odată cu implementarea registrelor electronice au devenit mai liniștiți și satisfăcuți de rezultatele copiilor, deoarece aceștia pot verifica oriunde și oricând cât de productivi au fost aceștia pe parcursul orelor.  

„Datorită implementării acestei platforme elevii au devenit mai competitivi. În fiecare săptămână se face un top al clasei „Cine este cel mai bun elev?”. De aceea copii sunt mai motivați să acumuleze note mari pentru a deveni primii în top”, spune un părinte.

Acesta mai susține: „Pot vedea zilnic reușita băiatului meu și observ că s-a apropiat mai mult de școală. Până acum îl întrebam seara cum a decurs ziua și el mereu îmi spunea că totul a fost bine, deși poate nu era mereu așa. Însă acum pot vedea toate rezultatele de pe telefon și nu are cum să mă mintă”.

     

Muncă dublă pentru profesori

Profesorii se declară mulțumiți de eficacitatea platformei, chiar dacă își dublează munca. „Este o metodă benefică, deși pentru noi este o muncă în plus, deoarece trebuie să transferăm toate notele din registrele clasice în cele electronice. În schimb informația ajunge imediat la părinți, aceștia fiind mereu informații despre activitatea copiilor. Anterior copiii le spuneau părinților doar despre rezultatele frumoase, nu și despre cele mai puțin plăcute. Dar într-un final, copiii se declară mulțumiți de eficacitatea acestor registre, ei spun că astfel sunt mai motivați și mai disciplinați”, spune o profesoară de la liceul „Prometeu-Prim”. 

Securitate la maximum

De menționat este faptul că nu oricine are acces la această platformă. Pentru a avea acces la date trebuie să ai un cont personalizat, un user și o parolă unică pentru fiecare utilizator. Pot vedea informația din registrele electronice: profesorii, directorii, secretariatul, ministerul, inspectoratul, părinții și elevii.

Platforma este mai mult decât un registru electronic, părinții având acces la informații școlare complexe, de pe telefon, tabletă, calculator, din țară sau de peste hotarele sale. Pe lângă posibilitatea de a vedea situația școlară „la secundă”, se poate vedea și evoluția elevului, datorită diferitelor grafice. Un astfel de sistem eficientizează procesul educaţional prin eliminarea acţiunilor birocratice (deși la noi, deocamdată, unele acțiuni se dublează) şi creşterea interactivităţii dintre profesori, elevi şi părinţi.

Și în alte licee...

Pentru prima oară proiectul a fost implementat la Liceul „Iulia Hasdeu” din Chișinău, cu aproximativ 3 ani în urmă. La moment liceul nu mai folosește platforma Adservio, în schimb ea funcționează cu brio la Liceul „Prometeu – Prim”, într-o variantă mult mai îmbunătățită. Aici, implementarea registrului electronic a costat aproximativ 50 de mii de euro, bani oferiţi de o firmă din România. Aceștia doresc să digitalizeze toate școlile din țară, dar totul depinde de solicitări.

În prezent în mai multe licee din capitală au fost implementate registre electronice de notare a elevilor, doar că folosesc platforme diferite.  

Foto: novakdjokovicfoundation.org

 

Share:

Articole recomandate