Scrisoarea unei educatoare: Părinții trebuie să înțeleagă că "cei 7 ani de acasă" nu sunt doar o vorbă depășită

Scrisoarea unei educatoare: Părinții trebuie să înțeleagă că

O fostă educatoare din România a decis să scrie de ce a ales să plece din sistem și a publicat o scrisoare deschisă în care se adresează părinților indicând mai multe greșeli ale acestora.

„Dragă mami, dragă tati,

Vă e ușor să credeți că unii dascăli nu sunt ceea ce credeți voi că trebuie din cauza salariului mic. Vă e ușor să credeți că unii dascăli pur și simplu nu au ce căuta în învățământ pentru că le lipsește tocmai pasiunea pentru acest domeniu. Ei bine, nici eu, nici mulți alții, nu suntem „unii”.

Eu, ca mulți alții, sunt foarte pasionată de profesia mea, dar cu toate astea am renunțat la ea și am fost acuzată că am pus banii pe primul loc și că am plecat din cauza salariului de mizerie sau că îmi lipsea tocmai pasiunea pentru a rămâne pe postul pe care îl ocupam. I-am lăsat pe toți să creadă ce au vrut și mi-am văzut de drum.

De ce am abandonat cariera didactică? „Copiii s-au schimbat” ar putea fi o scuză bună, dar nu și pentru mine. În niciun caz. Copiii sunt copii. Părinții și parentingul s-au schimbat. Societatea s-a schimbat. Copiii sunt doar niște victime inocente. Părinții muncesc ca nebunii, de dimineață până seara, se lasă consumați de joburi, de gadgeturi, de taskuri și le oferă copiilor un mediu cel puțin tulbure în care să se dezvolte.

Dacă mai sunt și divorțați și au custodie comună și, implicit, se luptă pentru titlul de cel mai bun părinte (atunci când găsesc puțin timp să o facă) și îi lasă pe cei mici să facă ce vor, când vor și cum vor, la ce ne putem aștepta de la cei mici? Ne scuzăm spunând că nu mai sunt copiii cum erau odată, dar cum ne-am aștepta să fie? Copiii se poartă în moduri de nedorit în mediile în care se simt în siguranță. Încearcă marea cu degetul într-un mediu în care știu că greșelile și comportamentul nepotrivit vor fi tratate cu bunătate și compasiune. Copiii care se comportă bine la școală sau la grădiniță fac, sigur, acele tantrumuri normale acasă, pentru că e un mediu sigur. Copiii care își dau în petic la școală, în schimb, nu au acasă un mediu în care să se simtă în siguranță, iar în casă au auzit pentru prima oară "nu", au aflat prima oară că există niște limite și că dragostea se arată prin respect.

Pe lângă toată această agitație mai trebuie să ții și pasul cu tehnologia. Iar asta, din păcate, poate însemna uneori să uiți de relaționarea directă și de metodele clasice de învățare. Și ne mirăm că ăștia mici nu știu să socializeze și să se comporte...

Ca să revenim la părinți... Tot mai puțini înțeleg că relația dintre ei și dascăli trebuie să fie una de cooperare, un parteneriat în interesul copilului. Profesorul, învățătorul sau educatorul nu sunt angajații părinților. Dacă vor un angajat, pot să apeleze la o bonă, nu să vină la școală sau la grădiniță și să certe dascălul pentru că i-a spus copilului "nu" când acesta voia să încalce regulile valabile pentru toată clasa sau pentru că a penalizat un comportament neadecvat.

Părinții nu înțeleg că noi, ca dascăli, ne punem zilnic la încercare integritatea fizică și psihică. Atunci când ei vin răciți la clasă (și de obicei sunt mai mulți odată), cu siguranță ne vom molipsi și noi. Ca să nu mai spun de câte ori a trebuit să scap de păduchi. Zarva din clasă, agitația continuă, orele pe care le petreceam și acasă pregătind materiale pentru clasă, deși era timpul meu liber, oboseala acumulată zi după zi, toate acele lucruri pe care le făceam din dragoste și respect pentru profesia mea și de dragul copiilor "mei" doar pentru a primi priviri ușor disprețuitoare și nemulțumite te aduc uneori în pragul depresiei.

Sunt mulți dascăli care ajung să mănânce compulsiv sau care ajung în pragul unor căderi nervoase; și nu numai ei au de suferit, ci și familiile lor. Pentru că, la fel ca un copil, și un adult se va comporta nepotrivit în mediul în care se simte în siguranță și își va descărca toate frustrările și problemele pe cei aflați în acel mediu: părinți, parteneri, propriii copii. Și atunci cum să fii un dascăl bun, cum să ajuți o clasă de copii, când tu nu ești deloc într-o formă bună?

Părinții trebuie să înțeleagă că "cei 7 ani de acasă" nu sunt doar o vorbă depășită de când erau ei mici; și nu înseamnă doar să știi să saluți și să stai frumos la masă. Copilul se educă fiind lângă el, jucându-te cu el, învățând împreună cu el. Dacă tu, ca părinte, nu faci lucrurile astea acasă, el nu va ști să primească educația suplimentară de la grădiniță sau de la școală, iar dascălii nu pot ține loc de părinți, oricât de dragi le-ar fi copiii".

 

Sursa: copilul.ro; proforientator.ru

Adaugă comentariu

Închide