Sindromul copilului cuminte: de ce nu trebuie să-i cerem unui copil să fie cuminte

Sindromul copilului cuminte: de ce nu trebuie să-i cerem unui copil să fie cuminte

Sindromul copilului cuminte nu este un mit. El există şi face victime în rândul copiilor. Al Siebert a lucrat anii de-a rândul în consilierea celor care au îndurat traume puternice. El a și scris o carte în care un capitol întreg se numește „Handicapul copilului cuminte”. Observaţiile lui clinice l-au determinat să spună că dorinţa părinţilor de a avea un copil care să fie plăcut şi cuminte poate duce, de multe ori, la formarea unui adult care este incapabil să facă faţă provocărilor vieţii. Mai mult decât atât, precizează autorul, acest copil va deveni la maturitate pentru ceilalţi o povară şi va avea dificultăți să se integreze ca adult.

Ce-i face pe părinți să fie atât de fideli educaţiei lui fii cuminte? În primul rând, propria lor educaţie. Câţi dintre noi nu am crescut în aceasta atmosferă?

În al doilea rând, protecţia exagerată şi teama de ceea ce unii numesc emoţii negative. De cele mai multe ori, această protecție manifestându-se prin mesaje de tipul: Nu răspunde, Fii Politicos, Fii bun, Nu te plânge, Nu fi furios, Nu lovi, Nu lupta, Nu fi egoist, Spune adevărul, Nu te mai plânge, Zâmbeşte, Nu plânge, Nu pune întrebări. Vi se par cunoscute?

După cum observați, majoritatea mesajelor de mai sus interzic un comportament și obliga un altul opus. Copilul ia decizia să simtă, să gândească și să se comporte așa cum îi spune părintele. (De multe ori acesta îi arată fix opusul, ceea ce este extrem de confuz. De pildă, țipă la copil ca să nu mai țipe!). Și, ca să fie și mai convingător mesajul, părintele îi arată celui mic cum este un copil rău: este agitat, murdar, egoist, agresiv, nu îşi ascultă părinții. Și pentru că fiecare copil are nevoie de un adult ca să supraviețuiască, acesta va încerca să fie bun și va depune tot efortul ca să nu fie rău. Autorul atrage atenția că o asemenea educație îl handicapează pe copil pentru că îl face prizonier doar unui anumit tip de pattern emoțional și comportamental.

Din fericire, mulți copii se eliberează de acest jug pentru că viața îi obligă să iasă din această zonă de confort și să și folosească și partea considerata rea. Cei care nu ies de aici riscă să ajungă niște adulți adaptați, dar plini de furie.

Cum recunoști un astfel de adult?

Al. Siebert a identificat câteva trăsături ale copilului-adult cuminte. În primul rând, aceștia nu sunt în contact cu emoțiile lor. Te vorbesc pe la spate, iar când îi confrunți și le citești furia pe chip, se prefac că totul e ok. Dacă admit că sunt supărați, o fac din poziția de victimă și te învinuiesc pentru că-i faci să se simtă așa.

În al doilea rând, se amăgesc pe sine. Cred că sunt salvatorii perfecți și știu ce este mai bine pentru tine. Așadar, există o amenințare ascunsă în spatele acțiunile lor filantropice. Ferească Dumnezeu să nu faci ce îți spun ei că este bine! Iar dacă nu cedezi, ești Rău. Iar când ești rău, meriți să fii pedepsit.

În al treilea rând, spune Siebert, aceste persoane evită empatia. La capătul compasiunii lor stau acuzele. Vor evita să vorbească cu tine un eveniment neplăcut. Se vor judeca pe ei înșiși după intențiile lor, nu după modul în care comportamentele lor îi afectează pe ceilalți.

În al patrulea rând, stăpânesc arta de a fi fragili emoționali. Se vor supăra indiferent de cât de mult te străduiești să-i asculți și să fii alături de ei.

În al cincilea rând, copilul-adult cuminte nu știe să facă diferența dintre o critică constructivă și una distructivă. Nu vor putea primi un feedback neplăcut. Credința lor este că nu poți să le faci una ca asta dacă ai fi bun cu adevărat.

Care este consecința?

Copilul-adult cuminte învață foarte puțin din experiență. Astfel, subliniază Siebert, adultul rămâne la un nivel emoțional infantil. Nu se maturizează, ci rămâne blocat. De asemenea, un astfel de adult se va simți neiubit și deloc apreciat. Chiar dacă îi oferi iubire și atenție, el nu o va putea primi și va rămâne captiv credințelor de genul: După tot ce am făcut pentru tine… sau O să le pară rău după ce eu nu o să mai fiu… Totodată, acești adulți se fac pe ei înșiși martiri. Te vor învinui, după care te vor ierta pentru ce le-ai făcut. Emoțional, se vor simți superiori ție.

 

Sursa: totuldespremame.ro; onamila.ru

Adaugă comentariu