Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Sindromul ecranului electronic: cum afectează sănătatea fizică și psihică a copiilor

Sindromul ecranului electronic: cum afectează sănătatea fizică și psihică a copiilor

Din păcate, studiile arată că dependența de internet, de gadgeturi, de televizor, este asociată cu schimbări la nivelul structural și funcțional în regiunile din creier care implică procesarea emoțională, atenția executivă, luarea deciziilor, dar și controlul cognitiv, scrie realitatea.net

Specialiștii au inventat chiar și un termen pentru expunerea copiilor la gadgeturi: “sindromul ecranului electronic”.

Mulți dintre copiii care au acces la aceste lucruri dezvoltă în timp suprasolicitare senzorială, lipsa de somn restabilitor, dar și un sistem nervos care devine extrem de ușor iritabil.

Creierul în dezvoltare, așa cum este cel al copiilor, este extrem de afectat de statul în fața unui ecran, al unui monitor, iar consumul crescut de medie electronică aduce pe lângă avantajele cunoscute (accesul rapid la informație, comunicare în timp real) și o serie de dezavantaje necunoscute de publicul larg, care afectează sănătatea fizică și psihică a copiilor:

- Volumul creierului scade și apar zone de leziuni corticale (pete întunecate pe creier care înseamnă că neuronii au murit)

- Scad notele la școală

- Copiii au probleme cu limbajul, cititul, memoria, atenția, gândirea logico - matematică, cauzală, controlul impulsurilor

- Copiii au probleme în a planifica, organiza, în a termina temele la timp sau la a se motiva pe termen lung pentru că le este afectat cortexul prefrontal

- Au probleme cu somnul, au o stare generală de iritare, neliniște, sar de la o activitate la alta, sunt când euforici, când depresivi, au tendințe de a sfida și a opune rezistență nejustificată

- Le scade capacitatea de a interacționa social din cauza izolării

Pe scurt, timpul de screening excesiv, potrivit specialiștilor, afectează structura și funcțiile creierului. Se pare că o mare parte din leziuni apar în lobul frontal al creierului, care suferă modificări masive de la pubertate până spre mijlocul anilor douăzeci.

Dezvoltarea lobului frontal, la rândul său, determină, în mare măsură, succesul în diferite părți ale vieții - de la sentimentul de bunăstare la succesul academic sau de la carieră în ascensine până la abilitățile de relaționare.

Așadar, data viitoare când vă lăsăți copilul în fața unei tablete, bucurându-vă de “cumințenia” lui, întrebați-vă: pentru câteva ore de liniște, se merită să riscați dezvoltarea psihologică a copilului dumneavoastră?

Share:

Articole recomandate