Scandal la o grădiniță din capitală. Educatoarea locuia cu familia în incinta instituției
Mobilat

Scandal la o grădiniță din capitală. Educatoarea locuia cu familia în incinta instituției

Scandal la o grădiniță din capitală. Educatoarea locuia cu familia în incinta instituției

O educatoare de la grădinița 78 locuiește cu soțul și cei doi copii ai săi într-o debara a instituției preșcolare. Publika.md scrie că totul a ieșit la iveală după ce părinții s-au revoltat când au aflat că grupa pe care o frecventează micuţii lor va fi desființată. Cazul a ajuns și în atenția Direcției Educație a Primăriei, care va deschide o anchetă, iar managerul instituției riscă sancțiuni.

Silvia Furtună locuiește în incinta grădiniței, cu familia sa, din vara anului trecut. După ce a născut, acum două luni, directoarea i-ar fi cerut să-și caute o locuință și o bonă, pentru că nu avea dreptul să vină cu copilul la muncă. Chiar dacă până acum i-a permis de câteva ori. „Pe timp de iarnă gazda se achită cu două luni înainte. Eu nu pot să spun acum că pot să merg la gazdă", a menţionat Silvia Furtună.

Deși este interzis ca angajaţii să folosească spaţiile din grădiniţe în scop personal, directoarea a găsit o explicație. „Nu are dreptul, dar noi ne-am gândit că va locui temporar și pe urmă vor pleca", a explicat Ana Ţiganaş,  directoarea grădiniței nr. 78.

Responsabilii de la Primărie susțin că nu știau despre această situație şi dau asigurări că vor lua măsuri.  „Este o încălcare destul de gravă. Dacă se adeverește directoarea va fi sancționată destul de drastic", a declarat Victoria Negrei, șef interimar a Direcției Educație a Primăriei.

Totodată, părinţii o acuză pe directoare că a decis să le închidă grupa, deoarece ar fi refuzat să strângă bani în fondul instituţiei. Asta chiar dacă ei sunt cei care cumpără toate produsele de primă necesitate. „Comitetul părintesc gestionează banii, cumpără detergent, aduce cecuri și dă darea de seamă. Există o transparență. Am schimbat laminatul, jaluzele, toată vesela", a spus mama unui copil.

Am decis ca noi, părinții, să procurăm aceste lucruri. Și ea a doua zi ne spune că grupa este desființată. La revedere", a menţionat tatăl unui copil.

Directoarea neagă însă că ar fi cerut bani de la părinţi. „Niciodată nu am forțat pe nimeni. Chiar dacă s-au alocat niște bani, de fiecare dată au fost investiți pentru un panou, pentru o tapetă, pentru necesitățile grădiniței”, a precizat directoarea grădiniței nr. 78, subliniind că nu există nicio fundației a instituției.

Jurnaliștii anunță că probele audio pe care le-au prezentat părinții confirmă însă cele spuse de ei. 

Grădinița 78 din cartierul Telecentru al capitalei este frecventată de aproape 190 de copii.

 

Foto simbol: 47channel.ru

Adaugă comentariu

Închide