Atenție! Plasele contra insectelor reprezintă un pericol pentru copii

Atenție! Plasele contra insectelor reprezintă un pericol pentru copii

Anul trecut, doar în perioada mai - august, s-au înregistrat cel puţin cinci cazuri în care copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 5 ani au căzut în gol de la etaj, sprijinindu-se de plasele contra insectelor. Trei dintre aceste cazuri au fost fatale, informează IPN.

Anume în perioada estivală sunt frecvente cazurile când copiii,  lăsaţi nesupravegheaţi, se urcă pe pervaz, se sprijină de plasele respective şi cad în gol. Specialiştii afirmă că, fiind mici, copiii nu pot conştientiza pericolul şi nu au frică de înălţime, de aceea se apropie de geam prea mult. Adulţii sunt atenţionaţi să nu permită copiilor să se apropie de geamuri, pentru că plasele se desprind uşor, la un efort neînsemnat depus chiar şi de un copil mic.

Solicitat de IPN, vicedirectorul Spitalului clinic pentru copiii „Valentin Ignatenco”, Vitalie Mihalcean, a declarat că în vara anului trecut, medicul povesteşte că la Spital a ajuns un copil de trei ani, care a căzut de la etajul patru, sprijinindu-se de o plasă contra insectelor. Potrivit medicului, atunci copilul s-a ales cu fractura unui membru inferior şi traumatism cranio-cerebral. Copilul a fost spitalizat timp de zece zile, iar ulterior a urmat tratamentul la domiciliu, refăcându-se complet.

Pentru a vă proteja copilul, evitați să lăsați geamurile deschise chiar și dacă sunteți în aceeași camera cu copilul vostru, pentru că nu mereu îl aveți în vizor, iar un minut de neatenție poate fi fatal. În cazul în care vreți să aerisiți camera, ieșiți împreună cu copilul și închideți ușa, așa încât să fiți sigur că acesta nu va ajunge până la geam sau apelați la sistemul de deschidere a geamului pe verticală.  

Citește și:

Tragedie evitatată pe muchie de cuțit

Foto: popsugar-assets.com

Adaugă comentariu

Închide