Mobilat

Botezul Ameliei-Maria Mînzat

Botezul Ameliei-Maria Mînzat

Amelia-Maria este raza de soare a familiei Corinei şi a lui Nicolai Mînzat. Este cuminţică, gingaşă şi încă atât de micuţă, dar a cunoscut deja Taina Sfântului Botez.

Părinţii spun că au botezat-o pe Amelia la vârsta de doar o lună de zile, nu întâmplător. Mai întâi pentru că şi-au dorit să aibă alături o bună parte din nanii, care în acea perioadă se aflau în  ţară. Apropo, Amelia este o norocoasă pentru că 30 de perechi de prieteni şi rude ai familiei, au acceptat să fie părinţii ei spirituali. În afară de aceasta, Corina şi Nicolai spun că au ales să o încreştineze un pic mai devreme de 40 de zile de la naştere, aşa cum se obişnuieşte, pentru că au mizat pe timpul însorit şi frumos, specific la început de septembrie.

Mănăstirea Curchi de la Orhei a fost lăcaşul unde Amelia-Maria a îmbrăcat haina creştină, acesta fiind şi locul de suflet al familiei Mînzat. Botezul a fost un moment sacru, prin însemnătatea evenimentului. La aceasta s-a mai adăugat şi corul bisericesc, care a adus o încărcătură pozivită tuturor celor prezenţi. Cele mai multe emoţii le-a avut nu Amelia, ci fratele mai mare, Robert, care îşi iubeşte sora şi care s-a arătat nedumerit de faptul că nu ştia de ce o i-au preoţii din braţele nanei. 

După botez, toată lumea a mers într-un loc pitoresc, amenajat în stil rustic, de la Orheiul Vechi, unde a avut ocazia să petreacă alături de Amelia şi familia ei. Toţi cei invitaţi i-au adus micuţei creştine cadouri frumoase, multe dintre ele personalizate şi chiar inedite.

Deşi data botezului a fost stabilită pe ultima sută de metri, părinţii au luat în calcul toate detaliile, astfel ca evenimentul să fie unul deosebit şi să rămână o amintire vie peste ani, nu doar pentru cei prezenţi, ci şi pentru însăşi Amelia, care atunci când va creşte mare, să cunoască cât de frumoasă a fost prima sărbătoare din viaţa ei. Cele mai frumoase momente au fost imortalizate de fotograful prezent la eveniment, iar cele mai deosebite amintiri, au fost descrise în revista pentru părinţi şi copii „Odoraş”.

Galerie de imagini
image
image
image

Adaugă comentariu

Închide