Mobilat

Durerea la copii. Ce poți face ca să-i treacă?

Durerea la copii. Ce poți face ca să-i treacă?

Multe boli ale copilăriei merg mînă în mînă nu numai cu febra, dar şi cu durerea. Cele mai comune cauze declanşatoare ale durerii la copii includ, printre altele, inflamaţia urechii medii (otita medie), amigdalita, cefaleea/migrena sau leziunile.

Durerea este un semnal de avertisment pentru organism care se asigură că zona afectată este protejată. Durerea, indiferent dacă este durere de cap sau de gît, sau durere în urma unei traume, este declanşată de mesageri (prostaglandine) care sunt eliberaţi în cantităţi crescute ca urmare a afectării zonei lezate sau bolnave a corpului şi care transmit semnalul de durere la nivelul creierului.

 

Ce este inflamaţia?

Inflamaţia este o reacţie imună a organismului faţă de influenţele nocive. Acestea pot include atît leziunile, agenţii patogeni (bacteriile, virusurile sau ciupercile), corpurile străine, substanţele chimice, căldura şi frigul, cît şi radiaţiile (arsurile solare). În timpul procesului inflamator mesagerii se eliberează în regiunea afectată a corpului, stimulînd circulaţia sanguină. Acest fapt face ca celulele imune să ajungă în zona afectată mai rapid şi susţine răspunsul imun.

 

Medicul se va consulta în următoarele cazuri:

  • Dacă brusc apar convulsii.
  • Dacă copilul reacţionează în mod evident la durere atunci cînd este atins.
  • Dacă există pierderi importante de lichide în urma transpiraţiei, vărsăturilor sau diareei – mai ales la copiii foarte mici.

Substanţa activă ibuprofenul (4%) din MIG® Forte pentru copii, ameliorează în mod eficient durerea, avînd şi efect antiinflamator.

MIG® Forte pentru copii este destinat pentru tratamentul simptomatic al febrei şi durerii la copii de la 1an (10 kg).

 

MIG® pentru copii cu substanţa activă ibuprofen:

  • Asigură reducerea rapidă (efectul apare în circa 15 minute) şi de durată a fe­brei (pînă la 8 ore). Copilul dumneavoastră se va simţi mai bine mai repede şi pentru mai mult timp.
  • Este eficient şi în cazul febrei înalte.
  • Este indicat pentru diferite tipuri de febră şi dureri.
  • În general este bine tolerat.
  • Oferă o dozare simplă şi precisă. Include un dispozitiv practic de dozare.
  • Este gustos! Acest lucru face mai uşoară administrarea sa copiilor.
  • Fără adaos de zahăr, coloranţi sau alcool.

Acesta este un medicament. A se citi cu atenţie instrucţiunea pentru administrare. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Număr de înregistrare: 19638 din 16.07.2013

Material elaborat 20.11.2015. Codul materialului: MD-MIG-35-2015

Adresa: str. Alexandru cel Bun, 85, Chișinău, RM

Tel.: (373 22) 21-25-58, Fax: (373 22) 24-42-84

Adaugă comentariu

Închide