Medicamentele de răceală pot fi periculoase pentru copiii mai mici de doi ani

Medicamentele de răceală pot fi periculoase pentru copiii mai mici de doi ani

Medicamentele pentru tuse și răceală pe care le putem cumpăra de la farmacie fără prescripție medicală, pot avea efecte secundare grave sau foarte grave la micuții sub doi ani. Potrivit Agenției Medicamentului din Spania, acestea pot provoca convulsii, tahicardie, scăderea nivelului de conștiință și chiar moarte.

Specialiștii susțin că aceste medicamente pot să amelioreze simptomele bolilor care ar trebuie să fie vizibile, cum ar fi amigdalele și pneumonia. Dacă sunt mascate, infecțiile se pot dezvolta chiar dacă micuțul ia sirop, dar, de fapt, se agravează, și atunci presupune un tratament mai complicat.

Răcelile, după cum afirmă specialiștii, sunt boli autolimitate, care, la fel cum vin așa pleacă și nu au nevoie de tratament. Siropurile pentru tuse și muci pe care i le dai copilului mai mare de doi ani, ameliorează doar simptomele, dar nu face ca boala să treacă mai repede.

Un nou-născut poate lua antibiotic dacă este vorba despre o infecție bacteriană. Dar, în cazul răcelii sau gripei, care sunt boli virale, nu trebuie administrat antibiotic. Nu există medicamente care vindecă răceala sau gripa, deci nu trebuie să-i dai copilului antibiotice pentru așa ceva.

Nu-i da siropuri pentru tuse și muci repetăm, răceala se vindecă singură, dar asta nu înseamnă că cel mic nu trebuie supravegheat. Uneori se complică și trebuie să știi care sunt simptomele, iar pasul următor este să consulți pediatrul la următoarele simptome:

- Febra la un bebeluș de două luni sau mai mic este de peste 38 de grade Celsius;

- Semne ca micuțul are probleme cu respirația: e rapidă sau șuierătoare, copilul deschide nările la fiecare inspirație;

- Dacă i se învinețesc buzele;

- Are durere de urechi;

- Lipsa poftei de mâncare și refuzul de a bea lichide;

- Nervozitate mare și lipsa somnului;

- Dacă tusea durează mai mult de trei săptămâni.

 

Sursa: copilul.ro; ivona.bigmir.net

Adaugă comentariu