8 trucuri practice care te vor scăpa de praful din casă

8 trucuri practice care te vor scăpa de praful din casă

Dacă se întâmplă ca unii oameni să urască să șteargă geamuri, iar alții urăsc să calce, cu siguranță există un lucru care enervează pe toată lumea: praful. Oricât de des l-ai șterge, pare imposibil să scapi de el definitiv. Vă propunem câteva trucuri care vor face praful să stea departe de casa voastră.

1. Fără bibelouri

Ca să nu se mai pună praful și ca să fie mai ușor să faci curat, cel mai bine ar fi să arunci majoritatea suvenirurilor și a bibelourilor din casă. Dacă ai o colecție, e mai bine să o păstrezi într-o vitrină.

2. Balsam de rufe

Pentru un efect de lungă durată, poți pregăti o soluție specială, cu o parte balsam de rufe și patru părți apă. Toarnă amestecul într-un recipient spray și folosește-l oricând, pentru oglindă, mese de sticlă sau duș. E potrivit și pentru laptop sau ecranul televizorului.

3. Curăță de sus în jos

Pentru a evita ca praful să cadă de pe o suprafață pe alta, începe de sus. Așa vei economisi timp și efort.

4. Nu uita de draperii

Draperiile aproape mereu sunt pline de praf, mai ales dacă sunt sintetice. E bine să le duci la o curățătorie o dată pe an și să folosești aspiratorul de două ori pe lună.

5. Geamurile închise

Sigur că e bine să îți aerisești locuința de câteva ori pe zi, dar nu ține geamurile deschise zi și noapte dacă vrei să eviți acumularea prafului.

6. Plante curate

Plantele din casă sunt plămânii apartamentului. Dacă îți speli regulat plantele în baie, vor fi mai eficiente la curățarea aerului.

7. Mopul

Dacă folosești curățarea umedă frecvent, casa va arăta mult mai curată. Apa îndepărtează 90% din praf.

8. Curăță covorul cu aburi

Cu cât ai mai puține covoare, cu atât casa va fi mai curată. Aspiră-l o dată pe săptămână și curăță-l cu aburi o dată pe lună. Asta va împiedica acumularea prafului în straturile profunde ale materialului.

 

Informații: elacraciun.ro

Foto simbol: 911rent.ca

Adaugă comentariu

Închide