Două nașteri într-un an: La 2 luni după naștere am rămas însărcinată și acum cu greu am timp să fac un duș

Două nașteri într-un an: La 2 luni după naștere am rămas însărcinată și acum cu greu am timp să fac un duș

O tânără mămică, cititoare a platformei tematice totuldespremame.ro, și-a povestit istoria cum a născut 2 copii la o diferență de 11 luni, cât de greu i-a fost să ia decizia de a păstra sarcina și despre greutățile de a crește doi copii cu o diferență atât de mică de vârstă. Totodată, mesajul ei de final este înduioșător.

Vedeți mai jos ce a povestit mămica:

Mereu am vrut doi copii, o fată și un băiat. Și mi-am dorit să fie primul băiatul, să fie mai mare și să o protejeze pe sora lui mai mică. Și mi-am mai dorit să îi fac cu bărbatul pe care îl iubesc și care mă iubește. Am primit, le-am primit pe toate, dar diferența de vârstă dintre copii, care credeam că va fi mai mare, a fost doar de 11 luni.

Mai devreme de atât nu cred că se poate să rămâi iar însărcinată. La două luni după nașterea băiatului am rămas iar însărcinată. În timp ce toată lumea din jur mă sfătuia (mai degrabă mă îndemna cu convingere) să renunț la sarcină, eu m-am gândit și m-am răzgândit de 100 de ori.

Viitorul pentru încă un copil nu arăta promițător. Eram departe de părinții mei, iar la scurt timp mama soțului a murit, răpusă de o infecție. Mi-am făcut trei programări, la trei clinici diferite, pentru avort. Soțul își dorea să păstram și al doilea copil, iar eu, după câteva zile de plâns și de sentimente de vinovăție, i-am spus că o vreau, că vreau să o cunosc, să văd cum e fetița mea. Deși era sarcina încă mică pentru a afla sexul, simțeam că era fată.

Îmi era frică că băiatul va fi gelos, dar m-am încurajat singură, gândindu-mă că va fi prea mic când se va naște sora lui și că nu va simți diferența așa de mult. M-am înșelat amarnic. Greu a fost mereu. Și când eram gravidă în opt luni și trebuia să îl plimb de mânuțe pentru că voia să învețe să meargă, și când eram lăuză, iar băiatul voia să ne jucăm și nu îl puteam refuza.

Soțul lucra mult, dar când nu lucra, era cot la cot cu mine de obosit cu copiii. Cine încă crede că e cel mai bine și cel mai ușor să te ajute partenerul cu copiii și atât, se înșală. Cu o mamă, cu o soacră, te mai cerți, dar te împaci cu timpul. Cu soțul tău te cerți mereu, pentru cele mai mărunte lucruri, oboseala și stresul cad pe el.

Băiatul voia din ce în ce mai mult în brațe, resimțind gelozia, iar eu nu am vrut să sufere, așa că îl luam, dar îl lăsam jos când plângea sora lui. Îi mângâiam fruntea să îl adorm, și cu un picior încercam să îi schimb traiectoria surorii lui, care se îndrepta către marginea patului repede, rugându-mă să nu înceapă să plângă să îl trezească.

Uneori, adormea ea în brațele mele în timp ce eram cu el de mână, și atunci când nu mai voia să meargă și se tăvălea pe jos de plâns, trebuia să îl iau cu o mână în brațe. Pe fată am învățat-o să adoarmă în brațe, plimbată, că să nu îl trezească pe băiat, care adormea primul. După două nașteri într-un an, nu îmi mai simțeam mijlocul, și când îl simțeam muream de durere.

Pentru mine nu există „Nu am timp de mine sau să mă întâlnesc cu fetele” sau „Nu am timp să mă mai duc măcar o oră la sală” sau „Vine weekendul, mergeți la bunici”. Există doar „Poate reușesc în seara asta, după ce adorm copiii, să fac un duș”.

Acum sunt o mămică cu cearcăne imense, dar foarte fericită, obosită, dar gata de joacă oricând. Și în zilele bune și în zilele grele mă uit la ei și mă gândesc că timpul ăsta ar fi trecut oricum, iar ei nu stau, ei cresc mereu și simt că nu am timp să mă bucur de ei când încă sunt bebeluși.

 

Sursa: totuldespremame.ro

Foto simbol: motherandbaby.uk.co

Adaugă comentariu