Ea e moldoveanca ce a renunțat la visul american pentru a face dans acasă

Ea e moldoveanca ce a renunțat la visul american pentru a face dans acasă

Dacă mai mulți oameni ar fi ca ea, țara asta ar avea un viitor luminos și prosper. Și știți prin ce e deosebită? Prin ambiția și dorința de schimbare. Daniela Zaporojan m-a uimit prin maturitatea ei, dar și cu povestea sa de viață. La doar 24 de ani, a reușit să facă mai multe decât alții într-o viață. Este dansatoare și a muncit pe rupte de la vâsta de 10 ani - patru zile în săptămână câte trei ore zilnic; a deschis trei școli de dans; și-a perfecționat talentul în România la școala de dans a lui Mihai Petre, dar și în America; apoi a revenit acasă, pentru că aici îi este locul și aici o cheamă rădăcinile.

Mama zice că dansez de pe la zece luni. Nu pot să confirm asta pentru că nu țin minte, dar o cred. În schimb știu sigur că am început să frecventez dansurile când eram în clasa a IV-a. Până la asta deja mă făcusem remarcată în localitatea de baștină, satul Mîndâc, raionul Drochia, deoarece cântam frumos și făceam mult sport. În sat deja mă știau că eu eram fata cu tenisul și baschetul.

Am început să dansez la Drochia unde era o școală de dans sportiv. Fratele mai mic, Iulian, pe atunci elev în clasa I-a, a mers și el. Oportunitatea de a ne dezvolta abilitățile de dans a venit împreună cu necesitatea de a fi duși și aduși de patru ori pe săptămână până la Drochia și înapoi, lucru destul de complicat, dar nu și imposibil... Astfel, unul din părinți, cel mai des tata, trebuia să fie “de serviciu”. Mergeam la Drochia imediat după ce terminam lecțiile. Reveneam acasă, de obicei, noaptea. Și cum intram în casă imediat începeam să mă pregătesc pentru lecțiile de a doua zi. Ritmul acesta de viață a durat cam vreo doi ani.

Când eram în clasa a șasea, iar fratele meu – a treia, ne-am găsit câte un partener de dans, și atunci a venit momentul să trecem la un alt nivel. Mai exact, am fost invitați să facem lecții de dans la Bălți. La început părinții au fost împotrivă. Totuși era vorba de o distanță deloc neglijabilă (70 km din sat până la Bălți, comparativ cu 20 km câți îi făceam anterior din sat până în raion) care trebuia parcursă aproape zilnic, de niște cheltuieli, de timp etc. Dar i-am rugat să ne dea o șansă - să frecventăm lecțiile timp de o lună și dacă nu ne încadrăm în timp și cheltuieli, renunțăm. Părinții au fost de acord. Din fericire, am trecut “proba de foc”, așa că am mers în continuare să facem dans sportiv de performanță la Bălți.

Școala de dans din Bălți o consider a doua etapă importantă din cariera mea de dansatoare. A durat patru ani și a însemnat foarte multă muncă, uneori până la epuizare. Programul meu era bine pus la punct. Până pe la orele 14.00 aveam lecții la școala din sat. Imediat ce suna clopoțelul, tata deja ne aștepta la poarta școlii și ne ducea la Bălți. În drum spre Bălți, mâncam și îmi făceam câte puțin din lecții. La 16.00 începeau orele de dans, care durau trei ore. După care venea iarăși tata și ne ducea acasă. Intram în casă la ora 10 noaptea și imediat îmi terminam lecțiile începute pe drum. În week-end plecam la Bălți la ore particulare, pentru că nu poți să crești dacă nu faci ore particulare de dans. Programul acesta a durat cam patru ani.

Pe la 16 ani am simțit nevoia „să cresc”. Ambițioasă cum sunt de felul meu, mi-am zis că aș putea învăța pe alții să danseze. Mulți au privit sceptic, unii chiar m-au descurajat și doar mama a avut încredere în potențialul meu. Eu însă eram de neoprit. Atât de mult m-a înflăcărat ideea asta încât mi-am zis că orice ar fi, o duc la bun sfârșit. Zis și făcut. Am arendat o sală care era liberă în magazinul din centrul satului și copiii au început să vină la mine. Primii mei învățăcei sunt azi studenți pe la diferite universități din țară și de peste hotare, pe atunci erau elevi în clasa a V-a.  Eu eram liceeană, și pe parcursul săptămânii după lecții mergeam în continuare la lecții de dans, iar week-end-urile îi inițiam pe alții în arta dansului sportiv.

După ce am absolvit liceul, mai exact prin 2012, mi-am găsit un alt partener de dans și împreună am decis că trebuie să investim în noi și să creștem din punct de vedere profesional. Această creștere am văzut-o doar la București, la Academia de dans a lui Mihai Petre, unde veneau cei mai buni profesori din Europa, și poate chiar din întreaga lume. Din păcate, m-am reținut doar o lună. Totul era foarte costisitor. O oră de lecție cu profesori români costa aproximativ 100 de lei românești de pereche, iar cu profesori din afara țării, cel puțin 100 de euro. Eu, care eram independentă din punct de vedere financiar de la vârsta de 16 ani, nu îmi permiteam să pun toate cheltuielile pe umerii părinților mei, care mai aveau încă trei băieți mai mici. Nu mi-am putut găsi un job care să mă întrețină așa că am venit acasă. Cert e că acea lună pe care am petrecut-o acolo am văzut foarte multe lucruri de care nu știam anterior, am cunoscut oameni cu experiență, am văzut cum dansează alte perechi.

Acasă mă așteptau copiii, și mie nu mi-a rămas decât să îmi cresc aptitudinile de antrenoare. Între timp am aplicat la facultatea “Pedagogie Dans sportiv și Modern”, Universitatea „Ion Creangă”, și după rateul din România, am decis să închid școala de dans din satul de baștină și să deschid un club de dans sportiv la Drochia. Nu a fost ușor, dar știam că nu dau greș. În raion am găsit copii mai mulți și condiții mai bune. Cei pe care îi antrenam în sat m-au urmat la Drochia. Succes am avut chiar din start. După două luni de antrenament, elevii mei au participat la o competiție internațională la Chișinău, și patru perechi au ajuns în finală (categoria copiilor era de începători la nivel republican). De atunci au participat la diferite competiții, astfel că elevii mei au concurat alături de cei mai buni dansatori din țără, și de fiecare dată cel puțin două perechi au ajuns în finală. Dacă anterior am făcut parte timp de șapte ani din Liga și Asociația de Dans din Moldova, în 2012 am intrat în rândurile Federației de Dans Sportiv din Moldova.  

Apoi a venit oferta să plec în America. Un consătean de al meu, stabilit de câteva decenii la New York și care și-a deschis club de dans sportiv, ne-a invitat pe mine și pe fratele meu la el. Am mers în SUA cu ideea să nu mă întorc, dar nici acolo nu am rezistat mai mult de o lună. Îmi lipsea familia, și copiii mei. Când am plecat am luat cu mine peste ocean un sac de scrisori, în care erau toate lacrimile lor: „Nu te vom uita”, „Ne vei lipsi foarte mult”. Sincer, nici un vis american nu m-ar fi ținut acolo, nici măcar legată. Când le-am spus că revin în Moldova, toți de acolo încercau să mă convingă de contrariul, fără să știe că eu aveam deja biletul la mine în buzunar.

Am revenit în Moldova, și iarăși ambiția bat-o vina. După ce la Drochia am ajuns la un nivel care mă făcea să intru în zona mea de confort, ba chiar am organizat câteva mari concerte, am simțit că bat pasul pe loc. Lipsa concurenței m-a făcut să îmi doresc să cuceresc capitala. A fost greu, nu neg. Doar sala mi-a luat aproape un an de căutări, dar azi iată-mă la Chișinău, fondatoarea clubului de dans Imperia Dance Studio în sectorul Ciocana. Clubul de dans pe care l-am decschis acum o lună numără deja 25 de copii, începând cu vârsta de trei ani. Îi învăț nu doar dansuri sportive, pentru că, cei mici mai ales, se plictisesc repede. Operăm cu diferite oferte, și oferim părinților lunar posibilitatea de a vedea rezultatele muncii copiilor lor organizând lecții deschise. Cel mai mult mă bucură faptul că succesele ne-au urmat... Săptămâna trecută am participat la Competiția Chișinău Open 2017 și o pereche antrenată de mine a luat locul I la categoria 7 – 8 ani. Ei nu sunt unicii, pentru că au fost și alte perechi care au ajuns semifinală. Eu mă bucur pentru toți.

Azi viața mea se împarte între Chișinău și Drochia, unde continui să merg în fiecare week-end (cu maxi-taxi) pentru că acolo mă așteaptă alți copii care iubesc dansul, dar asta nu mă împiedică să îmi fac planuri de viitor. Visez la ziua când voi crește o echipă mai mare de dansatori și antrenori nu doar în Chișinău, și Drochia, ci și în alte centre raionale. Să ajungă campioni mondiali în domeniul dansului sportiv. Și desigur să rămân acasă în Moldova.  

Pentru mai multe detalii despre prețuri și condiții pe care le oferă Studioul Imperia Dance puteți afla apelând la numărul de telefon 0605 08 079, mergând pe adresa: strada Petru Zadnipru 2/1; sau accesați pagina de internet Imperia Dance Studio. 

 

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu

Închide