Istoria moldovencei cu patru naşteri prin cezariană chiar dacă medicii îi interziceau

Istoria moldovencei cu patru naşteri prin cezariană chiar dacă medicii îi interziceau

Ştiinţa nu are un răspuns clar asupra numărului de operaţii de cezariană pe care poate să le facă o femeie. Medicii afirmă că în mod normal, una sau două operaţii de cezariană nu prezintă niciun risc semnificativ  pentru mamă sau pentru copil, dar odată ce femeile încep să aibă trei sau mai multe cezariene, apare un risc semnificativ pentru complicaţii.

Am cunoscut o mamă care a trecut prin 4 nașteri cezariene și toate la un interval destul de mic, cu toate că medicii au prevenit-o de riscurile la care urma să se expună, ea nu a renunțat la sarcină. Vorbim despre Olga Luca, o mama eroină, care a adus pe lume 4 copii și toate prin cezariană.

După mai multe controale medicale, doctorii i-au zis ca nu va putea avea copii. A trecut prin perioade grele, dar s-a împăcat cu gândul că nu va putea să-și țină propriul copil în brațe. Totuși minunea se produce atunci când te aștepți cel mai puțin. „La patru luni după ce m-am căsătorit, am rămas însărcinată cu primul copil. Nu-mi venea a crede că am rămas însărcinată, pentru că în cartela medicală era scris negru pe alb că sunt sterilă. A fost o minune pentru noi să aflăm că vom deveni părinţi. Sarcina a decurs  bine, fără complicaţii. Urma să nasc natural din spusele medicului. Nu era prevăzută o naştere prin cezariană. Pe ultima sută de metri ei au constatat că trebuie făcută operaţie din motiv că bătăile inimii la copil erau slabe şi nu pot să nasc natural. A fost o intervenție complicată, dar în decurs de câteva ore am fost bine și eu, și fetița”, ne povesteşte Olga Luca.

Cu toate că medicul i-a zis ca va avea nevoie de câţiva ani de recuperare, în caz că va dori să mai conceapă un copil, la un an de zile a rămas din nou însărcinată. „Alăptam fetiţa atunci, când la un moment dat am observat că ceva nu-i în regulă. Vomita mereu şi refuza să mănânce. Am fost la un control medical şi ginecologul mi-a zis că sunt însărcinată şi asta ar fi cauza că fata refuză laptele matern. Medicul mi-a zis atunci să am grijă cât mănânc, pentru a nu adăuga mult în greutate. A doua sarcină a decurs la fel bine, cu toate că nu prea am ţinut cont de sfaturile medicului şi am adăugat chiar în jur de 23 kg pe perioada sarcinii. Programasem din timp cezariana. Când a venit timpul să nasc, medicul m-a întrebat atunci dacă mai vreau un copil sau să legăm trompele uterine. Desigur mai doream un băiat şi am convenit atunci să nu le lege. A doua fetiţă s-a născut perfect sănătoasă şi perioada de recuperare a decurs  uşor”, afirmă Olga.

Când a aflat că e  însărcinată din nou, deja a treia oară, femeia s-a speriat, dar nu a vrut să întrerupă sarcina. Plecase la un control de rutină la Centrul Mamei şi Copilului şi medicii i-au zis că este un risc enorm , că ar fi mai bine să nască în altă ţară. Trecea controalele medicale regulat, copilul se dezvolta bine şi nu au existat nici cu al treilea copil probleme în timpul sarcinii. Medicii de la maternitatea din raion nu au dorit să o primească pentru că se temeau să-şi asume responsabilitatea, fiind la curent că a treia naştere prin cezariană poate prezenta un risc major pentru mamă și copil.

„În ultima săptămână de sarcină avusesem mari dureri şi am plecat de urgenţă la Centrul Mamei şi Copilului. M-au primit foarte bine, chiar mai bine decât mă aşteptam, dar nu erau la curent că sunt la a treia naştere şi că primele doua erau prin cezariană. Odată ce le-am zis, mimica feţelor se schimbase. Şi  medicii  refuzau să mă opereze. S-a găsit totuşi un medic care a decis să facă această intervenţie, dar m-a pus să semnez că-mi asum responsabilitatea şi că ei nu vor avea de suferit, în caz că apar complicaţii în timpul operaţiei. Am adus pe lume atunci încă o fetiţă sănătoasă”, mai povesteşte mama.

 După a treia naştere medicul la fel a pus-o pe Olga să semneze că e de acord să-i fie legate trompele uterine, riscul era mult mai mare şi a fost de acord. Femeia ştia că are trompele legate şi că nu va mai avea copii, dar la câteva luni după ce a născut al treilea copil simţea că ceva nu merge bine. Inițial credea că din cauza alăptării au parvenit unele schimbări sau din cauza stresului, dar după ce a făcut un control medical, a aflat că e însărcinată din nou.

„Medici erau şi ei surprinşi cum am putut să rămân însărcinată fiind cu trompele legate. Când am aflat că sunt însărcinată cu al patrulea copil, eram în stare de şoc. Sarcina avea 21 de săptămâni. Era mult prea mare ca să mai întreprind ceva. Sarcina a evoluat bine, fără complicaţii. S-a găsit un medic care a hotărât să mă opereze, doar semnând că sunt de acord să-mi asum riscul. La naştere băiatul s-a născut cu o malformaţie la picior, în rest era perfect sănătos”, ne-a spus mama.

Olga nu se plânge de greutăți. Este şi mamă şi tată pentru copii ei, deoarece a divorțat de tatăl copiilor. Cu toate că la moment îi crește singură pe cei patru copii  într-o cameră de 16 metri pătraţi, ea a rămas optimistă şi le oferă toată căldura sa. Periodic mai este ajutată de autorități, familie  și de prieteni pentru a putea procura strictul necesar de care au nevoie.

 

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu

Închide