Liudmila Plăcintă, mămică de tripleți: Ca să nu întrebați „Când îl faceți pe al 2-lea?” noi am făcut 3 odată

Liudmila Plăcintă, mămică de tripleți: Ca să nu întrebați „Când îl faceți pe al 2-lea?” noi am făcut 3 odată

Liudmila Plăcintă este jurnalistă și proaspătă mămică de tripleți. Frumoasa ei familie este una dintre cele 6 care vor beneficia de un act de caritate la evenimentul nostru anual - Crăciunul Copiilor, care va avea loc pe 15 decembrie. Dar între timp noi am decis să vă redăm frumoasa poveste de apariție pe lume a tripleților Valeria, Daria și Daniel.

Vedeți mai jos ce ne-a povestit fericita mămică:

Și dacă mi-ar fi zis cineva ce mă așteaptă nu aș fi crezut, cu toate că mereu îmi doream gemeni, pentru că aș crede că nu o merit. Iar acum la moment, nu-mi dau seama de unde am avut putere să ajungem la un așa rezultat, și încă așa calm și frumos, abia acum conștientizez cu frică și emoții, ceea ce atunci s-a trăit în euforie, ceea ce s-a întâmplat de fapt. Și te temi să derulezi în cap alt scenariu.

La moment suntem cei mai fericiți părinți a celor mai dulci și pufoși copilași, tripleții Daniel,Valeria și Daria, dulci pentru că familia pe care o purtăm face poftă și e pufoasă și ea, Familia Plăcintă, Valeriu și Liudmila. Suntem din Chișinău oficial, dar venim de la nordul Moldovei, din Chișcăreni, Sângerei.

Ca orice cuplu, după o relație frumoasă, ce se înfiripase de pe băncile școlii am ajuns să jucăm nunta, dar nu deodată ne apucasem de copii cum e regula, am mai trăit un picuț în 2 viața de familie, iar cand ne-am dat seama că e prea tristă și nu merită să o irosim am așteptat să apară miracolul. Când am văzut că barza e cam supărată pe noi am planificat deja sarcina la modul serios alături de un medic competent, dna Natalia, de la un centru privat de planificare, care din start mi-a zis că „oricum vei ieși însărcinată din cabinetul meu” principalul să-i urmăm sfaturile. A durat totul cam vreun an și jumătate, până la un rezultat pozitiv.

 

Dar omul vrea totul și repede, mai ales cum e la modă la noi când te întâlnești cu cineva te mai și întreabă de copii, atunci chiar că deja nu mai ai puteri și răbdare, și deobicei e invers. Și ca să nu mă axez prea tare pe sarcină, pe lânga serviciu am decis să fac școala auto. În secret, să nu știe soțul și familia, să fiu scutită de întrebări în plus, iar dacă eșuez să nu roșesc în fața lor.

Și cum serviciul îmi permitea, din august și până în noiembrie am frecventat școala, am dat teoria, poligonul și-mi rămânea orașul în cadrul școlii. La sfârșitul lunii noiembrie am început a face teste de sarcină, erau pozitive, dar mă temeam să mă bucur, așa că pe 1 decembrie 2018, înainte de ultimul examen în cadrul școlii, dimineața, am dat analiza de sânge, am susținut proba în oraș, am ajuns acasă, era sambăta, prima zi de iarnă, așteptam cu sufletul la gură să-mi vină rezultatul pe mail.

A venit...

Rezultat cu 3 cifre….emoții de nedescris, mi-am îmbrățișat soțul și i-am zis că-l iubesc, fără să-i mai zic ceva. Un rezultat prea mare care-mi dădea de bănuit că nu e doar un bebeluș, a urmat încă o analiză luni, și încă una miercuri, toate având rezultat cu cifre foarte mari.

Așa am trăit această fericire în singuratate. Sau nu chiar, oricum era cineva în burtică, până pe data de 12 decembrie când am hotărât să-i spun și soțului. I-am zis să vină acasă mai devreme, că avem oaspeți, a venit și i-am zis că nu mai vine nimeni, dar are un bilețel de la oaspete, în acel bilețel i-am scris un mesaj din partea bebelușului, după am observat că pe felicitare erau 3 ursuleți, i-am arătat testul pozitiv, ciorăpei, un body, i-am arătat rezultatele, 3 la număr și mă întreabă „Ce, sunt 3?” zic „Nuuu, sunt făcute în dinamică!”. Mai departe deja emoțiile nu necesită descriere.

Peste câteva zile am plecat la USG, ambii, că și acum țin minte „Liudmila, sunt 3”… Nu știu, erau niște trăiri așa de calde, soțul mă privea așa liniștit cu niște ochi frumoși, fericiți, dar totodată plini de frică, din acel moment am devenit părinți a 3 îngerași, ne-a luat fix o zi să ne deprindem cu acest gând. Am intrat la medicul nostru, la dna Natalia, am îmbrățișat-o, i-am mulțumit că ne-a fost alături, și a început să îmi scrie indicații și mi-a zis „Îi lăsăm pe toți”, suna mai mult ca o întrebare afirmativă, ca medic trebuia să pună această întrebare și eu eram pregatită să o primesc, știa că îi lăsăm. Zic „Dar o să încapă micuții?”, la care medicul „La început o să încapă, după își vor face loc”, ceea ce au și făcut.

Îmi închipuiam deja o toxicoză de 3 ori mai puternică, diferite scenarii, dar… Am avut parte de o sarcină mega ușoară, cu o poftă mare de somn, ce mă bucura și-mi plăcea, fără toxicoză, pofte sofisticate, răceală, mai erau unele momente, rare, și mai puțin plăcute,  dar sunt zero pe lângă toate emoțiile frumoase ce te înconjoară, doar burtica ce creștea îmi amintea de sarcină, fluturașii ce apăreau, mișcarile încete și inocente, care deveneau tot mai pronunțate.

Credeam că sarcina va stoarce totul din mine, dar așa de frumoasă cum mă simțeam în timpul acesteia nu am fost niciodată, cum mereu aveam probleme cu unghiile, părul, atunci în sarcină toate au dispărut, manichiura era perfectă, iar pieptenele fără fire de păr.

Niciodată nu profitam de sarcină, of că mi-e greu, mă doare acolo sau dincolo, sau ceva de genul, cu toate că puteam să o fac și normal că eram să fiu crezută, dar uneori mai bine să nu îngrijorezi pe nimeni chiar dacă ceva momente de acestea deranjante apar. Eram mereu activă, pozitivă, pe alocuri chiar riscantă, am facut chiar 2 mini-vacanțe de câteva zile până la Odessa să vedem marea, ultima la 23 de săptamani. Soțul mereu îmi controla acțiunile și avea grijă de noi, uneori scrâșnind din dinți accepta unele provocări, chiar și sesiuni foto le accepta cu greu. În fiecare săptămână pozam burtica să vedem cum creștem.

De la prima ulstrasonografie și până la naștere soțul în fiecare seară punea urechea pe burtă și vorbea cu ei. Și pe toți îi caracteriza după mișcări, Valeria era numită „zghihuncic”, era cea mai receptivă la atingeri, și cel mai des în mișcare, Daria era „tihonea”, răruț și drăguț, iar Daniel practic nici nu avea treabă. Așa erau și imediat după naștere.

De Craciun pe stil vechi am anunțat părinții despre sarcină, la 12 saptămâni (deja se vedea un pic burtica), încă la Anul Nou, când am îmbrăcat rochia mi-am dat seama că deja ne vedem și încercam să ne ascudem toată seara. Le-am dat câte o scrisoare în plic scrisă neutru din partea barzei să nu deie de bănuit că sunt 3, o citeau și parcă întelegeau despre ce e vorba, dar parcă se temeau să creadă, lacrimi și iar lacrimi, când s-au liniștit au citit scrisoarea cu calm.

Am anunțat pe cei mai apropiați și atât, cineva plângea, cineva nu credea, nu am dorit să afișăm sarcina, mai ales că sunt tripleți, să nu-și facă griji cei dragi. Despre faptul că sunt tripleți am anunțat părinții la aproape 27 de săptamani (cu 7 săptămâni înainte de naștere), de Paștele Blajinilor. Am pregătit un filmuleț cu secvențe de la USG cu pozele micuților, cu bătăile inimioarei fiecăruia, cu poze de la sesiuni foto. Aici iar un val de emoții și nedumeriri, până și-au venit în fire.

După ce anunțasem câțiva au zis că bănuiau, vedeau o schimbare la mine, dar nu întelegeau ce e, cred că era fericirea din ochi.

Des eram întrebați dacă nu sunt 2, ziceam nu, că doar nu erau, întrebarea de 3 nu ne-o punea nimeni. Cu același filmuleț video i-am anunțat pe cei mai apropiați, unii cu greu credeau, le părea o farsă. Zic asta ca să nu întrebați „Când îl faceți pe al 2-lea?” noi am făcut 3 odată. Reacțiile despre sarcină și ulterior despre faptul că suntem 3 le-am înregistrat, să le revedem peste ani și să le arătăm și puilor noștri.

Toate USG-le pentru noi cu soțul, care mai nu intra primul în cabinet, erau o sarbătoare, mai ales că le făceam mai des, cel mai emoționant fiind cel când ne-au anunțat despre sexul bebelușilor. “Fetiță…Băiat…și înca o Fetiță”. Visul meu a prins culoare, mai mult roz și în mijloc o rază albastră. Nu-mi închipui o sarcină doar cu un copilaș, această sarcină era perfectă și ca componență și ca manifestare, o adevărată binecuvântare.

Aveam cosmosul în noi, cerul, soarele și luna. Care ulterior au devenit aerul cu care trăim.

Numele Valeria era pregătit din start, mereu visam la o fetiță cu acest nume, bineînțeles de când sunt împreună cu soțul. Daria la fel l-am ales ușor deja când am aflat că sunt 2 domnișoare. Mai greu era cu numele băiatului, ne-am decis cam cu o lună înainte de naștere, când alegeam din lista de pe internet numai râdeam și rezultat zero. Soțul și-a ales „Sigismund”, desigur într-o glumă. Fetița nașilor noștri e Daniela și mereu îmi plăcea numele ei, și cum practic mereu ne vedeam, ei fiind pentru noi mai mult decât nași, părinții numărul 3, numele dat era aproape de sufletul nostru.

În timpul sarcinii am muncit până la 24 de săptămani, iar când am plecat puțini știau de sarcina mea, era perioada rece a anului și nu se observa din start, mai interesant era când mi s-a calculat concediul la resurse umane și nu se înțelegea de ce sunt 182 de zile pe buletin și nu 126.

Tot la 24 de săptămâni am dat ultimul examen pentru obținerea permisului de conducere și l-am obținut, burtica deja era prea mare, zici că trebuia demult să nasc, respectiv cam nu voiau să-mi permită să urc la volan. În săptămâna ceea deja 2 doamne au fost duse direct la Centrul Mamei și a Copilului în timpul examenului. Le ziceam – „Nu vă temeți, eu încă 2 luni am de stat, pur și simplu suntem mulți, deaceea părem mari, pot să urc eu și examinatorul și deja suntem 5 în automobil”.

Datorită medicului care mă monitoriza și sfaturilor pe care mi le-a dat am trăit o perioadă minunată, am savurat perioada gravidității. Cu toate că el mereu modest zicea că asta mulțumită mie și lui Dumnezeu.

Am luat 13 kg în sarcină, atâta mi s-a permis, atât fără să vreau, am și adăugat, pe care practic le-am pierdut pe toate după naștere. Aveam frică și de vergeturi, dar am rămas cu vreo cîteva puțin vizibile ca amintire.

Medicul care mi-a fost alături pe parcursul sarcinii și chiar și până acum este Vadim Scarlat, mă închin în fața lui și-i mulțumesc mult. La prima vizită mi-a zis să-l ascult, asta cere de la mine. Minimum 34 de săptămâni trebuie să ne ținem. „Data ta e 24-25 iunie” și la fiecare vizită, care dura și câte o oră, în care eu mă odihneam și ascultam cele mai prețioase sfaturi, împreună cu soțul, ce să fac ce să nu fac, cum să gândesc, cum să mănânc, cum să mă comport, așa-mi plăceau aceste vizite.

El număra săptămânile rămase și mă ruga să rezist, să fiu cuminte, mă citea ca pe o carte și știa în ce să bată al lui „EU, TE ROOOG”. Deja când ieșeam din cabinet la fiecare vizită, mă făcea să fiu puternică și îmi însufla credință că eu pot, noi putem. Făcea numărătoarea inversă la săptămâni și mă ruga să stau cuminte. Eram mereu liniștită, eram sigură că va fi bine. Aveam alături oameni de încredere.

Cele mai obositoare erau ultimele 3 săptămâni, când somn nu ai din cauza că nu găsești poziția potrivită de a te așeza, de a te culca, când pe o parte te pui sughiță Valeria, repede pe altă parte sughiță Daria, dar îmi dădea voie cel mai mult să dorm pe partea ei, pe spate e cam greu. Când soțul tot mai panicat îți verifică respirația când dormi și are somn de iepure și tresare la orice mișcare a ta. Când mai rar îi dau voie să pună mâna pe burtică deoarece deveneau activi și mare sărbătoare se începea la mine în burtă. Cînd greu mergi, burtica te trage în jos, doar centura e salvarea, plimbările sunt foarte obositoare, iar cele cu automobilul se dau foarte dificil, simți orice gropiță.

Când nu te poți încălța, dar ai noroc că e vară afară. Când baia deja e alta și aici doamnele mă vor înțelege, când soțul zice să nu închid dinăuntru nici o ușă din casă. Și în toate aceste momente am avut noroc de Bărbatul vieții mele, mereu alături, care mă ajuta enorm în toate.

Când în fiecare dimineață ceva te deranjează, ba respiri greu, ba nu poți merge, și soțul te vede că abia de te miști mai întreabă „tu unde alergi?” îți ridică dispoziția.

Următoarea zi trece una, apare alta, ca în poveste, când nu dormi și știi că felinarele vara se sting la 04:15 și cauți pe cineva pe facebook să stai de vorbă, și doar cei din SUA sunt dsponibili să stea de vorbă cu tine. Cu greu te întorci de pe o parte pe alta, iar când încerci să o faci se vedea cu ochiul liber cum 3 ghemulețe se ridică și se răstoarnă pe partea cealaltă.

La 34 de săptămani, pe data de 25 iunie aveam planificată ultima ultrasonografie și o nouă vizită la medic. Totul decurge minunat și alegem data nașterii, ne-am înteles să mai stăm o săptămană, mai degrabă să încercăm. Ajungem acasă luăm cina, tragem un pui de somn și cam ceva nu e așa ca de obicei, dăm un sunet și… revenim înapoi la maternitate, soțul credea că e alarmă falsă, avea emoții, el și aștepta cu nerăbdare, dar și se temea de acest moment. Degeaba alegeam noi data nașterii, când nu de noi depinde, ci de ei, gogoașele din burtică. Medicul deja glumea „Cum am zis 34 de săptămani, așa și te-ai programat, fix în fix”. Zic  tare modest “daaa, eu sunt cuminte”.

Așa la început de o nouă zi, 26 iunie 2019 am devenit părinți, la 01:22 am devenit părinții lui Daniel de 2065gr, la 01:23 am devenit părinții Valeriei de 2035gr, iar la 01:24 am devenit părinții Dariei de 1740gr. Am auzit glasul fiecăruia care atingea în mine fiecare părticică, dar trebuia să fiu calmă și să mă stăpânesc. Iar în afara sălii de operație îi aștepta Tati, care non-stop era prezent, la tot ce se făcea pentru ei, și pe toți 3 i-a ținut la piept înaintea mea și chiar le-a ținut biberonul cu lăptic. Și mulțumesc Doamne că erau toți bine, fără a avea nevoie de îngrijiri speciale.

Magie.

În acea noapte deveneam MAMĂ și TATĂ, deveneam cei mai fericiți părinți, era cea mai minunată noapte, cu minim de frică, aveam emoții de fericire și așteptare, nu știu pentru mine a fost totul foarte frumos, cald, luminos, am avut alături cel mai minunat soț, cea mai bună echipă medicală în frunte cu cel mai brav medic, care au avut grijă de comorile noastre, prin ei în acea noapte a lucrat Dumnezeu. Am născut la Spitalul Repromed+ la d-nul Vadim Scarlat, cred că avalanșa de temeri, riscuri, frică, emoții care trebuia să o am eu, a luat-o practic în totalitate el asupra sa. Își făcea griji foarte tare, dar nu o arăta, să nu mă streseze, doar după și-a împărtășit o parte din temeri. Era alături de noi tot timpul cât am fost internați, iar relația s-a creat una caldă și de prietenie aș zice, așa am simțit eu, intra ca un soare în salonul nostru. Mă numește “Mamă cu mulți copii”.

În noaptea când am născut am avut alături de noi pe fotografa Irina Spinei, căreia îi mulțumesc din suflet, care a captat sute de poze și a făcut familia noastră atât de bogată prin așa amintiri, care păstrează clipe unice, prețioase. Îmi doream astfel de poze (clipul video l-am primit la 2 zile după naștere și am văzut totul dintr-o parte, am plâns lângă picii mei împreună cu soțul și ne-am simțit încă o dată așa de mândri că am făcut-o și pe asta.

 

Aici aș vorbi o veșnicie, despre visul real pe care l-am trăit în noaptea nașterii și următoarele 7 zile cât am fost internați, am fost înconjurați de căldură, profesionalism și grijă, toți 5, că și soțul era cu noi. Acolo în prima zi îmi era mai greu fizic, dar cu susținerea primită simțeam dorința să fiu aranjată, machiată și frumoasă, câtuși de puțin, acolo totul te motivează, mai ales îngerașii de lângă tine, să pășesti cu dreptul în frumoasa aventură de a fi părinte.

Acasă am revenit în 5, bogați, împliniți, fericiți și cu un nou sens în viață. Eu în zodia Rac, am mai îmbogățit familia cu 3 Raci, soțul având la cântar, el fiind Balanță, 4 răcușori.

La moment avem 5 lunițe, luni care au trecut ca 5 zile, și pe care le sărbătorim în fiecare lună frumos și dulce. Mor de dorul perioadei cu burtica, de perioada nașterii și după, de perioada când erau micuți micuți, iar acum Daniel deja e de 8kg 400, iar Daria și Valeria ajung la poziția de 7kg 500, sportul e garantat, iar brațele obosesc tot mai repede. Ne gândim să achiziționăm balansoare, chiar dacă tot e mai plăcut în brațe, fără ele cred că nu facem față, un pic de odihnă. În fiecare zi îi rog să nu crească așa de repede, nu-mi ajung cele 24 de ore ca să le arăt cât îi iubesc, eu și tati al nostru, care îi adoră. Chiar dacă primele 3 luni dormeam o oră două în zi, eram și sunt fericită, ne temeam să dormim nu că ar fi ei plângăcioși sau capricioși, dar fiecare răsuflare sau sunet ne făcea să fim în picioare ca la armată, iar ei dormeau și mâncau fără mare stres.

Mereu ușa casei era deschisă, unii nu ne sunau și nu intrau în vizită că credeau că gata suntem izolați de restul lumii, la care le ziceam: „voi sunați, intrați, iar noi vom fi bucuroși să vă auzim și vedem pe toți”. Cred ca așa eram dispuși pentru că dragii noștri de la început erau cuminței, somnoroși, fără colici, dar dacă și cineva nu era în dispoziție o persoană în plus la ajutor nu strică.

De la început avem alături bunicile, care se rânduiesc și după posibilitate ne sunt alături, practic mereu, pentru ce le mulțumim enorm. La început îi încurcau, puteau vorbi cu Valeria, dar să-l țină în brațe pe Daniel, era amuzant, sau când îi schimbam cu locurile sau în plapume diferite. Stăteam și eu doar cu ei, week-end-urile rămâneam eu cu soțul, care în egală măsură poate face totul, ca o Mamă, poate să se descurce cu toți 3 noaptea. Îi cunoaște pe fiecare ce și cum iubește.

Daniel, Valeria și Daria nu se aseamănă la exterior, erau fiecare în saci amniotici diferiți, aș zice că au ceva comun ca frații, ochișorii, unele mimici, dar fiecare e diferit, fiecare e o personalitate și o comoară a noastră, comun e că sunt toți „Momoși, momoși, pofoși, pofoși” cum le zic eu.

Trăsăturile de caracter pe care le arată parcă se schimbă între ei peste noapte, fiecare să încerce să fie diferit. Toți 3 parcă simt când sunt singurică cu ei și  stau cuminței, să nu o obosească pe Mami, chiar dacă nu arăți, simt când stai pe gânduri și te privesc așa liniștit, serios și cu mult drag, că uiți de toate, parcă te liniștesc și zâmbesc cu colțul guriței.

Daniel e bărbat, el practic nu plânge, el e liniștit, dulce, zâmbăreț, tare îi mai place să fie pupăcit, de la o vreme încoace el strigă dacă are nevoie de ceva, nu plânge, o face rar. Și în brațe, să-l iai și să stai așa cu el, măcar și cu picioarele în sus, dar în brațe. La moment noi descoperim totul cu alți ochi, e tare șmecherel, privește surioarele cu alți ochi, le analizează. Și ne privește cu așa o privire îndrăgostită, Doamne. E un soare, zâmbește non-stop.

 

Valeria la început era tare serioasă, chiar cineva din vecini a zis că parcă e General, ne gândeam că așa și va fi, dar după 2 luni s-a schimbat radical, a devenit zâmbareață și liniștită, calculată și cochetă, la început era ca un mic vulcan, e destul să o privești că-ți răspunde cu zâmbet așa de fruuuumos. Și când oftează un “ahhhaa” al ei te face să o pupăcești într-una. Iar gropițele în obrăjori o fac deosebită.

 

Daria mereu era liniștită, cu o privire senină și mai mereu ultima mânca, pentru că dormea și dădea voie să pape frățiorii apoi și ea, răbdătoare și gingașă. Acum a început să fie mai cu caracter, nu mai stă liniștită într-una, demonstrează că este și ea în casă, zâmbește mereu, dar și poate să plângă într-o secundă când aude pe cineva plângând, e sensibilă foc, dar și foarte atentă la tot. Lacrimile apar într-o secundă, parcă apasă pe buton. Nu prea iubește să o fâțâi, să stai lângă ea și să vorbești. E minunată Daria noastră.

Tot căutăm cine seamănă cu Mami și cine cu Tati.

La toți le place să simtă respirația noastră, să fie cât mai aproape de noi, năsuc la năsuc, Valeria chiar bagă căpușorul lângă gât, parcă s-ar ascunde, așa să simtă mirosul, parcă îi dai viață de fiecare dată.

Iau mânuțele la fiecare și mi le pun pe obraz, sau împrejurul gâtului și mie și soțului, sunt atât de mulțumiți, așa îi ajut pe ei să ne arate în modul dat  Dragostea, că până la așa momente să o facă singurei trebuie timp, iar Mami îi ajută, și savurează încă o dată gingășia lor.

Fiecare zi e diferită și ei la fel, la moment vor să vadă mai mult, să le vorbești într-una, să le zâmbești, să îi distrezi, ce și facem. Încep a se privi unul pe altul, toți 3 au o privire nemaipomenită, ne privesc cu așa o admirație, sunt așa de emotivi, uneori pot să le cânt și cu greu se stăpânesc, strâng gurița, zâmbesc frumos, ochișorii se fac plini de lacrimi, dar te admiră și zâmbesc printre lacrimi, sau când abia au început a gânguri la fel se emoționau și curgea câte o lacrimă, plângeam în rând cu ei, noi cu soțul cu lacrimi de fericire retrăim aceste momente dulci, cum a zis el că tare emotivi am devenit.

Pot vorbi la nesfârșit despre fiecare în parte, și despre ei ca un tot întreg. Deja îmi este tot mai greu să găsesc cuvinte noi ca să-i dezmierd, în fiecare zi le spun că-i iubesc, tare tare tare, fiecăruia în parte, să audă, că de simțit o facem în fel și chip să simtă. Folosesc cuvintele „mami te roagă, mulțumesc, bravo, scuză-mă puiule”, chiar dacă sunt micuți, reacția e pe potrivă, se deprind cu convorbiri liniștite și bunele maniere.

E atat de frumos când îți zâmbesc, când toată ziua îi pupăcești, uneori mai trag câte un bocet, de atâtea emoții și de fericire. Când încerci să-i pupi pe toți, să îl privești pe fiecare, să-i zâmbești, să nu simtă că ești distrasă în altă parte, și fiecare 5-10 secunde schimbi spectatorul micuț. Aș vrea să nu apară gelozia între ei, întotdeauna încerc să se simtă toți în centrul atenției, pe cineva îl hrănesc, tot în același timp pe cineva îl ating cu mânuța, cuiva îi zâmbesc. Dar oricum există părerea asta de rău că nu-i poți strânge pe toți 3 odată în brațe și să te dedici 100% fiecăruia, așa era doar în burtică.

Ceea ce ține de cheltuieli, da sunt, și sunt mari pentru țara în care trăim, dar nu tare doresc să mă axez pe ele, pentru că dacă sunt discutate des asta doar nimic nu schimbă, lasă doar un gust amar, mai ales când compar situația din altă țară, chiar te faci de nimic din cauza nervilor. La moment lunar cheltuim în jur de 13 mii de lei, plus minus, ele variază în dependență de vârsta copilului, lapte praf în jur de 6000 de lei, o cutie de 400 de lei ajunge pe 2 zile, scutece 2500-3000 de lei, produse pentru igienă, jucării și haine, nu așa des, altfel cheltuielile ar crește simțitor, deja medicamente necesare în scop profilactic etc. Statul nu e pregătit practic deloc pentru a susține așa gen de familii, de asta și nu am contat mult pe el, respectiv nu am dezamăgiri. Autoritățile au oferit support pentru tripleți 320 lei lunar de copil și indemnizația unică, plus un supliment de 2000 de lei pentru al treilea copil. Lapte praf primim de luna trecută, Bellact, dar îl vindem. 33 de cutii în schimb la 3 de care mâncăm noi.

Notă: În timp ce discutam cu mămică după publicarea acestui articol ne-a anunțat că a fost transferat și ajutorul de 10 mii de lei din partea Direcției generale locativ-comunale și amenajare a Consiliului municipal Chișinău.

E bine când din timp muncești la 2 servicii, care ulterior te mai pot salva cu o indemnizație, care cât de cât mai poate acoperi cheltuielile. Aici deja nu mai vorbești de alte cheltuieli casnice, gen servicii comunale, produse alimentare, când mai duci în spate 2 credite și încerci să faci ceva economii pentru a avea și un spațiu locativ ca să poți trăi decent. Aici și creditele imobiliare te pun la pamânt.

E complicat, foarte. În rest te descurci cum poți, noi oricum încercăm să le oferim tot ce-i mai bun, pentru ca ei să crească sănătoși. Iar o țară care se vrea prosperă cred că ar trebui să acorde o atenție mai mare copiilor ce se nasc în ea și reprezintă viitorul acesteia.

Cineva mă întreba cum se simte o mămică cu 3 copii, am zis „Fudulă”, iar când auzeam „of săraca” le raspundeam „de ce săraca, sunt bogată, săracă aș fi dacă nu i-aș fi avut”, asta când le căutam hăinuțe pentru prematuri și se interesau pentru ce așa mici. Des aud întrebarea dacă mi-e greu „nu mi-e greu, pentru că suntem mulți, e greu cu 1, 2 poate, iar cu cât mai mulți cu atât mai ușor”. Soțul zicea că „doar de una sunt îngrijorat - că voi fi socru de 3 ori”, e optimist, poate de mai multe. Clar că obosești, dar e un fleac pe lângă toate ce le primești în schimb.

Cele mai mari provocări la moment e să ieși cu toți la plimbare, când fiecare e cu dispoziția sa, să-i adormi pe toți 3 odată, că deja la vârsta asta nu dorm ca la început practic non-stop, să purtăm caciulițe, că nu sunt deprinși și vremea rece ne pune la încercări, și să le faci poze.

Sunt copii perfecți, frumoși, principalul sănătoși, adorați, și da, purtați în brațe fără frica că se vor deprinde, e șansa mea, a noastră, să-i am cât mai aproape, așa ocazie nu voi mai avea, și da, vor dormi lângă mine. La moment dorm în cuibușoare, lângă noi, siguranța e pe primul loc, la început în landouri puse în pătuc, că erau așa de micuți pentru pătucuri, dar oricum alături, chiar dacă de la început dormeau mereu în landou, cuibușor, sau acum uneori în pătuc, îi deprindem, mereu există frica că stau lângă mine așa fără nimic, și nu cumva să îi ating din neatenție, prin somn dădeam cu mâna și îi căutam, cu toate că dormeau la locușorul său, visam coșmaruri.

Îi vom alinta în limita bunului simț, îi vom învăța să se iubească între ei, să știe că mami și tati îi iubesc pe fiecare în parte și pe toți împreună.

Niciodată nu au simțit efectele oboselii mele sau a soțului, a neplăcerilor care apar cum ai da, că probleme în viața de zi cu zi apar diferite, sper așa să fie și mai departe, mereu au văzut în fața sa gingășie și voce caldă și cu asta mă mândresc, pentru că ei trebui să vadă siguranță și iubire în ochii părinților, căci cât sunt mici ne caută mereu cu ochii în care se oglindesc și percep lumea. Așa și bunicile, mereu îi privesc cu zâmbete și cu multă dragoste, pentru ce le mulțumim.

În orice clipă a zilei îi voi pupăci și încălzi cu corpul meu, cu vocea mea, pe fiecare, iar emoțiile negative le lăsăm dupa ușă când suntem cu ei.

Am fost întrebată dupa vreo 4 luni de la naștere de unde am atâta entuziasm, parcă am născut ieri. Nu știu, ei sunt ca un drog pentru mine, cum este o vorbă în limba rusă „кайфую”.

Nu suntem părinți perfecți, abia învățăm, obosim și noi, poate ceva nu reușim, dar suntem împăcați sufletește că ei primesc de la noi maximum, tindem să fim un exemplu pentru ei, știm că se vor mândri cu noi, și asta contează, ca pentru orice părinte, ca copilul să vadă în el un refugiu sigur.

Mai ales acum când încep a gânguri așa frumos, a zâmbi când se trezesc și te văd, când încep a plânge așa ca să ne dea de știre de pofta de mâncare sau de somnic, și fetele zic „Mă…mă…mam”. Doamne, mă topesc! Sau când îi adormi, îngână singurei ca să adoarmă. Te strâng de mânuță, te urmăresc cu privirea. Offf, tare șmecheri mai sunt și adorabili. Când cu toată mânuța îți strîng degetul și sunt așa de fericiți, fără să știe că Mami și cu Tati le pot oferi, și o vor face, toată mâna, brațele calde.

Odată cu nașterea copilașilor mi-am dat seama cât de mult valorează viața mea, și a soțului, când știi că doar noi îi vom iubi cel mai mult, le vom purta grija nemărginită și le putem asigura un viitor impecabil, de aceea suntem obligați să ridicăm capul sus și să mergem prin viață mândri, luptători și muncitori, pentru că avem pentru cine trăi, mai avem să le asigurăm o căsuță proprie mai mare, pentru că familionul nostru nu încape în ceva mai modest, o căsuță în care totul va purta miros de fericire și de bebelușenia lor, melodia va fi compusă din zâmbetele copiilor noștri și a celor ce urmează, de ce nu, chiar după naștere am zis că mai vreau copii, alături de un așa Tătic.

Am învățat să nu ne supărăm pe unele situații, pentru că acestea există pentru a ajunge la ceva mai bun, am învățat că există lucruri mult mai importante și sunt copilașii din brațele noastre, că trebuie de trăit la maximum fiecare clipă, pentru că aceasta nu se mai întoarce, banul se câștigă, dar ocazia de a retrăi ceva încă o dată nu vei mai avea, de aceea și încercăm să facem totul de a fi împreună, mereu încerc să trăiesc clipa la cel mai înalt nivel prin orice metodă.

Da, sunt situații care te fac să scapi așa momente, dar zic de familii care sunt împreună și nu profită de ele. Tati al nostru dimineața nu se poate despărți de noi și seara nu se poate sătura, că ziua dorul de cei mici e mare, prin asta trăiești fericirea.

Am conștientizat că adevărata împlinire e când de o mână te ține bărbatul vieții tale, iar cealaltă cuprinde 3 suflețele și doar atunci se deschide adevărata dragoste. Părinții scumpi și cei dragi sunt alături.

Începi să te deprinzi cu așa sentimente ca frica pentru copilașul tău, sentiment ce te ține în plină forță și care nu va dispărea niciodată, devii responsabil, organizat și totodată copil, să fii mai aproape de cei mici. Am învățat totul ce este frumos să înmulțim la 5, iar restul ce e mai puțin plăcut să împărțim în mii de bucăți să dispară mai repede!

Totul e posibil, și totul depinde de noi, de gândirea, de dorința și puterea noastră de a merge înainte, 1-2-3 copilași, nu contează, cum îți organizezi așa și trăiești, sunt prezentă în viața copilașilor 24 de ore. Spre exemplu scriu articolul legănând fetița, hrănindu-l pe Daniel, dar am timp de mine, în fața fetelor îmi aranjez părul și le cânt, fac o baie în liniște cât dorm picii, sau expres când nu dorm. Facem clătite cu vreo gospodinâă  micuță alături, legănând căruciorul cu piciorul, iar soțul îi distrează pe ceilalți. Dar putem lenevi fără a face nimic și a dormi lângă motăneii care fosăie așa dulce. Sunt zile când bem ceaiul seara, ar fi bine o firmă de catering să ne deservească, iar în cap în loc de păr aranjat e un cuib, dar când mai ai așa ocazie, să fii ciufulit și dezordonat. Nimic din ceea ce avem de făcut prin casă nu fuge, nu vă temeți, că dacă nu veți face ceva astăzi nu o va face nimeni în locul vostru, așa că keep calm, o veți face mâine. Verificat.

Plus că, pentru mame, o plimbare de seară, de jumătate de oră, chiar și până la market și înapoi, cât picii dorm deja, face minuni. La fel nu așa de des, dar verificat, mai ales pe timp răcoros sau ploios, să tragi aer în piept. Altora le ajută cafeaua, dar nu sunt amatoare. La fel face minuni și un somn sănătos, ceea ce e un lux, dar îl accept când am 2 bunici și soțul în casă, dar cum asta a fost de ore numărate, oricum parcă ceva nu-ți ajunge și când ți se pare că așa de mult vei dormi, peste 15 minute faci deja inspecție prin casă.

Copilașul vostru vă vrea alături aici și acum. E un adevărat detectiv când zi de zi urmărești cum se schimbă copilașul tău, și e păcat să pierzi ceva.

Mămicilor le pot zice doar una, sunteți deosebite, fericite că ați adus pe lume o nouă viață, fiți mândre de asta, nu uitați că copiii voștri nu vor fi mici întotdeauna, dar ceea ce plantăm în ei acum va crește, așa că puneți în relația dintre voi dragoste, multă dragoste, spuneți-le la orice pas că-i iubiți, nu contează ce fac, vă privesc, dorm, papă, plantați gingășie, căldură, îmbrățișări calde, sincere și inocente, creați pentru copilul vostru un zid de frumusețe și pace, în familie să simtă căldură prin privire, faptă și vorbă, ca plecând în lume să fie împliniți și să poată să se dezvolte frumos, plini de optimism, știind că acasă au susținerea mamei, puterea tatălui, dragostea părinților, fetele să știe că au acasă un tătic iubitor, un bărbat exemplu, o mamă ce le arată cum trebuie să fie o Femeie, o prietenă adevărată, băiatul să știe că la poartă îl va aștepta un Bărbat cu un umăr puternic de la care poate lua exemplu, că pe prag îl vor întâlni ochii celei mai frumoase femei, care îl va învăța și îl va petrece în lume cu siguranță că a crescut un rege, care știe ce înseamnă mamă, femeie. Până la urmă fiecare mamă și tată conștientizează ceva cu apariția copilului și în familie răsar anumite valori și tehnici de a trăi și a crește un pui de Om. Sau educați-vă copiii așa cum credeți voi că e mai bine, dar nu cum crede vecinul, cumătru sau prietenii, alegeți din sfaturile lor ce doriți, și lăsați superstițiile, copilul vă va dirija și va arăta cum îi este bine.

Cine dorește să-și încarce bateriile cu emoții pozitive, să trăiască veselia, să zâmbească, poate va reuși să bea și o cafea, atunci vă așteptăm cu drag, să vedeți cum petrece o zi o familie cu 3 copilași drăgălași!

Îmi place reacția copiilor când văd 3 bebeluși, e una specială, tare se miră și nu înteleg cum poate fi așa ceva. Chiar și cei maturi se uită așa curioși.

Doamne atâta am scris și e așa de puțin pentru mine, am stârnit atatea emoții, deja atâta am plâns scriind, mai trag un bocet, îmi pup copilașii și soțul, ridic ochii spre cer și îți multumesc Ție, Doamne, pentru ceea ce trăiesc aici și acum!

Ne puteți urmări și pe pagina de Instagram (https://www.instagram.com/blessed_with_triplets/) unde în curând vom deveni foarte activi, cum și suntem de fapt.

 

Vin sărbătorile de iarnă, de aceea Vă dorim la toți o iarnă ca-n poveste alături de Familie. Moșul să vă aducă ceea ce vă doriți cu adevărat, principalul sănătate să aveți!

Trăiți clipa, că nu se întoarce!

Mulțumim Revista Odoraș pentru acest articol de suflet!

 

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu

Închide