Ritualul căsătoriei şi familia moldovenească, văzută de Dimitrie Cantemir

Din relatările lui Dimitrie Cantemir, în lucrarea sa Descrierea Moldovei, putem afla că întemeierea familiei sub semnul căsătoriei are loc odată cu oficierea logodnei, fapt hotărât de Biserică. Datina străveche moldovenească este ca băieții să-și aleagă nevestele și nu invers. Tradiția populară în vechile comunități moldovenești considera rușinos un caz în care o fecioară își cerea alesul în căsătorie sau ca părinții fetelor să-și caute gineri, scrie timpul.md

D. Cantermir relatează faptul că cererea în căsătorie se realiza cu ajutorul pețitorilor (cuvânt de sorginte latină >petitores). Aceștia ispitesc cugetele părinților fecioarei prin conducătorul de grup al acestora, numit staroste, care este însărcinat de părinții viitorului mire să conducă ritualul. Acesta, împreuna cu toate rudele mirelui și ceilalți pețitori, rostesc următoarele cuvinte:

„Moşii şi strămoşii părinţilor noştri celor mai dinainte umblând la vânat prin codrii, au aflat această ţară, întru care ne aflăm şi noi acum şi ne hrănim şi ne desmierdăm cu mierea şi cu laptele dintr’însa. Deci prin pilda aceasta fiind îndemnat şi slăvitul boer (N), a mers la vânat prin câmpi, prin codrii şi prin munţi şi a dat preste o fiară, care fiind ruşinoasă şi cinstită, nu a stătut faţă cu dânsul, ci a fugit şi s’a ascuns şi viind noi pe urma ei, ne-a adus într’această casă. Deci, D-voastră trebue să ne-o daţi sau să ne arătaţi unde a fugit fiara aceasta pre care noi cu atâta osteneală şi sudoare am gonit-o din pustie.”

Pe lângă acest text starostele mai adaugă și alte alegorii sau metafore, după priceperea personală. Părinții fetei dau răspuns formal spunând că aceea fiară n-a venit în casa lor și că poate pețitorii i-au pierdut urma și că e posibil ca fiara să fie ascunsă la vreun megieș. De regulă, pețitorii insistă să le-o arate. Aceștia vor aduce în fața lor o babă urâtă îmbrăcată zdrențuros urmând să-i întrebe pe pețitori dacă aceasta este fiara pe care o caută, ei negând, răspunzând prin:

„Căci fiara lor este cu părul galben ca aurul, cu ochii ca de şoim, dinţii săi stau ca mărgeaua, cu buzele roşii ca cireşile, la trup ca o leoaică şi la piept ca o gâscă, cu grumajii ca de lebădă, degetele mai gingaşe decât ceara, şi faţa mai strălucitoare decât soarele şi luna.”

La auzul acestor cuvinte, părinții fetei neagă încă odată. Atunci pețitorii dau următorul răspuns:

„Că câinii lor atâta sunt de adulmecători încât niciodată nu i-au înşelat şi acum le-au dat semnele cele mai adevărate, cumcă fiara aceia pe care o caută ei ar fi ascunsă acolea.”

Părinții fetei nu au încotro și aduc pe fata lor îmbrăcată după putința si averea lor. Pețitorii, văzând-o, cheamă preotul. Dacă acesta nu este disponibil, sunt chemați cei mai bătrâni dintre megieși. În fața lor viitorii miri își vor schimba inelele, urmând să se așeze masă unde cei prezenți vor sta și vor discuta despre alegerea zile în care se va oficia nunta. Interesant de remarcat este faptul că statutul social al mirilor evidențiază oficierea cununiei religioase.

Dacă mirii sunt feciori de boier, aceștia nu pot oficia logodna și cununia religioasă fară aprobarea Domniei și arhiereului. Acest lucru are în vedere obligația boierilor de a nu lega alianțe între familiile lor fără voia Domniei.

După stabilirea zilei în care va avea loc nunta, în lunea dinaintea nunții toate rudele merg la casa mirelui, cât și la casa miresei și aduc muzicanți, de regulă țigani, urmând a petrece. După terminarea ospățului, fetele și alte femei cern făină necesară pentru nuntă, ziua se numește” ziua cernutului”.

Veselia nunții începe de joi și ține până Duminică, atât la casa mirelui, cât și la casa miresei. Duminică mirele, împreuna cu prietenii și rudele lui, se duc la mireasa, după ce au anunțat dinainte prin conăcari (tineri ce participă călare în alaiul nunții, anunțând venirea alaiului). Grupul miresei păzeşte drumul ca ei să nu ajungă la casa miresei.

Daca acei conăcari sunt prinși în întâmpinare pe drum, de către grupul ce însoțește mireasa, vor fi legați și duși pe post de prizonieri la casa miresei. Acest obicei se aplică de regulă la cei de frunte, care au o educație mai ridicată. La ţărani, conăcarii sunt lăsaţi liberi.

Fie că sunt prinși sau nu, când ajung la casa miresei, conăcarii mirelui sunt întrebați ce poftesc, ei răspunzând că au venit să vestească război și că așteaptă oastea sa le vină în ajutor pentru a cuceri” cetatea” reprezentată prin casa miresei. Apoi, conăcarii ce joacă rolul de solii, sunt invitați în casa miresei pentru a degusta câteva pahare de vin.

După acest eveniment, conăcarii sunt trimiși înapoi, alături de ei venind și o parte din oamenii miresei. Pe drum, când aceștia văd că se apropie mirele, trimit conăcarii spre alaiul mirelui. Daca cei din partea mirelui îi prind pe conăcari, istoria se repetă in același stil ca și în partea oamenilor miresei.

După tot acest joc ritualic, toți participanții se adună la casa miresei. Apoi, au loc întreceri cu caii, unde se oferă recompense financiare celor ce izbutesc sa câștige. Marele câștigător primeşte premiul chiar din mana miresei și calului său i se pune o cunună de flori împodobită.