Save Alexandra – cazul care a costat 30 mii de euro, din cauza medicilor incompetenţi
- 2016-11-22
- 79666
„Save Alexandra” a fost apelul disperat al unei mame, care a făcut înconjurul internetului în ultimele zile, întrucât era vorba despre unul dintre cazurile când fiecare secundă conta. Diagnosticată cu pneumonie bilaterală pe dreapta, bacteriană distructivă, complicată cu piopneumotorace sepsis pulmonar, Sanda era cât pe ce să piardă lupta cu viaţa. Pentru a-și salva copilul, părinţii ei au trebuit să adune 30 mii de euro, o sumă enormă colectată într-un timp record de doar două zile, după ce un număr impresionant de oameni au contribuit financiar la salvarea acestui copil, prin intermediul platformei caritate.md.
Alexandra a fost transportată de urgenţă în Turcia şi, deși acum se simte bine, ea rămâne a fi una dintre victimele unei sistem medical putred și corupt din ţara noastră, iar în situația ei, mâine ar putea ajunge oricare alt copil. De ce am ales să scriem despre acest caz? Pentru că e vorba de tocmai trei medici, dintre care unul activează pe cont propriu acasă, care nu fost în stare să evalueze corect starea de sănătate a copilului. Şi asta deja e foarte grav. Cum s-a întâmplat totul, ne-a povestit chiar mama fetei, Diana Negru.
Povestea șocantă a Alexandrei...
„Epopeea noastră a început la finele lunii septembrie, când Alexandra a făcut o banală răceală. Am mers la Centrul Sănătaţii Familiei „Galaxia”, la medicul de familie Iulia Turuta. Alexandrei i-a fost prescris un tratament care, din păcate, nu o ajuta. Am mers repetat de câteva ori, și fiecare vizită finaliza cu un nou sirop, dar care nu își făcea efectul, deși medicul ne asigura că Alexandra are plămânii curați și că e vorba doar de o răceală banală, care va trece. Am lăsat în buzunarul ei, de fiecare dată câte 200 lei fără a primi vreun bon de casă, şi abia după asta dumneaei ne indica tratamentul. Doar că răceala nu trecea și atunci eu, la recomandarea unei mame, am mers la renumita pediatră Irina Vladimirovna (nu îi cunosc numele de familie), care activează acasă. Vroiam părerea unui alt medic, iar acesta, avea recenzii pozitive.
Irina Vladimirovna m-a întâmpinat foarte agresiv. Chiar de la intrare a început a striga la noi că am greșit ușa, așa că am așteptat vreo 40 de minute, şi asta chiar dacă eram programate la prima oră. În fine, odată intrate, pediatra a consultat copilul preţ de câteva minute şi nu mi-a dat nici o întrebare referitor la tratamentul primit timp de o lună. A spus clar că nu o interesează, în schimb, m-a asigurat că în trei zile copilul va fi sănătos și i-a prescris un tratament exclusiv homeopatic. Deși starea Alexandrei era destul de gravă, m-a asigurat că copilul meu are plămânii perfect sănătoși, tusea este alergică, iar gâtul e roșu din cauza celor patru dinți care trebuie să erupă curând. Nu m-a îndreptat la flurografie și nu a cerut să fac analizele copilului. Când să achit, m-am pomenit că nu am suficienți lei, dar aveam valută străină, așa că am achitat 10 euro în loc de 150 lei, fără să primesc rest.
A treia zi după tratamentul prescis de ea, copilul a făcut febră 41C. Am sunat-o panicată, la care ea mi-a spus să îi administrez antipiretice și să continui tratamentul. Dar starea Alexandrei se agrava de la o oră la alta așa că am dus-o la spitalul privat Medpark, Unitatea Urgenţe.
Acolo Alexandrei i-au fost luate analizele. Deşi a rămas șocată de rezultate, doamna Svetlana Botnaru, ne-a permis să mergem acasă, dar nu înainte de a ne prescrie un antibiotic. Ne-a recomandat să aşteptăm trei zile ca să vedem efectul, şi asta chiar dacă copilul începuse să respire din ce în ce mai greu. A doua zi am mers şi am dus analiza de urină, şi abia al următorii doi medici din cadrul aceleiaşi instituţii medicale (Olesea Vaculin şi Irina Roşcovan) care au consultat copilul, au cerut urgent spitalizarea.
Ne-am internat, dar chiar în ziua ceea am fost transferate de la MedPark la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii Nr.1., iar de acolo la Spitalul Clinic Municipal pentru copii „V. Ignatenco”. Cazul nostru era prea grav pentru primele două instituţii medicale. Imediat Alexandrei i-au pus prin intervenție un tub la plămâni prin care să se scurgă puroiul, tub cu care copilul a stat timp de o săptămână. Paralel au început să îi administreze un antibiotic foarte puternic pentru a ucide bacteria stafilococ auris, cea mai rea din cele trei tipuri se stafilococ. După trei zile, i s-a mai administrat în tratament încă un fel de antibiotic. Ni s-a spus că trebuie să aşteptăm patru-cinci zile, să vedem dacă își face efectul, dar accentuau de fiecare dată că starea copilului este foarte foarte gravă. Atunci am înțeles că nu putem sta pur și simplu și aștepta.
30 mii de euro s-au adunat în 2 zile
Am găsit pe cineva de la clinica turcească Medical Park, căruia îi trimiteam toate analizele, flurografiile și tratamentul, imagini video cu fetița. În 24 de ore ne-au sunat şi ne-au zis despre intervenție şi ne-au dat asigurări că în două săptămâni copilul se va restabili.
În alte 24 ore s-a adunat suma pentru zbor, pentru care ţin să mulţumesc tuturor oamenilor de bună credinţă, deoarece era nevoie de un avion special dotat, costul căruia era de 8 mii euro, dar şi banii pentru tratamentul propriu-zis – 22 mii euro. Ajunşi aici, medicii au evaluat starea de sănătate a copilului depistând că antibioticul nu are nici un efect asupra bacteriei, ceea ce în Moldova urma să aflăm peste patru – cinci zile, când avea să fie prea târziu...
Acum Alexandra se simte mult mai bine. Se recupereză cu paşi rapizi, dar, privind în urmă la toate câte ni s-au întâmplat, tind încă să cred că am trăit un coşmar, un vis urât. Încerc să mă gândesc cum se descurcă părinţi de la sate, care Doamne fereşte ajung într-o situaţie similară ca a mea, şi nu găsesc răspuns!? Mă întreb unde se uită Ministerul Sănătăţii când ştie că există medici care activează fără licenţă, şi din vina căruia au avut de suferit şi alţi copii? Avem un sistem medical putred şi corupt, care, ar trebui să ne trateze copii, dar ei ni-i bagă în mormânt...”
Echipa Odoraş i-a contactat pe toţi cei trei medici vizaţi în articol. Astfel, nici cei de la Spitalul Internaţional MedPark şi nici pediatra care activează acasă nu au răspuns la telefon pentru a ne explica ce fel de tratament i-a prescris Alexandrei şi ce de nu a fost în stare să depisteze starea gravă a copilului. Şi doar Iulia Turuta, medic de familie a Centrului „Galaxia”, ne-a declarat că nu o ţine minte pe Alexandra. Intuieşte că posibil a fost pacienta ei, dar nu ştie exact despre cine este vorba, întrucât are zilnic zeci de pacienţi. În aceată ordine de idei, întrebarea noastră este adresată Ministerului Sănătăţii – vrem să aflăm când medicii vizaţi vor răspunde pentru faptele lor, or, acesteacţiuni de malpraxis i-au costat pe părinţi 30 mii euro? De ce unii aşa zişi medici pediatri activează acasă şi nu în instituţiile medicale? Cine îi monitorizează? Ei cui se supun în caz de ceva? Sau era nevoie de o nouă tragedie pentru ca toţi cei vizaţi mai sus să ia atitudine?...