Un moldovean stabilit în Norvegia a descoperit relația perfectă tată - copil
Mobilat

Un moldovean stabilit în Norvegia a descoperit relația perfectă tată - copil

Un moldovean stabilit în Norvegia a descoperit relația perfectă tată - copil

 

V-ați pus vreodată întrebarea cum ar arăta relația perfectă dintre un tată și copiii săi? Răspunsul nu este nici pe departe unul matematic, pentru că fiecare din noi are propria experiență a relației părinte – copil, care își trage rădăcinile încă din copilărie, într-un stat în care această relație nu este prioritată și nici reglementată de vreo lege…

Este concluzia la care am ajuns după ce am discutat cu moldoveanca Daria Bogoev, soție și mamă a doi copii, stabilită de ani buni în Norvegia. Este oare exemplul Norvegiei unul demn de preluat în cazul Moldovei? De câți ani este nevoie pentru a implementa în țara noastra, cele mai bune practici norvegiene dar și europene în această direcție? 

 

Rolul tatălui – determinat încă de la naștere

Pentru a înțelegere ce rol are un tată ar trebui să încep cu stilul de viață al unei familii tipic norvegiene, unde tatăl are aceeași pondere ca și mama în educția și creșterea unui copil. Și această idee este încurajată de stat chiar de la conceperea copilului. Din prima zi când află că este însărcinată, femeia este așteptată la toate controalele împreună cu partenerul, care, la rândul său, primește fără probleme liber de la serviciu. De fiecare dată după examinarea gravidei, viitorul tată primește lecții legate de îngrijirea unui nou născut, precum și despre importanța relației tată-mamă-copil. O data, la un control cu cea de-a doua sarcină, am venit singură. Prima întrebare a moașei a fost – “Unde e soțul?”. I-am zis că este ocupat. La care ea m-a întrebat mirată “de ce nu am schimbat ora vizitei”, și dacă el “nu se va supăra?!”

Prezența tatălui la naștere este o chestie mai mult decât firească, iar după naștere, nou născutul este pus piele la piele pe pieptul tatălui, pentru ca acesta să îi simtă mirosul, să îi audă bătăile inimii, să înțeleagă de ce plânge, când trebuie hrănit cel mic…  Chiar din prima zi de aflare la maternitate, noii părinți primesc o cameră pentru toți trei, iar tatălui îi revine responsabilitatea de a avea grijă de copil primele  zile, pentru că mama are nevoie să-și recupereze puterile și să se concentreze pe alăptare. Azi, după două nașteri în stil norvegian, sunt sigură că anume în aceste trei zile de internare, când tatăl petrece 24 din 24 cu copilul său, se formează această legătură . El nu e doar spectator în această relație, ci unul din actorii principali. Iar concediul de maternitate este cheia de întărire. 

 

Relația mamă – copil, tată – copil este de 50% la 50%

Concediul de maternitate este împărțit în jumătate. Mamei i se oferă zece săptămâni, tatălui – tot zece, iar restul 36 de săptămâni părinții hotărăsc singuri cum le divizează. Apropo, cele zece săptămâni de concediu ale tatălui, mama nu le poate folosi. Același lucru este valabil și pentru concediul de boală. 12 zile le ia mama, și tot atâtea i se acordă tatălui.

În caz de divorț, mama nu are prioritate. Copiii trăiesc în două familii împărțind timpul 50% la 50%. Cheltuielile pentru întreținere tot în jumătate se împart. Cunosc o familie divorțată cu trei fete, unde părinții au cumpărat case vecine pentru a nu stresa copiii. Astfel că o săptămână fetele stau cu mama, iar cealaltă cu tata. 

Tătici invidioși pe mamele care alăptează

Am rămas impresionată când am aflat că în Norvegia există tătici invidioși pe femeile care alăptează, pentru acea legătură special pe care o au doar femeile. Mamele la rândul lor sunt sfătuite de medici să stoarcă laptele matern și să îi dea tatălui ca să hrănească nou născutul cu sticluța, practică care în Norvegia se consideră o normalitate. La fel ca și obiceiul de a lăsa tatăl cu copilul de câteva săptămâni, pentru ca mama să plece într-o scurtă vacanță. Femeia are nevoie de timp liber pentru ca să nu intre în depresie, iar bărbatul are nevoie să își întărească relația cu propriul copil de la cea mai fragedă vârstă. Astfel, o dată sau de două ori pe an, femeile își iau liber de la obligațiile casnice și pleacă peste hotare pentru un week-end, iar bărbații rămân acasă. Sau viceversa. Această practică este o normalitate aici. Toți fac așa!

O altă practică des întâlnită în Norvegia, este obiceiul familiilor de a prieteni între ele dacă au copii de vârste apropiate. Asta le permite bărbaților să se organizeze și să meargă împreună cu copiii, dar fără femei, în munți, să facă ciclism, să schieze, să pescuiască. Dacă copiii sunt mai mici, bărbații folosesc slinguri sau diferite chestii de purtat. I-am întâlnit inclusiv pe holurile spitalelor la vaccinare, la antrenament, pe terenurile de joacă. I-am văzut cum le pregătesc mâncare copiilor, cum îi hrănesc cu lingurița sau le schimbă scutecul.

Familia noastră nu e o excepție. Prietenim cu o familie de norvegieni și chiar am încercat să naștem împreună. Astfel, că bărbații noștri au fost in concediu împreună, iar acum ies cu copiii in oraș, sau dacă ieșim noi femeile, ei ne așteaptă cu cina gata servită. 

Relația perfectă tată – copil reglementată de lege – o iluzie pentru Moldova?

Bărbații din Norvegia nu consideră că de casă și masă trebuie să aibă grijă doar femeia. Întrucât ambii au job-uri, și treburile casnice se împart în jumătate. Mai mult chiar, cunosc destul de multe familii unde femeia nici nu se apropie de aragaz. Lucrul acesta se educă încă din școală. Au un obiect care se numește “mat og Helse”, în traducere “mâncare și sănătate”, care îi învață pe băieți multe lucruri utile inclusiv să gătească.

Cu totul altfel stau lucrurile în Moldova. Cunosc asta nu din auzite. Și acum este înrădăcinat obiceiul ca femeia care se află în concediu de maternitate să “ducă în spate”, pe lângă îngrijirea unui nou născut și toate treburile casnice. Și chiar dacă sunt excepții, mulți bărbați moldoveni se jenează să recunoască în fața prietenilor faptul că se implică în creșterea copiilor sau în treburile gospodăriei. 

 

Din fericire, soțul meu nu se jenează. Face ordine, gătește, calcă haine, spală geamuri. În familia noastră nu există noțiunea de “asta e de datoria ta”. Acum sunt zile când mezina nu se dă jos din brațele mele, Sofia e la grădiniță, iar soțul face tot ce trebuie fără să-l rog.

Venind din Moldova, unde toate cele descrise mai sus sunt încă la nivel de iluzie, soțul a recunoscut în repetate rânduri, că dacă nu era politica statului norvegian, atitudinea medicilor și primele zile de aflare la maternitate, cu sigurantă că azi relația lui față de copii era alta.

Tot el inițial zicea că nu se va trezi noaptea și nu va putea schimba scutece, că va avea nevoie de timp liber și că va avea un birou unde nimeni nu va avea acces. Acum râdem căci biroul lui e sub scări și acolo tot e cu Sofia în brațe, iar camera care trebuia să fie birou acum s-a transformat într-un loc de joacă. 

 

 

Mezina Maria a apărut destul de repede în viața noastră, de aceea, soțul este nevoit să-i acorde atenție Sofiei, pentru a-mi lăsa și mie un pic de răgaz. Iar asta a întărit și mai mult legătura dintre ei. Nici unele mame nu au o asemenea relație cu copiii lor. Dimineața Sofia se trezește prima și vine la el pentru îmbrățișări. Se spală pe dinți împreună, apoi el o hrănește cu terci, o îmbracă, îi aranjează părul. Seara după grădiniță merg împreună la magazin pentru a face cumpărături. El știe mai bine decât mine dacă Sofia are nevoie de colanți sau de ciorapi noi. După ce vin acasă merg împreună la joacă. Sofia nu face un pas fără el. Dacă ea nu vrea ceva să facă, el o roagă – “Сонечка папа просит” problema e ca și rezolvată.

De aceea, nu-i înțeleg pe bărbații plecați la muncă peste hotare, care nu își văd copiii cu lunile sau chiar cu anii (cu excepția celor care sunt pe bună dreptate impuși de situație), deși ar putea să își aducă familia în țara în care muncesc. El a stat fără noi timp de trei săptămâni cât noi am fost în Moldova, și la întoarcere ne cuprindea și ne săruta cu lacrimi de bucurie. El e bărbat mai închis de fire, din cei care bate cu pumnul în masă și nu spune cuvinte dezmierdătoare la fiecare pas. Dar atunci a simțit pe propria piele că nu rezistă o zi fără fetele sale.  Deși sunt multe lucruri pe care eu încă nu le înțeleg sau cu care nu sunt de acord în ceea ce ține anumite lucruri de cultură, educație sau politică norvegiană, relația tată – copil pe care ne-a “dăruit-o” mă face să fiu veșnic recunoscătoare acestei țări.

 

Foto: arhiva personală

 

 

 

Adaugă comentariu

Închide