Fotografii rare cu regretata Jana Friske. Prietena sa, Olga Orlova, a scris un mesaj emoționat

Fotografii rare cu regretata Jana Friske. Prietena sa, Olga Orlova, a scris un mesaj emoționat

Cântăreața Olga Orlova a prietenit cu Jana Friske până în ultimele clipe de viață ale acesteia. Jana s-a stins în 2015 după o luptă crâncenă cu cancerul la creier, care într-un final a doborât-o. Olga Orlova nici după 3 ani de la dispariția lui Friske nu se poate resemna cu pierderea și recent a publicat pe internet o fotografie în care apar ele două și a scris un mesaj scurt, dar aât de emoționant.

Îmi lipsești atât de mult”, a scris interpreta. Olga Orlova a susținut-o pe Jana până în ultima clipă. În lupta cu cancerul alături de Jana mai erau concubinul și tatăl fiului ei, prezentatorul TV Dmitrii Șepelev, și părinții interpretei.

După ce Jana s-a stins au apărut conflicte între Dmitrii și părinții lui Jana. Aceștia nu se pot înțelege cui să-i rămână banii pe care i-a adunat interpreta de-a lungul carierei și cine să aibă grijă de fiul ei – Platon. Olga Orlova acum se ține departe de conflict, deși a spus că anterior a încercat să-l aplaneze, dar nu i-a reușit.

 

Mai jos vedeți câteva imagini în care apar cele două interprete:

 

Informații și foto: cosmo.ru

Adaugă comentariu

Închide