Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Prințul George de Cambridge împlinește trei ani

Prințul George de Cambridge împlinește trei ani

Prințul George de Cambridge, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, își sărbătorește astăzi cea de-a treia aniversare în familie.

Kate și William au hotărât să-i ofere în dar  un cățel din rasa bichon, iar micul prinț va primi, de asemenea, mingi cu inițialele sale GALC ( George, Alexander, Louis Cambridge), dar și un mini Aston Martin din partea bunicului său, Prințul Charles.

Nu se cunoaște încă cum va sărbători familia regală, mai ales că anul trecut ziua lui George a fost sărbătorită departe de camerele de luat vederi, la Anmer Hall (Norfolk).

Atunci când însă a împlinit doar un anișor, Kate și William au publicat trei fotografii oficiale, în care George făcea primii pași, înconjurat de părinți și de cokerul lor negru, Lupo, sau jucându-se cu un fluture la Muzeul de Istorie Naturală. Deși aniversarea se dorea normală, cu tort pregătit de Kate și o mică petrecere în familie, departe de camerele de luat vederi, George a primit circa 700 de cadouri din toată lumea, printre care un minunat căluț de lemn oferit de președintele american Barack Obama.

George Alexander Louis, născut în 22 iulie 2013, avea doar 27 de ore când a apărut prima oară în fața camerelor de filmat, în fața maternității St Mary din Londra. El și surioara sa constituie în prezent una dintre cele mai bune arme de comunicare ale familiei regale, care dorește să își îmbunătățească imaginea, lăsând în urmă un trecut stânjenitor uneori sau scandaluri de moravuri.

Foto: playbuzz.com, timeinc.net, thesun.co.uk, pandurul.ro

Share:

Articole recomandate