Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Infecții cu transmitere sexuală care afectează bebelușul

Infecții cu transmitere sexuală care afectează bebelușul

O mare parte dintre infecțiile cu transmitere sexuală trec de la mamă la făt și pot afecta dezvoltarea fătului sau îi pot pune chiar viața în pericol. Gravidele trebuie să urmărească atent, pe parcursul întregii sarcini, simptomele care ar putea semnala boli cu transmitere sexuală. Din păcate, se întâmplă adesea ca ele să fie asimptomatice. Testarea periodică este calea cea mai sigură prin care ne putem asigura că sarcina evoluează fără probleme și bebelușul se va naște sănătos, scrie totuldespremame.ro

Bacteriile, virusurile și paraziții care provoacă infecțiile cu transmitere sexuală se pot transmite fătului prin placentă, în timpul vieții intrauterine, bebelușului la naștere sau prin alăptare. Multe dintre aceste infecții pot fi tratate chiar și în timpul sarcinii, iar dacă vindecarea nu este întotdeauna posibilă, se pot lua măsuri de precauție astfel încât transmiterea patogenului să fie evitată la naștere ori prin alăptare. 

Depistarea infecțiilor cu transmitere sexuală este extrem de importantă în sarcină pentru a putea preveni consecințele uneori tragice ale acestora. De la o restricție de creștere intrauterină, conjunctivită, pneumonie, tulburări neurologice, meningită, hepatită și până la naștere prematură sau avort spontan, toate acestea pot fi urmările unei infecții cu transmitere sexuală nediagnosticate și netratate în sarcină. 

Ce simptome au infecțiile cu transmitere sexuală

Spectrul afecțiunilor care pot fi transmise prin contacte sexuale neprotejate este larg, dar există câteva simptome comune ale acestor infecții. Apariția lor pe timpul sarcinii trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru femeia însărcinată. Consultarea urgentă a medicului care-i urmărește sarcina este recomandată atunci când se confruntă cu:

  • durere și senzație de usturime la urinat;
  • orice secreție vaginală anormală, care are o consistență diferită și/sau un miros neobișnuit;
  • mâncărime vaginală;
  • durere în abdomenul inferior;
  • sângerare de orice tip;
  • contacte sexuale dureroase;
  • leziuni la nivelul pielii în zona genitală sau rectală sub formă de vezicule, erupții sau ulcerații.

„Gravidele ar trebui să fie atente, de asemenea, la sindromul pseudogripal, caracterizat prin simptome similare celor întâlnite în gripă: febră, dureri musculare, dureri de cap și astenie. Sindromul pseudogripal este uneori prima manifestare a mai multor infecții virale, cum sunt hepatita B și HIV”, a explicat pentru Totul despre Mame asistent universitar dr. Antoanela Curici, medic primar medicină de laborator şi directorul medical Synevo România.

Infecții cu transmitere sexuală tăcute, care dau complicații în sarcină

Multe dintre infecțiile cu transmitere sexuală periculoase în sarcină pot să fie asimptomatice sau cu manifestări ce pot fi trecute ușor cu vederea. „Este posibil ca o gravidă să fie infectată fără să fie conștientă de acest lucru și boala să evolueze tăcut către complicații. De aceea, testarea în timpul sarcinii este cea mai sigură metodă de a depista infecțiile cu transmitere sexuală și de a interveni la timp pentru a preveni complicațiile”, spune medicul specialist. 

Tricomoniaza

Această infecție produsă de un parazit unicelular, Trichomonas vaginalis, se află în topul celor mai frecvente boli cu transmitere sexuală, semnalează datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). 

În 70% dintre cazuri, infecția este asimptomatică, cu precădere în rândul femeilor. Cu toate acestea, ea este foarte periculoasă în sarcină. Tricomoniaza poate duce la ruptura prematură a membranelor, naștere prematură și greutate mică a bebelușilor la naștere, potrivit unui articol publicat în revista de specialitate Sexually Transmitted Diseases. În cazuri rare, parazitul poate infecta fetițele în timpul nașterii naturale, iar infecția se manifestă la ele prin secreții vaginale anormale după naștere. 

 

Tricomoniaza poate fi depistată în sarcină dintr-un examen microscopic din secreții vaginale

Infecția cu Chlamydia

Este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală de cauză bacteriană. Cunoscută ca „infecție tăcută”, ea este asimptomatică, de cele mai multe ori, inclusiv la femeile însărcinate. Când are manifestări, ele sunt ușoare și pot fi trecute cu vederea. 

Depistarea infecției cu Chlamydia în sarcină este deosebit de importantă prin prisma consecințelor grave pe care le poate avea. La fel ca tricomoniaza, ea poate duce la ruptura prematură a membranelor, naștere prematură și greutate mică a bebelușilor la naștere, susțin specialiștii Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC). Nou-născuții se pot infecta cu bacteria în timpul nașterii naturale și pot suferii infecții oculare și pulmonare. Sarcina ectopică (extrauterină) este un alt risc al infecției cu Chlamydia netratate.

Produsă de bacteria Neisseria gonorrhoeae, aceasta este încă una dintre bolile cu transmitere sexuală frecvent întâlnite în rândul populației, potrivit datelor OMS. Ea este, de asemenea, asimptomatică adesea la femei. 

Infecțiile cu Mycoplasma și Ureaplasma

Mycoplasma hominis și Ureaplasma urealyticum sunt alte două bacterii care pot produce complicații în sarcină. Mycoplasma este asociată cu un risc de avort. Ureaplasma poate invada placenta și sacul amniotic, provocând infecţii persistente şi complicaţii la naştere. 

Un alt tip de Mycoplasma – genitalium – poate provoca naștere prematură sau chiar pierderea sarcinii. Bacteriile pot infecta nou-născutul, iar acesta poate avea nevoie de tratament antibiotic. 

Citește continuarea pe site-ul totuldespremame.ro

Share:

Articole recomandate