Orice copil agitat își dorește un părinte calm. Cum devenim mai calmi?

Cred că unul dintre cele mai fabuloase lucruri pe care le-am primit de la naștere a fost conștiința că în noi bate o inimă, scrie mamipetocuri.ro.

De altfel, când sunt femeile însărcinate și mergem prima dată la medic, momentul când auzim ritmurile inimii bebelușului  trezește în noi un sentiment care nu cred să fie posibil de descris în cuvinte. Atunci, în acel moment, toată lumea se transformă cu acest nou suflet, toată viața mamei intră pe un nou făgaș.

Bătăile inimii sunt cele care dau ritm vieții noastre. Din primul moment când primim Viață pe pământ, până la ultima clipă când ne întoarcem la Sursă.

Punctul de început și de sfârșit. Iar viața este despre cum trăim între cele două.

Ceea ce este încă și mai extraordinar dincolo de inima ce ne bate în piept este faptul că din moment ce ne naștem, avem autoritate asupra propriului nostru ritm.

Nu-i așa că e fascinant? Bebelușul acela mic și drăgălas știe intuitiv care este ritmul vieții lui.

Știe când îi este foame, când are nevoie de îmbrățișări și mai ales de câte, știe când are nevoie să fie schimbat, știe să trăiască în ritmul lui. Știe când o vrea pe mama lui sau pe tata sau pe bunica.

Bebelușul acela nou născut știe puține, dar știe esențialul.

Pe parcurs, însă, societatea și social media, fiecare cu ritmul lui își pune amprenta peste ceea ce fiecare dintre noi primește natural.

Vedem că băiatul vecinei merge de la 9 luni, vrem ca și al nostru să meargă de la 8 dacă se poate. Sau măcar 10, dar nu 12!

Vedem că fetița vecinei face balet, să facă și a noastră, și balet și pian și teatru ca să fie mai presus.

Îl vedem pe colegul de liceu, ăla care nu era în stare să facă un calcul simplu din minte, că are salariul mai mare decât al nostru, ne căutăm încă 2 joburi ca să-l surclasăm.

Ne dorim vizibilitate, bani, faimă și mașini și ne luăm în cârcă zeci de proiecte care ne lasă seara fără vlagă să mai putem face teme cu copiii sau să ne jucăm cu ei, și tot noi spunem: sunt prea obosit, poate mâine seară! Și mâine seară nu mai vine, iar ritmul nostru devine ritmul vieții copiilor noștri.

Nici ei nu vor mai avea timp să stea cu noi la povești când vom fi bătrâni, nu pentru că nu ne iubesc, dar pentru că mai au ceva de lucru.

Iar noi o să gândim: Săracul, așa a muncit mereu! Dar pe dinăuntru, sufletul ne va durea pentru că zilele noastre vor fi numărate și nimeni nu mai stă să calculeze câte bătăi definite ale inimii ne-au mai rămas.

Și totul pleacă de la rimul vieții.

Ce pot, cât pot, ce vreau, cât îmi doresc. Cât am nevoie. Ce are inima mea nevoie.

Și ce are inima copiilor noștri nevoie?

Eram de dimineață cu copiii în mașină să îi duc la școală când îmi amintesc că a doua zi e 8 martie și nu am pregătit nimic pentru doamnele profesoare. Evident, că ritmul meu s-a accelerat și îl întreb pe Andre:

– Câte doamne profesoare ai mâine la școală?

El, în ritmul lui, super calm și adormit că era dimineață, abia a auzit.

– Nu știu, zice el liniștit. Moment când mie îmi ia inima foc, dar mulțumită experienței îmi amintesc că fiecare are ritmul lui.

Și cine te iubește, te iubește așa cum ești, nu?

– Poți, te rog, să te uiti în orar?

Cu greu se ridică în scaun, își scoate tableta, în timp ce capul meu deja căuta resurse de unde să ia cadouri, cum să-și împartă programul să apuc să mă duc la cumpărături, eram 20 de pași înaintea lui. Cu greu mă abțin să nu-i spun: hai mai repede că ajung la școală, am nevoie să știu rapid ca să-mi fac planul. În schimb, respir mai lent, scad viteza cu care conduceam, am prins aglomerație, dar scopul nu era să ajung repede, ci să ne întoarcem la ritmul natural al vieții care nu e controlat de nimeni altcineva, decât de noi. Asta e provocarea, știu! Dar nu ai cum să trăiești în echilibru cu tine dacă te uiți mereu cu coada ochiului la echilibrul celor din jur.

– Nu am internet, spune el foarte calm, ca să-mi văd orarul.

– Gândește-te câte mărțișoare ai dat miercurea trecută că tot miercuri a fost, îi sugerez eu.

– A, 6. Da, 6 sunt.

Cam așa e cu ritmul vieții al nostru și în relații.

Nu ni-l impunem pe al nostru celor din jur pentru că pe termen lung, le dezechilibrăm organismul. Așa cum unei flori care bea apă o dată pe săptămână, nu-i dăm apă în fiecare zi. Sau nu turăm mașina până la refuz că îi stricăm motorul.

În schimb, putem să-i ajutăm pe cei din jur să-și identifice propriul ritm atunci când acesta este distorsionat din cauza factorilor externi.

De exemplu, în cazul copiilor mei, în ultima perioadă am descoperit că eu fiind mai furtunoasă din fire și cu mintea mereu în priză, am amprentat ritmul copiilor, condiționându-l pe al lor, propriu.

Andre, un copil calm la bază care gândește strategic și are nevoie de timp să creeze un plan, este bulversat de fiecare dată când eu îl întreb ceva și până răspunde mie mi-au venit încă 2 întrebări să-i pun. Iar el alege să se retragă: nu știu, nu pot, nu acum.

Beti, avand ritmul meu la bază, a dezvoltat un ritm și mai alert. Eu nu mai apuc să întreb nimic, că are ea încă 100 de întrebări pentru mine.

Simțiți dezechilibrul?

De multe ori, părinții au impresia că problema e la copii.

De cele mai multe ori, problema e la părinți.

Până când nu ne recunoaștem noi, propriul ritm, și nu trăim în acord cu el, vom continua să avem copii prea agitați sau prea leneși.

Dați-vă timp, iubiți-vă inima, ascultați-o și faceți așa cum vă spune ea.

Mâncați mai sănătos, vorbiți mai calm, aveți răbdare cu voi, nimeni nu pleacă nicăieri.

Banii sunt tot acolo, jobul tot pe voi vă așteaptă, proiecte câte vrei.

Doar viața trece pe lângă voi și nici nu o vedeți!

Abia când trăiți în ritmul vostru o să vă apară cu adevărat ceea ce aveți nevoie. Și jobul potrivit și proiectele potrivite, dar mai ales, părintele potrivit pentru ritmul copiilor voștri.

Până la urmă, nu cu asta rămânem?

Sursa foto: mamipetocuri.ro.