Prăjitură ideală pe caniculă, e răcoritoare și nu necesită coacere: cheescake cu piersici

Prăjitură ideală pe caniculă, e răcoritoare și nu necesită coacere: cheescake cu piersici

Cine mai face prăjituri pe timp de vară? Dacă simpla idee de a încălzi cuptorul vă sperie, dar vreţi ceva dulce, răcoritor, cu fructe de sezon şi să nu fie îngheţată sau tiramisu… soluţia e un cheescake cu piersici.

Ingrediente pentru 6 - 8 porții:

4 - 5 piersici (se pot folosi şi alte fructe de sezon, precum cireşe, caise, căpşuni, fructe de pădure)

O formă de 20 cm diametru, cu fund detaşabil

Pentru blat

110 g biscuiţi digestivi, măcinaţi (aproximativ 8-10 biscuiţi)

50 g unt topit, plus un pic suplimentar pentru ungerea tigăii

2 linguri zahăr

Crema de brânză

300 g de brânză de vaci

200 ml de frişcă cu 33% grăsime

200 g zahăr

Preparare:

Timp de preparare: 15 minute Timp de gătit: 10 minute

Pentru a face blatul, amestecaţi bine într-un castron biscuiţii digestivi măcinaţi, untul topit şi zahărul. Cu o lingură, mutaţi pasta de biscuiţi la baza recipientului, apoi presăraţi ferm amestecul pe fundul recipientului ridicând un pic pe margini. Daţi la frigider pentru o oră.

Ţineţi frişca la frigider până la preparare: când blatul s-a răcit, începeţi prepararea cremei. Adăugaţi frişca rece într-un castron mare (e important să fie rece) şi folosiţi un mixer pentru a o amesteca cu zahăr, până la omogenizare. Puneţi într-un blender brânza de vaci şi adăugaţi câteva linguri de frişcă, apoi mixaţi amestecul până obţineţi o pastă. Adăugaţi crema de brânză astfel obţinută în frişca din castron şi amestecaţi din nou cu mixerul, până obţineţi o cremă omogenă şi pufoasă.

Adăugaţi crema de brânză peste blatul de biscuiţi, nivelaţi, apoi decoraţi cu felii de piersică şi daţi iarăși la frigider. Se serveşte rece.

 

Sursa: gustarte.ro

Adaugă comentariu

Închide