Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Ce trebuie să pui în ficăței, ca să nu se mai usuce. Ingredientul secret care îi păstrează suculenți și savuroși

Ce trebuie să pui în ficăței, ca să nu se mai usuce. Ingredientul secret care îi păstrează suculenți și savuroși

Bucătăria moldovenească este plină de rețete delicioase, însă, indiferent cât de bune sunt, tot există câteva trucuri ingenioase pe care nu le vom găsi în cele mai multe cărți de bucate! Iar atunci când gătim ficat de pui, un ingredient banal îi va păstra suculenți și delicioși!

De la nenumărate tipuri de fripturi, până la sarmale și ardei umpluți, bucătăria noastră abundă de rețete delicioase, potrivite pentru toate gusturile posibile. Indiferent dacă vrem ceva vegetarian, pe bază de pește, sau visăm la carne în toate preparatele noastre, cu siguranță vom găsi ceva pe placul nostru în bucătăriile din țară!

Însă, indiferent de cât de comune sunt unele rețete și cât de ușor pot fi găsite pe Internet, încă există unele sfaturi ingenioase pe care numai gospodinele cu experiență le știu! Iar dacă le aplicăm și noi, vom vedea că mâncarea noastră nu doar că va fi mai delicioasă, ci va fi și mult mai ușor de pregătit ca până acum!

Ingredientul banal care va transforma complet ficățeii la tigaie

De exemplu, dacă pregătim ficăței la tigaie, există un ingredient anume care îi va menține suculenți și delicioși! Este vorba despre sosul de roșii! Dacă adăugăm acest produs banal, vom pregăti rapid un preparat mult mai delicios decât ne-am imagina! Iar pentru a oferi mâncării un gust și mai bun, putem să folosim și ceapă și usturoi, care vor merge foarte bine cu ficățeii de pui!

Iar alături de acest preparat delicios vor merge foarte bine și câteva garnituri anume, pentru o masă de poveste! Mai precis, pe lângă ficățeii de pui putem servi piure de cartofi, evident, făcut atât cu unt, cât și cu lapte!

Iar dacă doriți ceva mai simplu, puteți folosi doar cartofi natur, peste care putem pune puțin unt, iar după ce el se va topi, putem presăra puțin piper, cât și sare. Sau, de ce nu, puțină mămăliguță, care va merge perfect cu ficățeii pregătiți în sos de roșii!

 

Share:

Articole recomandate