Elena Parpauț, între ginecologie și hand-made

Elena Parpauț, între ginecologie și hand-made

Elena Parpauț, între ginecologie și hand-made

Îi spune Elena Parpauț, dar noi (într-un alt articol) am botezat-o „mama făcătoare de mame”. Și asta pentru că Elena este medic ginecolog-obstetrician, iar în paralel mamă a doi copii minunați. Mai nou, am aflat că ginecologia, despre care ea e gata să povestească ore în șir, nu este unica ei activitate. Despre ce este vorba, citiți din confidențele acestei femei minunate. 

De la ultima mea apariție în revista Mame de succes au intervenit mai multe schimbări. În plan profesional, nu doar asist nașteri propriu-zise la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, ci și mai activez în secția consultativă a spitalului. Consult gravidele care necesită o atenție mai sporită decât cea pe care o primesc planificată la centrul medicilor de familie sau policlinica de pe sector, și în caz de necesitate le direcționez către specialiștii indicați conform patologiei. Când spun consult, nu mă refer doar la partea medicală. Încerc să le înțeleg pe fiecare în parte pur omenește, să le descopăr fricile, nedumeririle și durerile, ca ulterior împreună să le rezolvăm. De fapt, asta am făcut dintotdeauna. Am stabilit relații frumoase cu fiecare gravidă în parte. Le-am încurajat să vină sau să telefoneze ori de câte ori simt că e cazul. Asta ne avantajează pe ambele, pentru că eu le cunosc la perfecție evoluția sarcinii, le știu toate maladiile în caz că le au, dar cel mai important, pe parcursul celor nouă luni între mine și ele se stabilește o relație frumoasă bazată pe încredere reciprocă. Ba mai mult, cu multe dintre ele rămân în relații de prietenie și după pereții maternității, ele revin iarăși cu a doua sau a treia sarcină, iar unii copilași asistați de mine la naștere între timp îmi devin fini de botez. 

Recunosc, acum aproape două decenii când am început această meserie nobilă nu eram așa. Atunci eram prea tânără și poate nu sesizam prea multe. Dar cu anii am devenit din ce în ce mai tolerantă și mai atentă la necesitățile femeilor în travaliu. Vârsta, sau poate experiența celei de-a doua sarcini, care a fost un pic mai complicată comparativ cu prima, m-a făcut să văd maternitatea cu alți ochi. Am învățat să le vorbesc femeilor cu dragoste și blândețe și să găsesc o altă metodă de abordare chiar și atunci când gravidele merită să fie probozite pentru inconștiența lor. Iar atunci când stau alături de o femeie în travaliu, știu cum s-o alin, pentru că pe lângă procesul de naștere propriu-zis, retrăiesc o dată cu ea toate durerile facerii. 

Azi, după atâția ani de activitate în cadrul maternității, eu nu mai văd nașterile ca pe un act de eroism, ci ca pe o dorință/necesitate de continuare a vieții. Așa cum natura înflorește și dă roade, așa și femeia naște urmași. Și apropo, o femeie poate trece mai ușor peste durerile nașterii. Totul depinde de starea emoțională și pregătirea ei psihologică, dar și de anturajul din care provine. Or, ce atrage și îmbibă ea din univers aceea și oferă. O femeie care privește pozitiv etapele travaliului, care înțelege că pe lângă contracții există și perioade de odihnă, naște cu mult mai ușor. Nu întotdeauna același lucru se întâmplă cu viitoarele mămici care vin de acasă documentate eronat de pe internet sau pline de mituri și preconcepții.  

Nu pot vorbi despre o naștere anume care îmi vine acum în memorie, pentru că ele sunt extrem de multe adunate în aproape 20 de ani de activitate. Cert e că pe unele le pot descrie cu lux de amănunte chiar și după zece ani. Mă refer în special la cele complicate din punct de vedere medical: gravide cu tensiune înaltă, cu diabet gestațional, cu cezariene planificate care într-un final s-au soldat cu nașteri naturale și aici lista ar putea continua. Se întâmplă și momente când mă întâlnesc întâmplător cu mămici care își țin copiii de mână și mi-i arată – „Doamnă Elena, îl mai țineți minte pe dolofanul acesta de 4200 gr?” Și eu îmi amintesc cu greu, dar când îl văd atât de mare, mi se umple inima de bucurie ca de propriul copil. 

Personal, nu consider nașterile asistate (de soț, mamă, prietenă, soră etc.) un moft de gravidă, ci o decizie foarte bună. Este vorba în special de cazurile când femeile în timpul travaliului devin nemanevrabile, adică psihologic se deconectează de la procesul nașterii. În acest caz prezența unui membru al familiei, care poate urmări tot ce se întâmplă în timpul nașterii (cum ar fi medicamentele administrate etc.) este mai mult decât binevenită. Pe lângă impresiile pe care le obține și ulterior i le povestește femeii, ne scutește și pe noi de explicații în plus. Și aici mă refer la cazurile când mămicile nu țin minte anumite momente din timpul nașterii. 


După ce dezbrac halatul de medic, mă dedic trup și suflet altor pasiuni și hobby-uri. În afară de sportul pe care îl practic de ani buni cu regularitate, mă ocup cu .... hand-made-ul. Știu că nu întâlniți zilnic medici ginecologi pasionați de artă, dar uite să sunt și excepții. De obicei, atunci când vreau să mă relaxez după o zi grea de muncă, când vreau să îmi pun în ordine gândurile sau să fac planuri pentru viitor, încep să fac tot felul de chestii: flori de mătase, copacul banilor, cutii pentru bijuterii și multe altele, pe care ulterior le dăruiesc. Am avut și câteva comenzi de decorare a sărbătorilor de familie precum cumetriile și zilele de naștere, pentru oameni foarte apropiați mie pe care le-am executat gratis și cu multă dragoste. Hand-made-ul este o pasiune pe care mi-a descoperit-o fiica mai mare, care mergea la niște cercuri de artă, unde învățau a face fel de fel de chestii manual. Țin minte că mă uitam cu multă curiozitate la lucrările meșterite de ea și mă întrebam cum oare le-a făcut. Apoi am început să caut pe internet informații, iar de la documentat până la executat, nu a fost decât un pas. Am încercat diferite lucrări și într-un final am rămas să explorez decorul pentru ceremonii.


Uneori mă întreb cum s-ar fi derulat filmul vieții mele dacă nu eram medic, și dacă îmi continuam drumul în lumea artelor. În adolescență am fost dansatoare. Mai întâi am făcut dansuri de gală, apoi dansuri populare și eram pe punctul de a depune actele la Institutul de Arte din Chișinău, dar părinții, medici fiind, mi-au sugerat să continui calea lor. Cert e că nu regret drumul ales. Sunt o femeie împlinită pentru că am alături o familie iubitoare, dar și un serviciu care mi-a conferit un statut atât de important - anume acel de a fi creatoare de mame. 

Foto: Nata Bodiu Photography, arhiva personală

 

Adaugă comentariu

Închide