Elena Parpauț-Potacevschi – mama creatoare de mame

Medicina este cuvântul care îi caracterizează întreaga viață. Tatăl – neurochirurg cu renume, mama – soră medicală superioară, respectiv, nu avea cum face o altă alegere decât medicina. Elena Parpauț-Potacevschi muncește de 13 ani la spitalul nr.1 din Chișinău, timp în care s-a dedicat profesiei, reușind să nască și doi copii minunați, de care are grijă ca de ochii din cap. Totul a început însă într-un punct diametral opus.

Elena a frecventat, ani la rând, școala de dansuri și planifica o carieră în domeniu. „Însă, atunci când am mers la facultate, nici nu am stat pe gânduri și am ales Universitatea de Medicină. Îmi doream să devin neurochirurg, ca tata. Dar, ajunsă la rezidențiat, am pledat pentru obstetrică. O născusem deja pe minunata mea fiică, Valeria, de aceea, obstetrica a devenit o pasiune”, povestește ea. Așa a început cariera unei mame „creatoare de mame”: a primit nașterea a sute de copilași, a consultat nenumărate gravide și a tratat probleme de fertilitate.

Tot medicina i l-a dăruit pe iubitul ei soț, Oleg Potacevschi, medic obstetrician-ginecolog la aceeași instituție. „Câțiva ani, am muncit cot la cot și ne-am petrecut timpul în același birou. Mai întâi, am fost doar prieteni, care ne povesteam unul altuia cam tot ce aveam pe suflet. Într-o seară, Oleg m-a invitat la un film, a urmat o cafea, apoi încă un film”, își amintește, emoționată, Elena.

În două luni de la prima invitație, nu mai împarțeau doar biroul, dar și aceeași locuință. Dupa patru ani, Oleg și-a luat inima în dinți și i-a cerut Elenei mâna și inima.

„Am acceptat, fără ezitare, pentru ca eram într-o relație testată, în timp”, recunoaşte protagonista noastră. 

Nu s-a putut despărți de halatul alb nici atunci când pe lume a venit al doilea copil – băiatul tatei, aşteptat de toată familia, și a continuat să ofere consultații.

„Feciorul a dublat fericirea noastră, mai ales că, și Valeria, ani la rând, îi cerea lui Moș Crăciun un frățior sau o surioară. L-am așteptat toți trei, cu mari emoții, și am avut dezbateri aprinse, când veni timpul să alegem numele”, povestește doctorița. Tatăl insista pe numele Artur, mama și Valeria pledau pentru Luca sau Sebastian și erau categoric împotriva versiunii propuse de capul familiei.

„Într-un final, a ieșit învingător fiul, care a ales să vină pe lume de Sfântul Gheorghe și soțul, chiar în sala de naștere, mi-a spus: „Uite-l pe Gheorghiță al nostru”, își amintește Elena.

Ce se întâmplă cu doi medici obstetricieni-ginecologi, în momentul în care se naște un copil al lor? Uită ce studii au, pentru că emoțiile prevalează! „Am născut cu toți medicii din spital în jur. Oleg mi-a fost mereu alături, dar în calitate de soț, pentru că era extrem de emoționat. Chiar și pe parcursul sarcinii, dacă ziceam că simt vreo durere, pălea la față și mă trimitea repede la medic”, povestește, zâmbind, Elena.

Acum Gheorghiţă e mare, de un an frecventează grădinița, iar serile și le petrece cu surioara grijulie, atunci când mama asistă la nașterea altor bebeluși. „Mă strădui totuşi să petrec cât mai mult timp cu copiii mei, mai ales că Oleg are mult mai multe ture în noapte. Am suficientă energie și voință să dorm doar 3-4 ore pe noapte.

Ziua mea începe la 4 dimineața, la bucătărie, pentru ca familia mea să aibă un mic dejun delicios, pregătit anume de mine și se încheie nici nu știu când. Uneori nici nu se încheie, dacă am urgențe la spital”, recunoaşte doctorița.

Tot ea este „jandarmul” casei, adică cea care explică regulile pentru o educație de nota zece și are grijă ca acestea să fie respectate, nu vorbim neapărat de interdicții. Reguli în familia Potacevschi au devenit jocurile intelectuale pentru copii, cititul cărților cu povești și poezii, plimbările și neapărat vizitele la teatru. Copiii au parte însă și de escapade, mai ales, atunci când sunt în grija tăticului, care „i-ar legăna și pe lustră, dacă s-ar putea”.

Elena le reușește pe toate, o ajută foarte mult și Valeria. Iar atunci când simte că energia i s-a consumat, intervine soțul. „Oleg știe că, dacă spun că am nevoie de odihnă, înseamnă ca așa este. Atunci face totul ca să-mi ofere un time out și, de regulă, organizează vacanțe. Două pauze pe an îmi sunt mai mult decât suficiente ca să mă reîncarc cu energie. Desigur, sunt și seri când soțul se ocupă de toate, iar eu pot să mă odihnesc”, afirmă Elena.

Și nu există loc pentru plictiseală într-o familie de medici. Cot la cot la serviciu și cot la cot acasă, muncesc, zi de zi, pentru o cauză comună – copiii, ai lor şi ai multor altor familii...

Text: Olesea Banari-Bolboceanu

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 din 2013 [9(68)]