Ionela Advahov: ”Confidenţe...”

Ionela Advahov: ”Confidenţe...”

Acum câteva luni i-a admirat o ţară, pentru că au ştiut să iasă din tiparele obişnuitului şi să impresioneze, atunci când au îmbrăcat portul naţional la ceremonia de încreştinare a mezinului. Vorbim despre irepetabila familie Advahov – Vasile, Ionela, Daniel şi Lucian.

Au avut mai multe apariţii în revista Odoraş, iar noi am fost alături de ei, în cele mai importante evenimente din viaţa lor de familie. Între timp, ne-au devenit atât de dragi şi apropiaţi, încât nu am putut să îi trecem cu vederea, atunci când am iniţiat acest proiect dedicat copiilor, mai ales că în familia Advahov cresc doi băieţi minunaţi. 

Anume despre ei am discutat cu mama lor, Ionela, care se consideră o femeie împlinită, după ce a trecut de două ori prin epopeea celor nouă luni de sarcină. Fiul mai mare, Daniel, are deja trei ani, iar mezinul Lucian curând va împlini un anişor. Admirându-şi odoraşii, Ionela începe să depene firul fericit al ultimelor schimbări care au avut loc în familia sa: sarcina, naşterea şi primul an de viaţă a mezinului.

Sarcina a fost una planificată şi foarte mult aşteptată. Ambii ne-am dorit cât mai curând un frate sau o soră pentru Daniel. Dorinţa noastră arzătoare vine în baza modelului din familiile noastre. Vasile are un frate apropiat ca vârstă. Eu, la fel, am o soră, la doar un an şi jumătate diferenţă. Chiar dacă nu reuşisem încă să uităm ce înseamnă nopţile nedormite, Lucian a fost un copil aşteptat şi dorit. Dar sarcina m-a prins într-un moment total nepotrivit. Stăteam la pat cu angină şi febră 40 grade Celsius, de aceea clipa când testul de sarcină mi-a afişat două liniuţe roşii ne-a bucurat, dar ne-a şi îngrijorat, în acelaşi timp, pe amândoi deopotrivă. Îmi amintesc că, în acea zi, am fost imediat la spital. Unii medici mi-au recomandat să întrerup sarcina. Dar cu credinţă în Dumnezeu, am mers pe mâna celor care mi-au prescris tratamente fără antibiotic şi m-au încurajat că totul va fi bine.

Totuşi sarcina a fost grea, cu un pic de toxicoză şi cu viroze frecvente. Probabil era de vină perioada rece a anului. De aceea, nouă luni au trecut cu tratamente peste tratamente. Am reuşit să fac faţă la toate or, ceea ce nu te doboară, te face mai puternică. În pofida stării mele, am fost activă. Am călătorit destul de des. Am mers chiar şi la munte, în perioada sărbătorilor de iarnă. Am avut grijă de gospodărie, aşa cum ştiu eu mai bine, iar asta presupunea naveta zilnică la piaţă după cumpărături, menaj etc.

Deşi în adâncul sufletului speram să fiu însărcinată cu o fetiţă, intuiţia îmi spunea că vom avea un băieţel, la ecografie, la 16 săptămâni, mi s-a confirmat ipoteza. Acest fapt nu m-a întristat. M-am bucurat împreună cu soţul pentru fiul mai mare, care urma să aibă un frate, un tovarăş de joacă şi un ajutor în viaţă. Nu îmi mai amintesc exact care a fost primul lucru cumpărat, atunci când am aflat sexul copilului. Dar ţin minte cu exactitate că am mers acasă şi am scos de la „naftalină” toate lucruşoarele lui Dănuţ: hăinuţe, jucării, etc., de primă necesitate pentru nou născuţi, care mi-au picat tocmai bine, mai ales, că odoraşii s-au născut în perioade apropiate ca anotimp. 

Dănuţ a fost printre primii care a aflat vestea. Dar nu a priceput mare lucru. Şi atunci i-am explicat că noi, părinţii, ne iubim foarte mult şi, din această dragoste, în burtica mamei a început să crească un bebeluş. Prima reacţie a lui Daniel ne stârneşte şi acum zâmbetul pe buze: „Vreau să îl văd!”, ne-a cerut el. Am încercat să îi explicăm că micuţul trebuie să mai stea acolo şi să crească, aşa cum creşte pâinica în cuptor. Dănuţ se pare că a înţeles ceva şi nu a mai întrebat de fratele mai mic până când l-a văzut.

Cât am aşteptat barza, am dedicat tot timpul meu liber comunicării cu Dănuţ. Timp de nouă luni, noi doi am devenit prieteni foarte apropiaţi. Împreună am negociat şi numele frăţiorului. Dintr-o listă enormă de nume au fost selectate trei: Dragoş, Dorin şi Lucian, ca la urmă, să alegem doar unu, pe cel mai luminos şi anume Lucian. Numele semnifică lumină, strălucire. Anume această senzaţie am trăit-o, atunci când am aflat că vom avea un băieţel. A rămas Lucian, iar numele a plăcut şi celorlalţi membri ai familiei.

Vizitele la specialiştii de profil nu au fost neglijate niciodată. Am încercat să fiu o mămică cuminte şi responsabilă, ascultând de sfaturile medicilor. Acest lucru m-a salvat de multe alte probleme specifice perioadei. 

Am făcut toate analizele, m-am alimentat corespunzător, am dormit suficient, şi am aşteptat cuminte ziua X, pentru marea întâlnire.

Nu îmi era frică, mai ales, că prima naştere a fost una uşoară. Mai bine zis, am încercat să mă gândesc mai puţin la durerile din timpul travaliului. Mintea mea era tot timpul ocupată cu clipa când îmi va fi pus pe piept ghemotocul cela mic şi mult aşteptat. La fel de nerăbdător era şi Vasile. În timpul sarcinii, nu o dată, am încercat împreună să ni-l imaginam cum arată şi cu cine seamănă. Dar cel mai mult aşteptam reacţia lui Dănuţ. Chiar dacă fiul mai mare nu ne-a întrebat de ce creşte burta mamei, intuiam că şi el înţelege apropierea marelui eveniment. Toate bune şi frumoase, dar Lucian nu se prea grăbea. Deja intrasem în a 41 săptămână de sarcină şi eu încă nu născusem.

Ziua cea mare s-a dovedit a fi 18 iunie. Naşterea m-a „prins” în piaţă, făcând cumpărături. Întrucât contracţiile nu erau dureroase, nu ştiam că eu intrasem deja în travaliu. În acea zi, am mers la medic pentru un control de rutină, la insistenţa soţului. La spital m-am ţinut tare, până în clipa când medicul mi-a spus că trebuie să mă internez. L-am sunat pe Vasile şi am mers împreună acasă să luăm geanta pentru maternitate. I-am dat un pupic lui Dănuţ, l-am rugat să fie cuminte şi s-o asculte pe bunica, cât mama lipseşte şi am plecat.

Cum a decurs naşterea? Privind în urmă, la un an distanţă, îmi dau seama că m-am impacientat degeaba. Naşterea a fost uşoară şi fără complicaţii.

Am născut în patru ore din momentul internării.

Vasile a asistat la naştere, a stat aproape de mine tot timpul, ţinându-mă de mână. A rezistat destoinic, până în ultima clipă. Pentru asta îl iubesc şi îl apreciez şi mai mult. Am observat că a avut emoţii mai mari decât mine, pe care tot încerca să le ascundă. Atitudinea sa curajoasă m-a ajutat şi susţinut foarte mult. Mai târziu, Vasile mi-a recunoscut faptul că prezenţa la naşterea celor doi fii ai noştri îl face şi mai responsabil pentru viaţa lor. Îmi amintesc că, îndată ce şi-a văzut odoraşul, a început să sune tuturor rudelor şi prietenilor. Imediat după asta s-a vărsato ploaie de mesaje de felicitare asupra noastră. La un moment dat, mi s-a creat senzaţia că, odată cu noi, tot universul sărbătoreşte naşterea lui Lucian.

Lucian nu era aşa cum ni l-am închipuit. Ipoteza precum că mezinul va semăna cu Dănuţ fusese greşită. Păstrez şi acum vie imaginea cu primele lui clipe de viaţă. Era alb la faţă şi nu roşu, cum sunt, de obicei, nou născuţii, curăţel şi tare frumuşel. Îmi amintesc că a deschis ochişorii şi a început să se uite în jur. Când mi-au pus pe piept boţul de aur ce cântărea 3900 g, am avut senzaţia că s-a oprit timpul în loc. Aş fi vrut ca acea clipă să dureze veşnic.

Prima întâlnire dintre cei doi fraţi a avut loc în aceeaşi zi. Ca să fie una memorabilă, am apelat la un truc. Ştiind slăbiciunea lui Daniel pentru maşini, tati i-a cumpărat un set de maşini cu telecomandă, pe care le-a dus la maternitate. În momentul în care Dănuţ şi-a văzut frăţiorul, i-am dat şi jucăria, care se presupunea a fi un cadou de la Lucian. Spre fericirea noastră, Dănuţ şi acum, la un an distanţă, îşi aminteşte de acel moment.

Bine aţi venit acasă (!) a fost mesajul lui Vasile şi Daniel pentru noi. Soţul dintotdeauna a ştiut să mă impresioneze. Nu a ratat nici de această dată ocazia. Revenind de la maternitate, am găsit o casă plină cu baloane. Iar lângă pătucul lui Lucian, ne aştepta un urs mare, tot din baloane, cu un biberon în gură pe care scria mesajul de mai sus.

Dănuţ a fost un pic afectat de naşterea lui Luci. Am remarcat că i-a fost greu să se obişnuiască cu ideea că trebuie să împart atenţia mea la doi, nicidecum nu înţelegea de ce să se joace în linişte, cât timp Lucian doarme şi din ce motiv petrece mai puţin timp afară. Toate acestea nu au trecut fără repercusiuni asupra lui. A devenit plângăcios şi frustrat. Am înţeles că, la acel moment, Dănuţ avea nevoie de atenţia şi afecţiunea mea mai mult decât Luci, pentru care conta să fie hrănit şi adormit la timp. Am recuperat greşeala. Îl lăsam pe mezin în grija bonei sau a bunicilor, iar eu petreceam cu Dănuţ cât mai mult timp posibil. Între timp, bebeluşul a mai crescut şi ei doi au început să găsească limbă comună.

Primul an de viaţă a lui Lucian a fost greu pentru noi toţi. Mezinul s-a dovedit a fi diferitde Daniel nu doar la exterior. Sunt total opuşi, până la cele mai mici detalii. Dacă Dănuţ, în primele luni, mai tot timpul dormea, atunci cu Luci lucrurile au stat altfel: nu adormea nici legănat, nici în braţe, nici la piept, nici afară, nici în maşină. Mi-a luat ceva timp, până i-am găsit poziţia preferată pentru somn. Îl culcam pe umăr, ca să fac o anumită presiune asupra burţii, şi îi strângeam picioarele. Îmi amintesc că mă durea îngrozitor de tare spatele, dar pentru odihna lui eram gata să suport atât cât era nevoie.

Primele luni de viaţă a lui Luci au coincis şi cu perioada de adaptare la grădiniţă a lui Dănuţ, care ne „dăruia” regulat câte o viroză. Nu trecea bine luna şi noi făceamiar febră 39 C. Abia scăpasem de febră şi viroze şi ne-am trezit cu dureri de gingii.

Primul an a fost greu şi pentru că am stat tot timpul acasă. Mai ales iarna care ni s-a părut interminabilă. Nu am avut nici un fel de activităţi. Ieşeam rar la plimbare. Până îl îmbrăcam pe unu, transpira celălalt. Afară stăteam puţin, spre nedumerirea lui Dănuţ, pentru că lui Lucian i se făcea repede foame.

Pe Lucian l-am alăptat doar şapte luni, comparativ cu Dănuţ, care a fost hrănit la piept un an şi două luni. Diversificarea am început-o ca la carte, cu mâncare pentru bebeluşi: terci cu suc sau ceai, apoi legume şi fructe din borcănele. La opt luni, am adăugat în meniu gălbenuşul de ou, biscuiţii, terciul de porumb, carnea. Două luni mai târziu, a mâncat pentru prima dată peşte, iar de curând a începutsă mănânce supe pregătite acasă, pireuri fără sare, compoturi fără zahăr, fructe proaspete, mai ales că acum apar prin grădini cele autohtone. Sigur că îl feresc de dulciuri, cât pot. Din păcate, frăţiorul mai mare nu se astâmpără, până nu îi dau măcar o bucăţică de ciocolată sau marmeladă.

Cumetria lui Lucian, care a devenit subiect de rezonanţă pentru mass-media, acum trei luni şi jumătate, a fost pregătită până în cele mai mici detalii. Întrucât lui Dănuţ i-am organizat o petrecere obişnuită, de această dată, ne-am dorit ceva mai deosebit.

Am sărbătorit ceremonia de încreştinare a mezinului în data de 16 februarie, pentru că aceasta era unica sâmbătă când soţul nu a avut nici o programare. Ca prin minune, şi toţi cumetrii noştri au fost liberi. Deşi risc să spun o banalitate, am ţinut să readucem obiceiuri vechi de încreştinare. La biserică, cele 13 nane de botez ale lui Lucian au avut prosoape ţesute, în loc de ştergarele obişnuite care sunt folosite pentru crijme, iar eu le-am procurat tuturor câte o năframă brodată cu care şi-au acoperit capetele. Imediat după încreştinare, Lucian a fost îmbrăcat de nane cu haine naţionale, iar pe cap i s-a pus căciulă de cârlan.

La cumetrie am ţinut să îi chemăm pe cei mai apropiaţi oameni, până la urmă, s-au adunat 100 de adulţi, plus 15 copii. De dragul celor mici, am amenajat sala în stil Disneyland. Am comandat animatori şi picii s-au distrat nu mai puţin decât maturii.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu muzică populară. A urmat ritualul scăldătoarea, pentru care surorile Osoianu au cântat „Vocaliza”, în timp ce nanele au avut menirea de a fi ursitoarele proaspăt încreştinatului Lucian. Toate i-au adus şi i-au dăruit câte un simbol. Lucian a primit de la nana mare o traistă cu busuioc, ceea ce înseamnă curăţenie. A fost dăruit cu o sticlă de agheasmă, pentru a fi ferit de duhurile rele. I s-a adus un ouşor, simbol al integrităţii, dar şi o potcoavă, aducătoare de noroc. I s-a mai dăruit o punguţă cu bani, pentru o viaţă îmbelşugată, un ghiocel, hărăzindu-i-se să fie la fel de pur ca el, pâine caldă, semn de bunătate, zahăr şi miere, menindu-i-se un caracter şi un grai dulce, şi multe altele.

Peste 18 zile, Lucian Advahov va sufla prima sa lumânărică de pe torta aniversară. Revista Odoraş îi doreşte multă sănătate, o copilărie frumoasă şi fie ca tot ce i-au menit nanele sale de botez să se realizeze.

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", iunie 2013

Adaugă comentariu

Închide