Odoraș.

Odoraș.

Istoria de succes a femeii care a descoperit secretul frumuseții!

Istoria de succes a femeii care a descoperit secretul frumuseții!

O găseşti zilnic, chiar şi în week-end de la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu la salonul “Doctor Lica”, acolo unde munceşte cot la cot cu toţi angajaţii săi, de la cosmetologi şi maseuri, până la dereticătoare. Vine de acasă înarmată cu mult optimism şi împrăştie zâmbete la dreapta şi la stânga, oricui îi iese în cale. Îi spune Ecaterina Lica, dar noi am numit-o femeia-soare. Articolul de mai jos vine să îi confirme statutul.

 

Nici pentru o clipă nu m-am gândit că aş putea deveni cosmetolog, atunci când am depus actele la Facultatea de Medicină. Ideea a venit prin anul V sau VI de studii, iar cea care m-a inspirat a fost o profesoară de la facultate, care ne povestise despre fiica ei, care învăţa pe atunci la Academia de Frumuseţe din Moscova. M-a intrigat, iar ideea a prins contur imediat după absolvirea facultăţii, când am făcut rezidenţiatul, după care am lucrat în calitate de cosmetolog la un salon din Chişinău timp de zece ani.

Am simţit că sunt gata de o nouă provocare acum  trei ani, când am obţinut suficientă experienţă de lucru. Aşa a apărut “Doctor Lica”, o clinică, care înclin să cred că este una din cele mai moderne din Chişinău, în domeniul dermatologiei estetice, dotată cu tehnologie de ultimă generaţie.

Nici o afacere nu poate fi de succes, dacă nu are la bază pasiune şi dorinţă. Să mergi acasă de la serviciu, iar mintea ta să fie încă conectată la procesul de lucru, să născocească idei şi proiecte pentru cliente… eu cred că o chestie de devotament pentru ceea ce faci.

Chiar şi într-o ţară ca Moldova poţi reuşi multe. Dacă asta vrei şi dacă nu ţi-e frică de eşecuri şi concurenţă. Asta mă face să fiu într-o continuă pregătire profesională, graţie stagiilor şi cursurilor de specializare, pe care le urmez cel puțin de două ori pe an, atât în țară, cât și peste hotare. Astăzi, sunt specializată în dermatologie, medicină estetică, microchirurgie facială, precum și tratamente corporale. Per ansamblu, sunt medic dermatolog – cosmetolog cu o experienţă în domeniu de peste 13 ani.

De fapt, serviciile pe care le propune clinica „Doctor Lica” nu se opresc doar la cosmetologie. Este vorba de un spectru de servicii de înfrumusețare mult mai amplu: coafură, make-up, îngrijirea unghiilor, părului etc. Şi pentru că nu doar chipul poate înfrumuseţa femeia, ci şi sufletul, clinica mai propune şi servicii de psiholog.

Anii de experienţă mi-au demonstrat că nu există o reţetă a unui ten veşnic tânăr. Ceasul biologic ticăie în defavoarea noastră, vrem noi sau nu. Dar nu asta contează. Mai importantă este starea de spirit a fiecăreia dintre noi. Fericită şi pozitivă poţi fi frumoasă la orice vârstă. Femeile din afara ţării noastre nu sunt într-atât de axate pe frumuseţea lor exterioară. Au grijă de sine, merg la cosmetolog, dar nu pun atât de mult preţ pe machiaj, sau pe felul cum sunt îmbrăcate. Ţin la frumuseţea lor naturală. Cam asta este concluzia pe care mi-o fac ori de câte ori am ocazia să ies în afara ţării. Cu toate acestea, iertată să-mi fie modestia, noi moldovencele suntem mai înzestrate cu frumuseţe chiar de la mama-natură, iar acest lucru se vede de la o poştă atunci când plecăm în Europa, sau oriunde în altă parte.

Povestea profesoarei despre care am vorbit anterior mă urmăreşte şi azi. Visez la ziua când voi deschide o școală de frumusețe „Beauty Academy”, similară cu cea din Moscova. Simt că sunt pregătită să împărtășesc cunoștințele pe care le-am acumulat în tot acest timp. Şi ştiu că ziua ceea se apropie de mine.

Cred că nici azi nu aş fi avut curajul să obţin ceea ce am obţinut, dacă nu era alături familia mea.  Am cei mai minunaţi părinţi din lume. M-au susţinut, m-au motivat, m-au oprit sau m-au încurajat în momentele cheie ale vieţii. Ca să fiu înţeleasă, tatăl meu este medic neonatolog şi de mică m-a fascinat cu istoriile sale despre copii, pe care practic i-a întors de pe cealaltă lume. De aceea, firesc, atunci când am crescut mare, mi-am zis, eu voi urma calea lui. Dar... am urmat-o pe a mea. Mama se ocupă cu sfera businessului şi de la ea am învăţat cele mai importante lecţii de afaceri.

La rândul meu, sunt şi eu mamă de adolescentă. Iar acest statut nu mă sperie deloc, ci dimpotrivă…  Sunt mândră de fiica mea, pe care, apropo, tot Ecaterina o cheamă, elevă în clasa a noua. Este o persoană multilateral dezvoltată. Joacă tenis de câmp, face înot, merge regulat la sala de forță, este talentată în ale desenului, dar cel mai bine îi reușește să gătească. Or, culinăria este pasiunea ei cea mai mare, pe care a descoperit-o de pe  la vârsta de șase ani, când a făcut prima salată Olivier. Pe la șapte ani a început să gătească, alături de mama mea zilnic și de sărbători, astfel că oaspeții noștri sunt mereu în dilemă când încearcă să ghicească cine și ce a gătit. Cea mai complexă rețetă pe care a făcut-o de una singură a fost o gâscă umplută, la rolă.

Îmi place adolescenţa ei, pentru că e o perioadă când poţi să îi vorbeşti şi să te faci auzită, pe orice temă, inclusiv frumuseţe, or Ecaterina e la vârsta când e la modă să îţi expui viaţa pe reţelele de socializare… Pentru asta trebuie să dai bine în poze, ceea ce după părerea mea e o crimă pentru tenul tânăr al lor. Ecaterina m-a înţeles, aşa că în trusa ei de cosmetică poţi găsi un corector şi un ruj. Atât.

Pe final de articol pot spune doar atât – sunt o femeie împlinită şi fericită. Iar atunci când fericirea îţi umple inima până la refuz, nu îţi rămâne decât să o împărtăşeşti cu toţi oamenii cunoscuţi sau necunoscuți pentru tine. 

Foto: Arhiva personală

Share:

Articole recomandate