Odoraș.

Odoraș.

Tedi

La Mulţi Ani, Angelina Ochsner!

La Mulţi Ani, Angelina Ochsner!

Din latină numele ei semnifică „înger trimis de Dumnezeu”. Angelina e un copil care a reuşit să îi facă fericiţi pe părinţii şi pe frăţiorii săi, cărora le-a oferit emoţii pe care ei nu le-au mai trăit până acum.

Angelina e un boboc de fetiţă care va împlini în curând patru anişori. O fetiţă blondă, cu părul uşor cârlionţat, ochişorii veseli, care radiază ca un soare. Îi seamănă mai mult tatălui, de la care a furat cât a putut şi pe care îl iubeşte nespus de mult. De la mama a luat însă privirea dulce şi zâmbetul sincer. Angelinei îi place să deseneze şi să danseze. Este pasionată de dansurile orientale şi reuşeşte să execute mişcări sofisticate, fiind plastică şi talentată. Angelina are marele noroc de a avea o surioară şi un frăţior mai mare, Alina şi Adrian, cu care împărtăşeşte o relaţie deosebit de frumoasă. Cei trei frăţiori se iubesc nespus de mult şi se susţin unul pe celălalt. Angelina îşi copiază adesea surioara mai mare, pe care nu o prea deranjează acest fapt, iar Adrian este voinicul care le protejează şi le respectă ca un adevărat gentleman. Deşi nu au vârste apropiate, cei 3 frăţiori găsesc limbă comună şi se joacă împreună. De obicei, Alina are rolul de profesoară şi îi învaţă lucruri interesante şi utile pe Adrian şi Angelina.

La 9 decembrie Angelina va împlini 4 anişori, iar cu această ocazie, părinţii, bunicii, frăţiorul şi surioara îi urează cele mai sincere urări de bine. Cu toţii îi urează să crească sănătoasă şi fericită şi să se bucure din plin de faptul că e înconjurată de oameni dragi, care o iubesc şi care o vor susţine mereu. La mulţi ani, Angelina, să ai parte de multe momente inedite şi trăiri frumoase alături de cei dragi!

Share:

Articole recomandate