A născut o fetiță de 5 kg și a fost nevoie de un doctor musculos ca să o scoată din burtică

A născut o fetiță de 5 kg și a fost nevoie de un doctor musculos ca să o scoată din burtică

Alina Alexandra, o mămică din România, a născut anul trecut, iar fetița sa a depășit toate așteptările medicilor privind greutatea: a avut nu mai puțin de 5 kilograme. Chiar dacă s-a născut prin cezariană, scoaterea ei a fost o adevărată provocare și a fost nevoie de medici cu forță în brațe pentru a o ajută să se nască. 

Această este povestea mea, o mămica de prințesă grăsună născută la 5 kg și 53 cm - Natalia Alexandra, fără să am diabet gestațional. Am reușit să duc sarcina până la mai bine de 38 de săptămâni la cei 28 de ani ai mei fără probleme până la acel moment”, și-a relatat mămica povestea pentru site-ul specializat, totuldespremame.ro, care colectează poveștile de naștere de la toate mămicile ce doresc să le facă publice.

Complicații din săptămâna 38 de sarcină

Am plecat în sarcină cu multe kilograme în plus (20 kg acumulate din cauza rezistenței la insulină) și ceva probleme de sănătate (hernie lombară și cervicală și transaminaze mari pe lângă problemele cu rezistența la insulină), așa că doamna doctor mi-a supravegheat îndeaproape sarcina și se aștepta la complicații. Slavă Domnului au apărut la aproape 38 de săptămâni, mai exact am făcut tensiune destul de mare. Toată sarcina mi-am supravegheat-o la o clinică privată și la Filantropia am fost doar la niște cursuri despre nou născuți, așa că totul era nou pentru mine acolo.

M-am internat cu 5 zile înainte să nasc din cauza tensiunii ridicate. Nu știam la ce să mă aștept, aveam în plan să iau rezervă, dar credeam că voi sta doar 2-3 nopți (costa 400 de lei/noapte). Am stat în salon la început, credeam că voi sta 1-2 zile, mă monitorizează, îmi da tratament și plec acasă, urmând să revin la 39 de săptămâni și 4 zile să nasc așa cum era programată cezariană. Nu a fost să fie așa: am stat internată până la 38 de săptămâni și 2 zile. Atunci medicul meu și șeful de secție au hotărât că cel mai bine este să nasc: sarcina era la termen, însă fetița era în prezentație pelviană și era mare (ecograful zicea că are 4 kg). Doctorița care m-a urmărit a insistat să fie prezent și șeful secției în sală și alți colegi ai ei. Mi s-a comunicat că în 2-3 ore voi naște, să mă pregătesc pentru că va veni o infirmiera care mă va conduce la sala de nașteri.

Medici educați și instruiți, infirmierele pe stilul clasic comunist cu figuri și șpagă

Până atunci totul fusese extraordinar la Filantropia. Am avut parte numai de doctori tineri și foarte bine educați, care te tratează cu respect, și asistente asemenea. Doar infirmierele erau pe stilul clasic comunist cu șpagă și figuri. Dar ele contau prea puțin, eram mulțumită de doctori și asistente care erau mult peste așteptări. Bun, a venit infirmiera, am coborât la sala de nașteri, eram foarte emoționată, medicii îmi monitorizau tensiunea și culmea - era perfectă. Până să discut cu medicul anestezist mi-au dat voie să ies puțin să discut cu soțul meu, apoi m-am întors la sala de nașteri. Aici o moașă foarte drăguța a discutat cu mine, mi-a zis ce va urma ca proceduri, apoi a venit medicul anestezist, era una dintre doctorițele de la vizită, o super doamna – eram așa bucuroasă că este ea.

Deși în jurul nostru era haos toată lumea strigă la ea și toți voiau ceva, ea era foarte calmă și m-a liniștit și pe mine – mi-a spus că nu mă va durea nimic și că totul va fi ok. Când am intrat în sala de nașteri mă aștepta doctorița mea, am salutat-o și i-am spus că îmi este frică și că vreau să mai aștepte pentru că nu mă simt pregătită să nasc. Ea a zâmbit, m-a îmbărbătat și a început să se pregătească, între timp trebuia să primesc anestezie, auzisem atâtea povești și îmi era așa frică, am simțit betadina rece pe spate, apoi o apăsare de deget și de frică m-am tras. Anestezista mi-a zis să nu mă mișc că poate înțepa greșit, am simțit încă o atingere de deget și după aceea încet-încet nu îmi mai simțeam picioarele. Nu îmi venea să cred, nu am simțit nimic, când îmi recoltează sânge simt acul, dar acum nimic… Doctorița mă întreabă dacă totul e ok și mă întinde pe masă, iar eu îi zic că m-a durut mai tare când mi-a pus branula…

Au venit toți doctorii în sală, îmi montează sondă una dintre moașe (nici aici nu am simțit mare lucru, ceva asemănător cu senzația de urinare) și apoi se apucă de treabă.

„Un fel de naștere naturală prin cezariană…”

La început era îngrozitoare senzația de sufocare și vomă, toate mămicile știu că la 38 de săptămâni să stai întinsa pe spate pe o suprafața dură nu e deloc plăcut, dar anestezista și asistenta au reglat din medicamentație lucrurile și eram ok. Apoi au început să se audă zgomote, ca niște baloane sau pungi de care tragi și scârțâie… simțeam cum umblă în interiorul meu. E o senzație tare ciudată și dacă nu aș fi știut că sunt pe mâini bune chiar m-aș fi speriat îngrozitor. Eu făceam glume cu anestezista, iar ceilalți doctori munceau de zor: au început să mă apese pe stern, știam că se apasă o dată și iese copilul, dar la mine nu avea să fie așa, am avut un fel de naștere naturală prin cezariană, mai târziu am aflat și de ce. Tot o auzeam pe doctorița mea ginecolog: „- Trage! -Trage! ” apoi „-Taie! Mai taie! – Mai trebuie!” și simțeam un pic de panică în vocea ei. Anestezista îmi povestea ce fac doctorii și mă liniștea, mă ținea de vorbă, îi spuneam că am rămas gravidă în Madagascar în vacanță și că a fost mai distractiv decât la naștere…

 „Trei doctori trăgeau de copil”

În timp ce noi povesteam și râdeam, moașa mă tot apăsa în capul pieptului să împingă copilul, iar doctorița tot striga „- Trage!”, șeful de secție supraveghea din ușa sălii de operație și alți trei doctori trăgeau de copil. Copilul se încăpățâna să iasă, pur și simplu nu reușeau să îl scoată. Simțeam cum aproape mă dădeau jos de pe masă. La un moment dat, am văzut un doctor masiv, plin de mușchi, cu brațe mari, trăgând cu forța de copil și tot nu reușea să îl scoată. Mă gândeam că este bine că sunt la Filantropia, că sunt mulți doctori competenți, doctorița mea oricât de bună și pricepută este, nu ar fi putut scoate copilul. După mult timp de tras, apăsat și tăiat, am simțit cum scot copilul, toată lumea se agita, asistenta face o față uimită, iar liniștea se lasă apăsător în sala de operații. Eu din glume și povești încep să panichez și o tot întrebam pe anestezistă ce se întâmplă și dacă e bine copilul. Până atunci era vorbăreață, însă acum nu zicea nimic, doar avea o expresie de uimire pe față, iar copilul nu plângea.

A treia oară când am întrebat-o panicată – „Ce se întâmpla?”, ea răspunde: „- Ce copil mare!” și apoi o aud cum plânge … era pitica mea, în acel moment am avut un sentiment că este A MEA și mi-au dat lacrimile. Îi zic anestezistei că știu că este mare, la care ea îmi zice – „Nuuu… este foarte mare!”. Apoi îmi zic și doctorița, și moașa  – „Are 5 kg!” Eu răspund uimită – „Cum? Parcă ecograful zicea 4 kg? – „Nuuuu are 5 kg fix! îmi zice moașa. Să va trăiască fetița!”.

„Am avut o operație de 24 cm, dublu față de normal”

O asistentă mi-a adus fetița să o pup și să o văd. Eu, neștiutoare și puțin pregătită, în loc să mă bucur și să petrec timp cu ea, i-am rugat să o ia și să o îngrijească, să o vadă medicul neonatolog, neștiind cât de importantă este ora magică. Apoi m-au felicitat, un doctor mi-a închis operația și am fost transferată către Reanimare. În scurt timp au venit soțul, mama, soacra, nașa, care au stat până la finalul programului de vizită. La Reanimare, asistenta și infirmiera erau foarte drăguțe, mă ajutau și, spre surprinderea mea, după dispariția anesteziei, nu m-a durut nimic. M-am recuperat foarte repede, în ciuda faptului că am avut o operație de 24 cm, cam dublă față de normal. Alte mămici chiar și la naștere naturală au avut nevoie de calmante. Eu nici măcar de paracetamol.

 

Adaugă comentariu

Închide