Sfaturile medicului: De ce este important acidul folic în sarcină

Sfaturile medicului: De ce este important acidul folic în sarcină

Responsabilitatea viitoarei mămici față de sănătatea viitorului ei bebeluș constă și în a-i asigura organismului, zilnic, un aport optim de acid folic. Detaliile le explică doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Acidul folic, care în fond este o vitamină, B9, reduce semnificativ riscul apariției defectelor de tub neural, cum sunt spina bifida sau anencefalia (care este fatală). Spină bifida este o malformație care constă într-o „fisurare a coloanei“ și se caracterizează prin dezvoltarea incompletă a creierului și a coloanei vertebrale. Același acid folic poate preveni și bolile ce constau în subdezvoltarea craniului ori diverse malformații faciale precum „buza de iepure“ sau „gura de lup“. Și, nu în ultimul rând, acidul folic este util în susținerea creșterii rapide a placentei și a fătului. Studiile au demonstrat, de-a lungul timpului, că femeile cu deficiențe de acid folic au fost predispuse de trei ori mai mult la nașterea prematură a copilului sau a unuia cu o greutate mică la naștere, comparativ cu cele care nu duceau lipsă de această vitamină.

Specialiștii sunt de părere că viitoarele mămici ar trebui să ia acid folic cu măcar o luna înainte de posibilul moment al concepției. Dar și mai bine ar fi cu două-trei luni. Explicația ar fi următoarea: tubul neural – structura din care mai apoi se dezvoltă sistemul nervos central și cel periferic al fătului – începe să se formeze din a două – a treia săptămâna de sarcina, urmând că în cea de-a patra el să se închidă. Ei bine, în general, femeia constată că este însărcinată când închiderea tubului deja s-a produs ori urmează să aibă loc. Ceea ce înseamnă că pierde exact cea mai bună perioadă în care acidul folic își poate face treaba. Tot studiile au ajuns la concluzia că până la 70% din toate defectele tubului neural au putut fi prevenite în cazul mămicilor care au luat acid folic cu două-trei luni înainte de a rămâne însărcinate.

Recomandarea medicilor pentru femeile care doresc să rămână însărcinate este de a lua 400 micrograme de acid folic pe zi. După confirmarea sarcinii, medicul va crește doza la cel puțin 600 de micrograme pe zi, administrarea făcându-se până la sfârșitul primului trimestru de sarcina, pentru a preveni și riscul instalării anemiei la gravidă. Dozele vor fi stabilite cu precizie de medic, în cadrul consultațiilor periodice

Riscul de supradoză de acid folic este inexistent, pentru că organismul reține doar atât cât îi este necesar, surplusul fiind eliminat.

Folații reprezintă versiunea naturală a acidului folic, care este sintetic. Aceștia sunt prezenți într-o serie de alimente, însă absorbția lor de către organism nu este foarte eficientă, motiv pentru care este preferat acidul folic, sub formă de produs farmaceutic. Folații se găsesc, în general, în alimentele de culoare verde (mazăre, fasole, linte, spanac, broccoli, varză de Bruxelles, avocado, sparanghel), dar și în ficatul de pui și de vită, porumb, pește sau suc de portocale.

 

Sursa: totuldespremame.ro; mirmam.pro

Adaugă comentariu

Închide