În săptămâna 27 de sarcină bebelușul este cât o conopidă

În săptămâna 27 de sarcină bebelușul este cât o conopidă

Ești în ultima săptămână a trimestrului doi, din acest moment trebuie să fii foarte atentă la mișcările bebelușului și la eventualele contracții. Savurează din plin această perioadă și ai grijă să-ți asculți cu mare atenție organismul.

Dezvoltarea copilului

În săptămâna 27 de sarcină bebelușul cântărește aproape 900 de grame și măsoară aproximativ 37 de centimetri. Micuțul doarme și se trezește la intervale regulate, își închide și deschide ochii și poate chiar să-și sugă degetul. De acum înainte va începe să se îngrașe. Pleoapele, lipite până acum, se vor deschide, permițându-i retinei să formeze straturi care să devină sensibile la lumină.

Bebelușul poate face acum mișcări mai ample și mai coordonate. Poate că ai observat deja că bebe are un tipar de activitate – perioade în care se mișcă intens, urmate de perioade de liniște, în care se odihnește. Cei mai mulți bebeluși devin foarte activi după ce mămica mănâncă (de la glucoza din alimente) și după amiază sau seara, dar nu este o regulă.

Și creierul bebelușului este mult mai activ acum. Numărul de neuroni este în continuă creștere, se formează sinapse și încep să apară girusurile cerebrale, iar în săptămânile viitoare bebelușul va putea răspunde la stimuli vizuali și auditivi. Plămânii, deși nu sunt dezvoltați complet (mai sunt necesare încă 7 săptămâni pentru asta), în cazul unei nașteri premature, cu mult ajutor, ar putea funcționa. Ficatul, rinichii, ochii și sistemul imun nu sunt încă complet mature. Dacă bebelușul s-ar naște în această săptămână, el ar avea șanse mari de supraviețuire, dar ar putea avea probleme din cauza lipsei dezvoltării complete a multor organe.

Schimbările mamei

În această săptămână uterul se află la 7,1 centimetri de buric, iar tu începi să te simți din ce în ce mai puțin grațioasă. Dacă la începutul trimestrului doi de sarcină te simțeai plină de energie, acum lucrurile s-au schimbat complet. Începi deja să observi noi semne din partea organismului care se pregătește pentru naștere și vei simți nevoia să te odihnești mai mult. Pe măsură ce vei înainta în trimestrul trei de sarcină, organismul tău va consuma tot mai multe resurse pentru creșterea lui bebe și tu te vei simți lipsită de vlagă.

Nu uita să mănânci sănătos și să îți iei regulat vitaminele și fierul de sarcină. Ai grijă să te cântărești, pentru a aprecia dacă ai luat corect în greutate în semestrul doi. Vei simți dureri de spate și vei avea parte de ceva crampe musculare la picioare, din cauza greutății mai mari pe care acestea trebuie să o suporte, dar și din cauza modificărilor legate de sarcină.

Sfaturi

- Ai grijă să măsori tensiunea arterială, săptămânal, acasă sau la medic, pentru a preîntâmpina apariția unor afecțiuni ca hipertensiune indusă de sarcină, preeclampsia sau eclampsia;

- Mănâncă sănătos și încearcă să eviți fibrele, deoarece pot cauza balonare și gaze intestinale. Pune accentul pe fructe și legume zemoase, pline de vitamine;

- Evită localurile în care se fumează;

- Informează-te cu privire la drepturile pe care le are o femeie însărcinată și cere să ți se respecte;

- Asigură-te că îți întinzi picioarele cât mai des posibil și că alegi o dietă sănătoasă pentru a menține dezvoltarea copilului;

- Vorbește cu medicul despre problemele tiroidiene și faceți un plan pentru orice scenariu posibil; 

- Adresează-te unui specialist imediat ce organismul tău dă semne de oboseală cronică, insomnie, anxietate, scădere în greutate sau tulburări emoționale serioase;

- Nu fă exerciții fizice dacă te simți foarte obosită;

- Nu pune picior peste picior – această poziție întrerupe circulația la nivelul membrelor inferioare;

- Pentru durerile de spate poți face gimnastică și masaj. La gimnastică este interzis să stai așezată pe burtă, iar pe spate nu se recomandă;

- Ai grijă să te odihnești și să dormi 7-8 ore pe zi;

- Nu lua medicamente decât dacă ți le-a prescris medicul;

- Alege să porți haine comode în care să te simți liberă.

Foto: mybodymybaby.com.aucopilul.ro

Informții: copilul.ro; qbebe.ro

Adaugă comentariu

Închide