Conform ultimelor statistici, 1 din 6 cupluri se confruntă cu infertilitate, aceasta având la bază mai multe cauze. Medicul ginecolog-obstetrician și reproductolog la Medpark, Diana Al Faraj, a vorbit despre fertilitate în cadrul Șezătorii organizate de Odoraș la 19 iunie și a combătut câteva mituri legate de aceasta.
Diana Al Faraj a menționat că unul dintre cele mai frecvent mituri este cel precum că femeia poate rămâne însărcinată și naște un copil absolut sănătos și la vârsta de peste 40 de ani. De fapt, vârsta este cel mai mare dușman al fertilității, iar deja de la 32 de ani șansele de a rămâne însărcinată și a naște un copil sănătos scad foarte mult. Astfel, dacă la 30 de ani șansa de a rămâne însărcinată este de 20% pe lună, atunci către 40 de ani aceasta se reduce la 5%. Respectiv, sarcinile și nașterile la peste 40 de ani sunt mai degrabă o excepție decât o situație normală.
Medicul a menționat că printre cauzele infertilității sunt:
- fumatul;
- consumul de alcool;
- excesul de cafea (mai mult de 2 ceșcuțe se consideră exces);
- stresul;
- intervenții chirurgicale pe burtă.
Potrivit Dianei Al Faraj, și vârsta tatălui are efecte asupra instalării unei sarcini. Astfel, cu trecerea timpului, calitatea și viabilitatea spermatozoizilor produși de bărbat este în scădere, iar la vârsta de 40 de ani unui bărbat îi este mai complicat de conceput un copil chiar dacă partenera sa este de 25 de ani.
Un alt mit combătut este cel precum că pentru a rămâne însărcinată o femeie trebuie să aibă relație sexuală în ziua ovulației. De fapt această zi este ultima când femeia mai poate rămâne însărcinată, mai importante fiind 5 zile până la ovulație. Însă dacă un cuplu are relații sexuale regulate, de cel puțin 2 ori pe săptămână, și nu sunt alte probleme de sănătate, atunci sarcina poate apărea destul de ușor.
Contraceptivele orale nu pot duce la sterilitate, însă dacă o femeie decide să ia 5 ani contraceptive ca o sarcină să nu-i afecteze cariera, își asumă riscul ca peste 5 ani să nu mai rămână însărcinată din cauza că vârsta își spune cuvântul.
De asemenea, nu există poziții sexuale speciale pentru a rămâne însărcinată. Diana Al Faraj a subliniat că natura are grijă ca spermatozoizii să ajungă la ovul fără mari acrobații în pat.
Medicul a fost întrebată când un cuplu ar trebui să înceapă a merge la specialiști văzând că nu poate concepe, iar potrivit ei, un an de zile de relații regulate și fără o sarcină ar trebui să pună cuplul în gardă și să ceară ajutorul specialiștilor. Fertilizarea in vitro este ultima acțiune care se propune unui cuplu ce nu poate concepe.
Foto simbol: huffingtonpost.com