A fost mamă-surogat pentru 5 copii, ultimul născându-l la 50 de ani

A fost mamă-surogat pentru 5 copii, ultimul născându-l la 50 de ani

Didi Perri din Dalas, SUA, a născut 8 copii până la vârsta de 50 de ani. Doar că primii 3 sunt copiii săi naturali, iar pentru restul 5 a fost mamă-surogat, ultimul bebeluș născându-se cu 2 săptămâni mai devreme ca femeia să-și marcheze vârsta de 50 de ani.

Didi se amuză pe seama sa numindu-se „mamă-surogat în serie” căci a reușit să fericească 5 cupluri purtându-le bebelușii. Femeia a accentuat că nu atât banii o interesează, cât starea plăcută de a fi însărcinată, dar și ochii fericiți ai părinților atunci când își văd copilul nou-născut. Iar banii pe care îi primea reprezentau un bonus plăcut. Totodată, Didi zice că se desparte ușor de micuți deoarece din start este conștientă că acest copil nu este al său.

Deși mamele-surogat sunt femei tinere și sunt foarte rare cazurile când o femeie de peste 40 de ani ar deveni mamă-surogat, Didi Perri s-a dovedit a fi sănătoasă și destul de puternică să poarte sarcini până la vârsta de 50 de ani. Însă a decis să pună punct acestei „meserii”, dacă îi putem spune astfel, și s-a angajat la o agenție care oferă consultație femeilor ce vor să devină mame-surogat și cuplurilor care sunt în căutarea unei femei care să le poarte bebelușul.

Dar istoria nu se termină aici, căci fiica mai mare a lui Didi, la vârsta de 23 de ani, fiind inspirată de mama sa, a decis să devină și ea mamă-surogat.

Potrivit informațiilor găsite pe internet, prețul pentru serviciile unei mame surogat variază de la 24.000 la 49.000 de euro.

 

Informații și foto: cosmo.ru

Adaugă comentariu