Despre mare, soare și „cum se fac copii” - la o șezătoare dedicată părinților
- 2017-06-20
- 4763
Un nou eveniment organizat de Odoras.md a adunat zeci de mămici și tătici dornici să fie mai buni și mai informați pentru copiii lor. La „șezătoare” părinții au discutat cu medici de top despre teme importante de sănătate.
Pentru că e plină vară, iar temperaturile încep să frigă, s-a discutat despre insolația la maturi și copii. Natalia Buzatu, pediatru de urgenţă, medic reanimatolog-anesteziolog, șefa Departamentului de Urgență a spitalului Valentin Ignatenco, a vorbit despre cele mai frecvente semne ale insolației (dureri de cap, febră înaltă, vomă, piele roșie, amețeli etc.), dar și despre cele mai importante lucruri pe care le putem face până a ajunge la spital. Câteva reguli, pe scurt, ar fi: mutarea persoanei insolate la umbră sau într-o cameră mai răcoroasă (se poate utiliza ventilatorul pentru o răcorire rapidă), dezbrăcarea de haine, folosirea de comprese reci, consumul de lichide pentru hidratarea organismului, plasarea persoanei în poziție culcată, cu picioarele ușor ridicate și cu capul lăsat pe o parte în caz că vomită. Natalia Buzatu a mai menționat că în insolație e important să măsurăm temperatura corpului și anume prin metoda rectală, deoarece aceasta este singura care indică cu precizie temperatura reală a organismului, spre deosebire de cea bucală sau auriculară care pot fi înşelătoare. În cazul prezenței febrei înalte, eficient pentru copii este siropul sau supozitoriile Ibufen, iar în cazul dereglărilor intestinale poate fi administrat cu succes Acidolac.
Tot vara au loc și cele mai frecvente accidente, mici sau mari. Reprezentanta Alpen Pharma, Olga Buț, a prezentat un produs eficient pentru tot felul de situații, de la înțepăturile de țânțar, la răni ușoare sau mai severe, și până la herpes. Tyrosur este un gel cu efect antibiotic local, pe care e bine să-l purtăm mereu în geantă și mai ales nu trebuie să lipsească din trusa de vacanță.
O temă discutată în premieră a fost fertilizarea in vitro și fertilitatea în general. Medicul ginecolog-obstetrician și reproductolog la Medpark, Diana Al Faraj, a combătut mai multe mituri ce țin de fertilitatea femeii și a bărbatului. Medicul a menționat că, deși timpurile s-au schimbat, iar familiile amână adesea apariția unui copil pentru mai târziu, natura a rămas aceeași, iar vârsta este cel mai mare dușman al fertilității. Deja de la 32 de ani șansele de a rămâne însărcinată și a naște un copil sănătos scad mult. Și vârsta tatălui are efecte asupra instalării unei sarcini. La 40 de ani unui bărbat îi este mai complicat de conceput un copil chiar dacă partenera sa este mai tânără. Un articol complex la acest subiect citiți AICI.
La eveniment s-a organizat și un mic târg cu tot felul de produse cosmetice sau obiecte hande made: genţi de maternitate cu toate cele necesare de la Mama Box, scutece beloruse Senso Baby, hăinuțe pentru copilaşi de la Mi-e Dor, produse cosmetice şi de îngrijire de la Equilibra Moldova, Numis Med, Ivatherm, Chicco, Viorica-Cosmetic, Ushastii Neani, frumuseţi textile hand made (lenjerie pentru pătuţ, coş pentru jucării, pernuţe etc.) de la Colors boutique MD, lucrări brodate manual și scutece din bumbac de la Crăiţele, produse de sănătate de la Labormed (Eubiotic ş.a.), PolPharma (Acidolac, Ibufen etc.), Cagocel.
La pauză cei prezenți au savurat biscuiţi B'Sweet, cafea de la MOKA CAFFE, Apa OM, iar la final de eveniment s-a organizat o tombolă cu premii generoase de la partenerii evenimentului. Fiecare părinte a plecat de la eveniment cu informații utile, un plus de motivație și cu daruri.
„Șezătoarea Mamelor” este un eveniment devenit tradiție pentru mamele din Chișinău și nu numai, care, în ultimul timp, tinde să își schimbe denumirea în „Șezătoarea Părinților”, căci tot mai mulți tătici vin alături de soțiile lor la aceste evenimente.
Următoarea ediție va avea loc pe 29 iunie. Urmăriți rubrica Evenimente pe pagina de facebook a Odoraș pentru a afla detalii.
Foto: Natalia Bodiu
Decor: Elena Sclifos