Odoraș.

Odoraș.

wormitin

Schimbă-ţi viaţa - controlându-ţi gândurile

Schimbă-ţi viaţa - controlându-ţi gândurile

Puterea gândului este nemărginită, cred specialiştii în dezvoltare personală, psihologii. Gândurile pot face, practic, orice - pot vindeca boli, pot transforma mentalităţi, comportamente, stări emoționale etc.

Tot prin intermediul gândurilor, la fel de bine ne putem îmbolnăvi, întrucât orice impuls al minţii, orice gând, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt influenţate de diferitele stări mentale. Dacă mintea este deprimată, confuză sau conţine emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise prin nervi, fiecărei celule a corpului. În această situație, celulele (globulele albe care produc anticorpi) care ar trebui să apere organismul de viruși, bacterii, streptococi - intră în panică. Agitaţia le slăbeşte puterea și nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, iar eficienţa lor scade. În acest moment riscăm să ne îmbolnăvim.

Dacă îţi doreşti să afli mai multe despre puterea şi influenţa gândurilor tale asupra propriului corp te aşteptăm, duminică, 28 ianuarie, 2018, unde vei afla cum i-a ajutat puterea gândurilor pe Valentina Furdui şi pe Teodor Rădulescu să depăşească boala secolului – cancerul, iar Iolanta Mura ne va oferi sfaturi pentru a ne elibera de propriile frici.

 

De ce să investeşti 3 ore din timpul tău preţios?

1. Vei face o schimbare în viaţa ta, aflând cum să dobândeşti o gândire pozitivă.

2. Vei afla care sunt emoţiile negative care te îmbolnăvesc.

3. Vei afla care este puterea adevărată a gândurilor tale şi cum te pot influenţa să obţii tot ce-ţi doreşti.

4. Vei afla ce transformări produce puterea gândului în mintea şi în corpul tău.

 

Evenimentul este parte a campaniei „Puterea de a învinge” ce se va desfăşura pe parcursul unui an, iar o parte din banii adunaţi vor fi donaţi unei persoane aflate în uşoară depresie pentru a depăşi momentul cu şedinţe la psiholog şi şedinţe de dezvoltare a încrederii în sine, a-și dezvolta imaginea personală și a-și forma un scop bine definit.

Organizatorul evenimentului: Centrul de cursuri, carieră şi dezvoltare personală “Puterea Succesului”.

Înscrierile se fac AICI!

Pentru detalii:

Telefon - 068210006

E-mail: putereasuccesului2017@gmail.com                        

Share:

Articole recomandate