Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Copil de șase ani torturat până la moarte de tatăl și mama vitregă

Copil de șase ani torturat până la moarte de tatăl și mama vitregă

Un băiețel de șase ani din Coventry (Anglia) a fost torturat până la moarte și ucis prin otrăvire de tatăl și mama lui vitregă. Înregistrări șocante în care spune „Nimeni nu mă iubește” au fost difuzate la procesul părinților.

Faptele oribile au avut loc pe 16 iunie anul trecut, iar indivizii judecați pentru uciderea copilului, Thomas Hughes, în vârstă de 29 de ani, și Emma Tustin, în vârstă de 32 de ani, au apărut acum în fața magistraților, la finalul anchetei.

Copilul a fost supus unei „campanii de cruzime” înainte de moartea sa, care corespunde „definiției medicale a torturii copiilor” a afirmat procurorul de ședință. La proces au fost prezentate juraților și imaginile șocante surprinse de camerele de supraveghere din locație.

Cu câteva ore înainte de a fi ucis, copilul apare în imagini atât de slăbit încât abia reușește să-și ridice plapuma. Băiatul de șase ani poate fi auzit plângându-se „nimeni nu mă iubește” și „nimeni nu-mi dă de mâncare”. Repetă asta, timp de 23 de secunde, de patru ori, potrivit probelor furnizate instanței.

Procurorul de ședință a descris juriului imaginile șocante: „Arthur se trezește și se ridică. Se pare că se chinuie să-și așeze plapuma. Plânge și se zbate, își târăște plapuma pe podea afară din sufragerie.”

Arthur poate fi văzut încercând să se ridice și să-și ducă așternutul dar îi ia două minute să facă asta.

Când se ridică, în sfârșit, pare că se împiedică și șchiopătează spre uşă.

Într-o altă înregistrare video, copilul plânge, repetând obsesiv „tati o să mă arunce pe fereastră, tati o să mă arunce pe fereastră”.

Pe 16 iunie 2020, individul este acuzat că l-a bătut cu bestialitate, apoi a așteptat 13 minute înainte să cheme ambulanța, spunând că „abia respiră” după ce „s-a lovit cu capul de podea”.

Paramedicii au ajuns la domiciliu și l-au găsit pe Arthur „întins pe spate, fără viață, palid, cu buzele violete”, au consemnat serviciile de urgență.

Copilul a murit la spital a doua zi, iar cauza oficială a decesului a fost o „traumă craniană provocată de un adult” de la „scuturare puternic și lovire repetată de o suprafață dură”.

Medicii au descoperit că a fost otrăvit cu atât de multă sare încât organismul său a fost „incapabil să mai lupte”. La autopsie s-a descoperit echivalentul a șase linguri de substanță în organism - cel mai înalt nivel constatat vreodată de un medic.

Jurații au aflat grozăviile la care a fost supus micuțul, care era izolat și bătut chiar și 14 ore pe zi. Pe trupul său s-au găsit aproape 130 de vânătăi, dintre care 25 în zona capului și a feței. Toate acestea nu au confirmat ipoteza rănirii accidentale, așa cum au afirmat suspecții.

„Nu sunt sigur că, în afara situațiilor traumatice evidente, am văzut vreodată un copil decedat la domiciliu cu atât de multe răni la cap și la față” a spus medicul legist, audiat în instanță.

Sursa: stirileprotv.ro

Share:

Articole recomandate