Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Doi copii au ajuns la spital după ce au fost loviți de către părinți cu o cărămidă și cu scaunul

Doi copii au ajuns la spital după ce au fost loviți de către părinți cu o cărămidă și cu scaunul

Doi copii din raionul Floreşti au ajuns la spital după ce au fost bătuţi de părinţi. O fată de 14 ani a fost lovită de tatăl ei cu o cărămidă, iar o femeie i-ar fi dat cu scaunul în cap fiului său de 9 ani. Potrivit jurnal.md, ambii maturi erau în stare de ebrietate când și-au lovit copiii.


O adolescentă din raionul Floreşti a ajuns la spital după ce tatăl său, în vârstă de 39 de ani, ar fi lovit-o cu o cărămidă în cap. Copila a fost transportată de urgenţă cu Serviciul Aviasan la Institul Mamei şi Copilului, unde se află în secţia Reanimare. Procurorul care investighează cazul susţine că suspectul s-a îmbătat şi i-a bătut şi pe alţi doi copii ai săi, dar şi pe soţie. Individul a fost reţinut pentru 72 de ore şi riscă 12 ani de puşcărie.

După gratii ar putea ajunge şi o femeie de 30 de ani, din acelaşi raion. Ea şi-ar fi lovit băiatul de 9 ani cu un scaun în cap. Copilul este internat în Secţia Traumatologie a Spitalului Raional Floreşti. Suspecta nu a fost reţinută, iar poliţia motivează că femeia mai are la întreţinere doi copii de 2 și de 6 ani.

Noile cazuri de violenţă împotriva copiilor au loc după ce săptămâna trecută, o fetiţă de doi ani, la fel din Florești, a murit după ce s-ar fi lovit puternic la cap de o piesă de mobilier din casă. Potrivit procurorilor, copila ar fi fost împinsă de o vecină de 43 de ani, în grija căreia a fost lăsată de părinţii plecaţi să viziteze o rudă la spital. Femeia este cercetată penal şi dacă va fi găsită vinovată, riscă până la 12 ani de puşcărie.

 

Foto simbol: theins.ru

Share:

Articole recomandate