Femeile din Moldova primesc pensii cu 15-22 la sută mai mici decât bărbații
- 2022-04-01
- 368
Femeile din Republica Moldova sunt tratate inechitabil în raport cu bărbații în cadrul sistemului public de pensii. Cel puțin așa indică concluziile notei analitice „Elementele de inechitate în stabilirea pensiei minime în Republica Moldova: cauze, consecințe și soluții de remediere”, scrie tv8.md
Pensia medie a femeilor este mai mică decât a bărbaților, iar în ultimele două decenii decalajul a crescut continuu. În perioada 2015-2021 diferența a variat între 15% și 22%.
La 1 ianuarie 2022, pensia medie pentru limita de vârstă calculată femeilor era de 2 432 lei, cu 18% sub pensia medie a bărbaților – 2 960 lei. Principalii factori care generează o atare inechitate stagiul mai redus de cotizare al femeilor - 37,7 ani în 2021, față de cel al bărbaților - 40 de ani. De asemenea, veniturile mai mici acumulate de actualele pensionare pe durata vieții economice active.
Totodată, majoritatea femeilor muncesc în sectoare cu venituri mici, în mare parte, funcțiile de conducere în organizații sunt deținute de bărbați. Femeile sunt mai mult afectate de șomaj comparativ cu bărbații. În continuare, persistă fenomenul discriminării salariale de gen - decalajul dintre salariile bărbaților și al femeilor este de circa 14%.