Ce e bine și ce nu e bine să mănânce o femeie care alăptează
- 2018-11-26
- 6431
Alimentația este un aspect foarte important pentru o femeie care alăptează. Desigur, și în acest caz este nevoie de o alimentație echilibrată, însă anumite produse ar trebui evitate de o mamă care alăptează. Din articol aflați ce e bine și ce nu e bine să consume o femeie care alăptează.
Ce să NU mănânci când alăptezi:
Stai departe de conserve, deoarece conțin multe E-uri. Alimentele proaspete sunt mai bune decât cele înghețate, iar cele congelate sunt mai bune comparativ cu cele conservate.
În perioada în care alăptezi nu ai voie să ții o dietă strică. Specialiștii spun că în perioada alăptării dietele restrictive pot să aibă ca și consecință pierderea laptelui.
Crește consumul de apă și ceai de lactație cu 1 l pe zi, astfel încât să bei în jur de 3 litri de lichide zilnic, dar și consumul caloric zilnic până la 2500 calorii. Nu exagera cu dulciurile. Este indicat să mănânci mai multe proteine.
Cofeina poate afecta compoziția nutritivă a laptelui matern. Nivelul de fier din laptele matern al unei femei care bea mai mult de trei cești de cafea pe zi în fazele timpurii ale alăptării este cu o treime mai mică decât cea a unei mame care nu bea nici una. De aceea este indicat să limitezi consumul de cafea, la modul ideal ar fi o ceașcă pe zi.
Ce TREBUIE să conțină alimentația când alăptezi:
Consumă grăsimi nesaturate primare. Uleiul de floarea soarelui, de rapiță, de măsline sau de porumb furnizează acizi grași care sunt esențiali pentru dezvoltarea sistemului nervos al bebelușului. Dar este indicat să le consumi în stare crudă, deoarece consumate prin prăjire nu fac decât să încarce caloric organismul, fără a-i furniza deloc proteine sau vitamine.
Este indicat să consumi alimente care conțin vitamina B9 (acidul folic), vital dezvoltării sistemului nervos al copilului. Acidul folic se găsește în sparanghel, varză, porumb, năut și spanac, grâu, sucu de portocale, nuci, avocado, mazăre.
Consumă 1200 mg de calciu pe zi. Acesta poate fi luat din produse lactate, legume crude, alune, migdale. Nu uita de suplimentele care conțin zinc și pe care le găsești în ouă, carne, făina integrală și ovăz.
Ai nevoie de proteine deoarece copiii în creștere folosesc o mulțime de proteine, așa că va trebui să consumi suplimentar proteine dietetice pentru a le satisface nevoile. Proteina este vitală pentru creșterea, întreținerea și repararea celulelor. Proteina medie necesară pentru alăptare este de 54 g pe zi, dar este posibil să ai nevoie de 67 g pe zi sau mai mult. Sursele bune de proteine includ: carne (inclusiv pește și păsări), ouă, lactate, leguminoase (fasole, struguri, produse din soia).
Ai nevoie de iod. Iodul este un microelement, care se găseşte în cantităţi mici în organismul uman (15-20 mg la adult), rolul său esenţial fiind cel de substrat pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Hormonii tiroidieni joacă un rol vital în dezvoltarea creierului şi a sistemului nervos înainte de naştere, la nou-născut şi la copiii mici. Hormonii tiroidieni sunt foarte importanţi şi în dezvoltarea altor organe şi în procesul de creştere al copilului. Dacă la adult necesarul de iod este de 150 µg/zi, la femeia însărcinată şi la cea care alăptează necesarul este mai mare. Ultimele norme ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), recomandă creşterea aportului de iod la femeia gravidă la 220 µg/zi şi la cea care alăptează de 270 µg/zi. Sursele bune de iod includ: fructe de mare, lapte, legume.
Vitamina A este vitală pentru creșterea normală și ajută copilul să reziste la infecții. Mamele care alăptează necesită în medie 800 μg pe zi de vitamina A, dar este posibil să ai nevoie de până la 1100 μg pe zi sau mai mult. Sursele bune de vitamina A sunt: lapte, brânză, ouă, pește, caise, spanac, broccoli, morcovi.
Sursa: doctorulzilei.ro; 9months.ru