Copiii au inspirat-o să facă fermenţi pentru pâine în baza caracterului lor

Noi am aflat de ei datorită atelierelor organizate cu pâinea artizanală, dar atunci când i-am cunoscut mai bine am descoperit o familie deosebită. Au patru copii, câteva afaceri, dintre care una încheiată sau, mai exact, stopată pentru a fi redeschisă ulterior, experienţa organizării mai multor proiecte sociale pentru satul de baştină, rude (părinţi, fraţi, surori) împrăştiate prin toată America, care îi ademenesc să lase totul în urmă pentru a începe un trai mai bun. Dar ei se încăpăţânează să rămână aici, în Moldova, încercând să schimbe măcar cumva cursul firesc al lucrurilor şi privesc cu multă speranţă în viitor. Vorbim despre familia Râbca – Ion şi Diana, care, pur şi simplu molipsesc cu optimismul lor.

Ideea de afacere cu pâinea artizanală s-a născut nu dintr-o dată. Totul a pornit încă de pe vremea copilăriei, or, de pe atunci eram obsedată de aluat. De îndată ce ieşea mama după poartă, toată casa era plină de făină. Şi pentru că abilităţile mele culinare creşteau de la o zi la alta, odată mi-am propus să încerc să fac pâinea pe care o făcea bunica. Iar bunica mea făcea pâine în care punea maya în loc de drojdie, doar că atunci i se spunea botcală. Este vorba de un ferment făcut din spuma vinului în care se pune făină de porumb, din care ulterior se fac nişte turte care trebuiesc uscate la soare. 

Pe atunci eram părinţii a doar doi copii mici, de aceea, primul lucru pe care ne-am zis că trebuie să îl schimbăm în alimentaţia noastră a fost pâinea. Aşa că am făcut prima noastră maya, iar peste două săptămâni – prima noastră pâine artizanală, coaptă din făină integrală. De atunci, în familia noastră nu s-a mai consumat o altfel de pâine. Iniţial coceam pâine pentru casă şi uneori schimbam cu vecina câte o pâine pe legume şi fructe bio pe care ea le creştea acasă. În scurt timp au aflat şi alţii, astfel că peste câţiva ani de copt pâine artizanală pentru ai casei, am deschis o mică brutărie în satul Gura Bâcului, unde am locuit până nu demult. Între timp am început să participăm la târguri, să organizăm ateliere, şi astfel am ajuns să ne lărgim cercul de clienţi.

Deşi preţul unei pâini artizanale este de  4-5 ori mai mare decât al unei pâini industriale, rafturile brutăriei „Ribca’s Bakery” la final de zi erau mereu goale. Livram pâine pentru alimentara şi grădiniţa din sat, iar o dată în săptămână – pentru clienţii din capitală. Acum aproape doi ani am închis brutăria, iar odată cu asta şi livrările către angajaţii ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei şi Angliei, pe care anterior îi îndulceam cu foietaje dulci, biscuiţi de ovăs, etc.

Chiar dacă am sistat activitatea brutăriei, continuăm să facem în continuare pâine, pască, cozonac, plăcinte, biscuiţi, cornulețe, dar şi multe alte bunătăţi din aluat, cei drept doar pentru ai casei. Coc o dată sau de două ori pe săptămână. Comparativ cu pâinea industrială care se face în două ore, cea artizanală este gata în cel puţin 28 de ore. Dar este şi pâine artizanală care se face în 72 de ore. Depinde de gustul pe care vreau să îl obţin – mai dulce, mai acrişor, mai moale. Aşa ori altfel, ciclul tehnologic cuprinde câteva etape. Prima etapă - fac fermentul, de obicei, joi. A doua – vineri, fac aluatul. Sâmbătă pun aluatul în forme de lemn, după care îl dau la frigider şi îl las pentru 16 ore. Duminică, ultima etapă – dau pâinea la cuptor. Din acest considerent, pâine artizanală nu poţi să faci multă. Dacă sunt mai mult de 500 de bucăţi deja este vorba de pâine industrială. Pentru că dacă doreşti să controlezi acest ciclu tehnologic, trebuie să adaugi aditivi alimentari. Ştiţi cum funcţionează brutăriile artizanale europene? Sunt acele brutării micuţe pe la colţuri de stradă care au reţetele lor din tată în fiu şi un număr anumit de consumatori. Iar deja ca să se dezvolte, nu măreşte producţia brutăriei, ci deschide altă brutărie.

În câteva luni sperăm să redeschidem brutăria, doar că de data asta undeva aici în inima Chişinăului, au rămas nişte formalităţi de rezolvat. Eu, între timp, nu stau degeaba. Am creat vreo zece reţete de pâine artizanală şi vreo patru feluri de maya. Apropo, fiecare maya a fost numită în cinstea copiilor mei şi creată în baza caracterului lor. Prima este Emanuela - maya-ua pentru pâinea albă, una foarte activă la fel ca şi fiica mai mare şi care fermentează repede. Luca – maya de secară, pentru că şi Luca este un copil brunet. Matei – maya fără gluten. Pâinea fără gluten este mai complicat de făcut, astfel ca să ajungă la o formulă care să placă tuturor, inclusiv şi copiilor, or aşa e şi Matei e la această vârstă – mai capricios la unele lucruri. Gloria -  maya pentru aluaturile dulci (cozonac, pască, chifle, croissante etc). Este o maya dulce care trebuie hrănită din patru în patru ore, la fel ca şi Gloria.  

De fapt, pâinea artizanală nu este unica noastră activitate. Noi doi venim din domenii diferite – eu am făcut asistenţă socială, soţul – Colegiul Militar, de aceea, până să dăm start afacerilor, am fost implicaţi iniţial în proiecte sociale. Vorba ceea – „am pornit cu binefacerea, apoi cu afacerea”. Pe atunci aveam un copil de un an şi eram gravidă cu al doilea, dar acest fapt nu ne-a oprit să organizăm tabere de vară pentru circa 300 de copii din familiile social-vulnerabile, pe care le-am organizat vreo şase ani la rând. Ţin minte şi acum această perioadă plină de alergătură de a aduce la timp produse proaspete, de a găsi autobuze, de a face programul zilei, de a găsi lucrători. Într-un cuvânt, amintiri plăcute, dar zbuciumate.

Ulterior, am deschis o fermă şi o cafenea, apoi o sală de nunţi. Peste vreo 7 ani am închis ferma, chiar dacă business-ul propriu-zis ajunse la un nivel destul de bun. Motivul? Factorul uman. Afacerea cu cafeneaua tot din păcate nu a durat mult, pentru că, la sat oamenii nu ies la o cafea pe parcursul săptămânii. Am ajuns să acoperim cu chiu cu vai în week-end cheltuielile pentru întreaga săptămână, aşa că am renunţat şi la ea, pentru că atunci am deschis brutăria.

Mulţi ne întreabă cum reuşim să ne descurcăm cu atâtea activităţi, fiind părinţii a patru copii. Sincer, nici noi nu prea ştim. Dar un lucru e sigur – copiii ne sunt mereu alături în toate lucrările noastre. Este adevărat că uneori aş dori ca fiica mai mare, Emanuela, care este un copil foarte capabil, să aibă mai multă liberate sau mai multe activităţi extraşcolare. Dar, ea o dădăceşte pe Gloria cu mare drag. Acelaşi lucru îl face şi Luca, care este pasionat de şah, dar în loc să exerseze stă cu Matei atunci când este cazul, pentru a-mi lăsa câteva minute libere în activităţile mele.

Planuri de viitor? Să rămânem acasă. Chiar dacă în momentele de supărare spunem că gata, plecăm, mai ales că părinţii soţului, fraţii lui şi ai mei sunt toţi stabiliţi de ani buni în SUA şi ne cheamă la ei. Dar noi nu plecăm. Vrem să creştem şi să ne dezvoltăm aici. Visăm la ziua când afacerea cu sala de nunţi să ne aducă suficienţi bani încât să putem reveni la proiectele noastre sociale, care să presteze servicii gratuite pentru familiile social-vulnerabile. Vrem să avem succes cu brutăria, să găsim oameni care să fie interesaţi de conceptul de brutărie artizanală. Şi desigur să avem în sfârşit suficient timp pentru copiii noştri. Sunt nişte vise destul de realizabile aş spune eu. Trebuie doar să credem în noi şi în miracolul realizării visurilor.

Foto: arhiva personală